FOTBAL  »  Superliga  »  CEAHLĂUL - DINAMO, AZI, 20:00, ANTENA 1 ŞI GSP TV ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Dănciulescu s-a plictisit în pauza competiţională: "Mi-e poftă de fotbal!"

Atacantul a marcat de 5 ori în acest sezon de Liga 1
Atacantul a marcat de 5 ori în acest sezon de Liga 1

Articol de - Publicat luni, 17 octombrie 2011 00:00 / Actualizat luni, 17 octombrie 2011 01:50

Dănciulescu a mărturisit ieri că numără orele pînă la startul partidei de diseară, întrucît pauza competiţională i s-a părut interminabilă


Cu toate că nu are o rezonanţă spectaculoasă, Ceahlăul este victima preferată a lui Ionel Dănciulescu. De aproape 15 ani, atacantul înscrie cu o precizie minuţioasă în partidele cu moldovenii, iar diseară, de la ora 20:00, în direct pe Antena 1, ar putea să celebreze un moment deosebit din cariera sa. Atacantul de 34 de ani şi jumătate mai are o singură reuşită pînă la golul cu numărul 200 din prima divizie.

- Danciule, ai emoţii?
- Nu, de ce? Ar trebui?

- Eşti atît de aproape de golul cu numărul 200.
- (rîde) Cred că oamenii din jurul meu sînt obsedaţi să ajung la această cotă. Doar mă ştiţi, dacă dau gol, sînt mulţumit, dacă Dinamo cîştigă, atunci sînt fericit. Contează doar interesul echipei. Restul poate veni ca o împlinire.

- Ce record o să-ţi mai propui după ce dai golul 200?
- O să găsesc noi motivaţii. De exemplu, ca fapt divers, chiar mă oftic că jucăm de-abia luni. Am început să număr orele pînă la meci, aş fi vrut să fie vineri sau sîmbătă partida. Mi s-a părut mare pauza asta competiţională de două săptămîni, sînt motivat, mi-e poftă de fotbal într-un meci oficial. Am chef să alerg, să mă bag la contre, să trag la poartă, tot tacîmul.

- Te temi că ninsoarea şi terenul greu pot reprezenta adversari suplimentari în meciul de la Piatra-Neamţ?
- Sîntem fotbalişti, toţi am mai jucat în condiţii vitrege, aşa că nu reprezintă o noutate. Important e să facem jocul nostru de pase, să fim atenţi în apărare şi în atac, cu toţii.

15 goluri a marcat Dănciulescu în meciurile de campionat cu formaţia nemţeană

Echipele probabile pentru meciul Ceahlăul - Dinamo:

Ceahlăul (4-1-4-1): Villadsen - Nohai, Forminte, L. Cazan, Barna -  Monroy - Stana, Lucas Garcia, Cebotaru, Chiacu - Radovanovici
Rezerve: Jovici, Matheus, Omberbegovici, Gafiţa, V. Achim, Bădescu, M. Constantinescu
Absenţi: Viţelaru (accidentat), Dumitraş (suspendat)

Dinamo (4-4-2): Bălgrădean - Luchin, Dr. Grigore, Moţi, Diabate - L. Rus, D. Kone, C. Munteanu, Alexe - Dănciulescu, M. Niculae
Rezerve: Naumovski, D. Stoica, B. Pătraşcu, Scarlatache, L. Ganea, Bakaj, Ţucudean
Absent: Pulhac (nerefăcut)
Bilete: 5 lei (peluze), 10 lei (tribuna a II-a)

Merge la Man. United
Golgeterul "cîinilor" este şi un înfocat fan al lui Manchester United, de foarte mulţi ani, aşa că nu va rata descinderea în Capitală a trupei lui Sir Alex Ferguson şi va merge mîine seară la partida pe care Oţelul o dispută pe Naţional Arena cu "diavolii roşii". "Sper să fie un meci frumos. O să văd şi noul stadion, am înţeles că e fabulos. Am jucat cu Dinamo împotriva lui Man United, sînt amintiri preţioase pentru mine", a declarat fotbalistul care a marcat singurul gol din "dubla" din 2004 cu englezii, cînd aceştia au învins Dinamo cu 2-1 şi cu 3-0.
»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»

Nu ştiu cine e antrenor la Ceahlăul!
Dinamoviştii se ştiu doar între ei, nu au cunoştinţă cu cine se vor confrunta diseară. "Dacă ştiu cine e antrenorul Ceahlăului? Nu ştiu. Cîţiva jucători? Nu ştiu cum îi cheamă, dar cunosc faptul că sînt ambiţioşi, că vor victoria", a bălmăjit Luchin în faţa presei înainte de plecarea spre Moldova. Nici Cătălin Munteanu nu are prea multe informaţii: "Da, ştiu cine e antrenorul nemţenilor. E... Nu ştiu, în fine. Nu prea îi cunosc nici pe jucătorii de acolo, sper doar să cîştigăm".

Pinalti e microbist dinamovist
Primar al oraşului Piatra-Neamţ, dar şi preşedinte de onoare al clubului, Gheorghe Ştefan este recomandat de către cei care-l cunosc drept un vechi fan al "cîinilor roşii". Cel poreclit "Pinalti" nu şi-a ascuns niciodată simpatiile, este prieten vechi cu Cristi Borcea, dar şi cu Nicolae Badea. "În ciuda simpatiilor mele, întotdeauna am jucat pe bune împotriva «cîinilor», ar fi o onoare s-o învingem pe Dinamo acum, mai ales că bucureştenii au impresionat", le-a transmis Ştefan apropiaţilor.
»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»

Modernizează arena
Stadionul din Piatra-Neamţ este în plin proces de modernizare, demarînd lucrările pentru a acoperi tribuna a II-a, care trebuie să fie gata pînă la începutul lui decembrie, cînd este meciul dintre FC Vaslui şi Lazio, din grupele Europa League. Gazdele au evitat să dea un răspuns asupra costurilor, dar lucrarea este suportată financiar din fonduri venite de la UE. Stîlpii de susţinere deja s-au montat, aşa că într-o lună se estimează că aproape 7.500 de locuri de la tribuna a II-a vor fi acoperite. Momentan, acoperiş e doar la tribuna I.

Încredere pentru Grigore
Perechea de stoperi va fi diseară formată din Dragoş Grigore şi Cosmin Moţi. Primul are încrederea staff-ului tehnic şi a coechipierilor deşi a avut un start mai nesigur de sezon. Este sacrificat, pe jumătate, Srgian Luchin, care va evolua fundaş dreapta, la fel ca la "naţională", deşi timişoreanul arată mai multă siguranţă în zona centrală.

Inbox
- Vin 200 de fani ai lui Dinamo de la Bucureşti, plus alţi 300 din zona Moldovei. Cu toţii vor scanda împotriva conducerii clubului, deja i-au anunţat pe jandarmi! "Cu echipa nu avem nimic, doar cu şefii" a fost mesajul către forţele de ordine.
- În noaptea de sîmbătă spre duminică a nins la Piatra-Neamţ, dar fără ca zăpada să acopere gazonul, iar azi-noapte se anunţa din nou vreme foarte rece.
- Roş-albii au plecat încă de ieri dimineaţă la Piatra-Neamţ pentru a se acomoda cu temperatura din zonă.
- Mijlocaşul dreapta Hristu Chiacu, 25 de ani, împrumutat de către Dinamo la Piatra-Neamţ, are drept de joc în meciul direct de diseară. "Va fi în lot, însă depinde şi de el dacă va apărea pe teren", au precizat nemţenii.

- Moldovenii şi-au angajat preparator fizic italian. Alessandro Sarrocco, care a mai avut afaceri în Cluj, îl ajută pe Costel Enache în pregătirea formaţiei.
- Căpitanul Ceahlăului, fundaşul Andrei Viţelaru, 26 de ani, este în plin proces de recuperare după operaţia din vară de la ligamentele piciorului stîng. Apărătorul nu a jucat deloc în acest sezon, abia din primăvară este aşteptat în meciurile oficiale.
- Antrenorul galben-negrilor, Costel Enache, a solicitat verificarea sangvină a întregului lot pentru a vedea care este potenţialul jucătorilor după un sfert de sezon competiţional.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
Superliga
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Superliga
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România
Pariuri sportive
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor


Comentarii (4)
zavaidoc
zavaidoc  •  17 Octombrie 2011, 12:20

Blat ca intotdeauna. Prietenii stiu de ce :))))

dinamovistfaravoie
dinamovistfaravoie  •  17 Octombrie 2011, 09:18

DANCIULE SPER SA CASTIGAM..SI TU SA DAI GOLUL VICTORIEI!FORTZA DINAMO! D I N A M O!

vladutz13
vladutz13  •  17 Octombrie 2011, 03:16

"În ciuda simpatiilor mele, întotdeauna am jucat pe bune împotriva «cîinilor»" Hmmmm, parca singurul blat pedepsit in fotbalul romanesc a fost la un Ceahlaul - Dinamo :))))

Vezi toate comentariile (4)
Comentează