FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Dănciulescu vrea a treia victorie în acest sezon în faţa rivalei: "Sîntem invincibili în faţa Stelei"

Dănciulescu mai are contract cu Dinamo pînă în vara lui 2012 Foto: Raed Krishan
Dănciulescu mai are contract cu Dinamo pînă în vara lui 2012 Foto: Raed Krishan

Articol de GSP - Publicat sambata, 14 mai 2011 00:00 / Actualizat vineri, 13 mai 2011 22:42

Ionel Dănciulescu îşi doreşte să termine sezonul cu trei victorii în faţa rivalei, iar Dinamo să-şi adjudece cea de-a 13-a Cupă din istorie

- Danciu, a fost o semifinală nesperat de uşoară pentru voi în compania Bistriţei?
- Într-adevăr, a fost o victorie facilă, avînd în vedere că Gloria a venit cu mulţi jucători tineri. Important este că am reuşit să ne calificăm în finala Cupei, nu e treaba noastră în ce formulă joacă adversarul.

- În ultimul act veţi întîlni Steaua, preferai Braşovul?
- Pe mine mă interesează doar să cîştig trofeul, nu pe cine o să bat în ultimul act! N-am mai luat Cupa din 2005 şi ne dorim foarte mult să le oferim acest trofeu suporterilor. Am cinci campionate şi patru Cupe în palmares, mai vreau un trofeu neapărat. Steaua nu ne-a mai bătut de multă vreme, iar în acest an am învins-o de două ori, vom vedea ce va fi la Braşov. Ne dorim să rămînem invincibili în faţa rivalilor.

- După victoria din Ghencea aţi fost acuzaţi că aţi practicat un fotbal slab...
- Sper ca acum să fie o confruntare mai plăcută ochiului, cu un joc frumos, iar cel mai bun să cîştige. Sincer însă, nici o echipă nu cred că se va deschide, nimeni nu riscă să greşească şi să piardă trofeul. Noi vom da totul pe teren pentru că ultimul meci cu Steaua a lăsat puţin de dorit, important e că am bătut.

- E rivala mai puternică acum, cu venirea lui Olăroiu?
- Oli e un antrenor foarte bun, care a avut rezultate peste tot pe unde a fost, dar nu poate schimba prea multe în jocul Stelei pentru că timpul e destul de scurt. Cred, în schimb, că este un atu pentru jucători, a lucrat în bine la psihicul lor.

"Golul din «foarfecă» împotriva Gloriei a fost frumos, dar mai spectaculos a fost cel din Ghencea, la 4-2 pentru noi. Pentru mine e preţioasă orice reuşită, chiar şi de pe linia porţii"
Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo

"E dureroasă poziţia pe care sîntem în clasament, cîştigarea Cupei ne-ar aduce un zîmbet atît nouă cît şi suporterilor, iar de la anul sperăm să fim campioni"
Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo

9 goluri a marcat Dănciulescu pentru Dinamo în cele 31 de partide jucate în acest sezon

11 trofee a cîştigat Dănciulescu pe plan intern: trei titluri, trei Cupe şi o Supercupă cu Dinamo şi două titluri, o Cupă şi o Supercupă cu Steaua

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Răsturnare de situație! Andrei Vlad PLEACĂ de la Petrolul » Echipa îi cumpără acum bilet de întoarcere din Antalya
Superliga
Răsturnare de situație! Andrei Vlad PLEACĂ de la Petrolul » Echipa îi cumpără acum bilet de întoarcere din Antalya
Gigi Becali, la prima intervenție din 2025 » A anunțat ce se întâmplă cu transferurile lui Olaru și Târnovanu: „L-a sunat Giovanni”
Superliga
Gigi Becali, la prima intervenție din 2025 » A anunțat ce se întâmplă cu transferurile lui Olaru și Târnovanu: „L-a sunat Giovanni”
„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția-răpusă de cancer
Superliga
„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția-răpusă de cancer

Iată cu câți bani l-a convins Șucu să o refuze pe Dinamo și să vină la Rapid! Sume impresionante pentru Liga 1

„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția răpusă de cancer


Comentarii (1)
florinch
florinch  •  14 Mai 2011, 07:40

Succes Dinamo,Succes Danciu !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează