Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 30 iulie 2009 00:00
Dario Bonetti le-a transmis fotbaliştilor că vrea să-i vadă neînfricaţi la Craiova, dar fără să le ceară să atace din prima parte a meciului
Pe lîngă pregătirea tehnico-tactică a partidei de sîmbătă de la Craiova, Dario Bonetti a lucrat şi pe plan psihic cu elevii săi după ce a fost înştiinţat de presiunea care se exercită în Bănie. Italianul nu vrea să debuteze cu un eşec în Liga I, mai ales că asupra sa planează norii demiterii după prestaţia echipei din amicalele verii. Gazeta a aflat cum a pregătit antrenorul de 47 de ani primul derby al său ca tehnician, dar şi al campionatului, punînd cap la cap mărturisirile colaboratorilor şi jucătorilor.
1. Vrea atitudine şi responsabilitate. "«Să nu vă prind că jucaţi cu teamă!», ne-a cerut din start", au povestit mai mulţi fotbalişti. "A jucat la Juventus Torino, la AC Milan, la AS Roma, la cel mai înalt nivel, vrea să-i vadă pe jucători mîndri, orgolioşi, cu atitudine în teren, învingători", l-a lăudat Cristi Borcea.
2. I-a dopat tactic pe elevii săi. Luni şi marţi au fost două antrenamente tactice şi fizice, de două ore şi jumătate. "A scos untul din noi, a zis totuşi că vom fi vii la meci. E înnebunit după tactică. Nu face lucruri ieşite din comun, dar le face bine pe cele pe care ni le arată. Le ştiam şi noi, dar nu prea le făceam înainte. A zis că le face pînă le-om visa. Acum sperăm să se prindă ceva de noi", s-au confesat roş-albii. Iar ieri după-amiază a fost un joc-şcoală de 4 reprize a cîte 30 de minute cu Dinamo II. Azi va fi un antrenament mai lejer.
3. Vrea siguranţă în apărare. "Atacăm cînd este de atacat, fără să uităm că trebuie să ne apărăm", le-a zis Bonetti jucătorilor. "Vom începe prin a ne apăra cît mai exact, fără să le lăsăm spaţii mari de manevră şi nu trebuie sub nici o formă să luăm gol în prima jumătate de oră. Apoi presiunea va fi pe adversar, întrucît joacă acasă într-un derby de tradiţie", a prevestit italianul.
4. "Ajutaţi-vă între voi!". Este mesajul ferm al lui Bonetti: "Să vă dublaţi şi să alergaţi şi tot terenul dacă e nevoie să deposedaţi un jucător. Nu vreau fotbalişti individualişti, fiecare joacă doar în interesul echipei!".
FLASH

I-au "săltat" maşina lui Rednic!
Azi, avocatul lui Mircea Rednic va sosi în Ştefan cel Mare pentru a negocia rezilierea contractului dintre antrenor şi Dinamo. Ieri, "Puriului" i-a dispărut din faţa casei maşina primită de la club, marca Honda, iar după cîteva ore a fost înştiinţat de roş-albi că ei au fost autorii întrucît înţelegerea dintre cele două părţi s-a încheiat. "E inadmisibil cum s-au purtat cu mine! Încă o dată s-a dovedit diferenţa de nivel dintre noi. Puteam să am bani sau lucruri personale în maşină", s-a plîns tehnicianul de 47 de ani.
Şi N'Doye îl aşteaptă pe Rednic
Mircea Rednic urmează să ajungă azi în ţară pentru a discuta cu oficialii lui Dinamo despre rezilierea contractului său de antrenor, iar "cîinii" ar trebui să-i plătească minimum 40.000 de euro din restanţe. Surse din cadrul grupării afirmă că şi Ousmane N'Doye, 31 de ani, îl aşteaptă pe tehnician pentru a şti exact dacă se mai duce să pregătească pe Al Ettifaq, caz în care mijlocaşul senegalez ar putea să-l însoţească în Arabia Saudită. Iar "cîinii" s-ar alege cu cel puţin 500.000 de euro. (Ştefan Apostol)
Borcea în dubiu
Cristi Borcea a dialogat ieri cu Dario Bonetti şi i-a transmis "Succes" pentru primul joc oficial pe banca roş-albilor. Aceasta şi fiindcă nu se ştie dacă preşedintele executiv al grupării va ajunge sîmbătă seară la Craiova, pentru a asista la etapa de debut. Borcea a anunţat că nu va mai merge cu Dinamo în deplasări decît dacă în oraşul respectiv are şi chestiuni legate de afaceri, transmiţîndu-le apropiaţilor că este supărat şi dezamăgit de evoluţia şi rezultatele formaţiei din finalul sezonului trecut. (Cristian Florea)
Contre cu Simao
Dinamoviştii au reacţionat după ce Simao a declarat în Libertatea despre Cornel Dinu şi Constantin Dănilescu că sînt "nişte tirani, nişte comunişti, nişte miştocari". Dănilescu a fost ironic: "E greu să-i răspunzi ceva unui specimen ca Simao". Ceilalţi oficiali au adus în discuţie aventurile extrasportive ale lusitanului cînd a incendiat o sticlă de whisky şi a dat foc la perdele în camera de hotel din Bucureşti, spre stupefacţia fetelor care-l însoţeau. Un episod similar s-a petrecut şi cînd Simao juca la Arad. (Ştefan Apostol)
Ultimele ştiri
- Tamaş, Cristi Munteanu, Curcă şi Miranda au efectuat ieri vizita medicală la INMS.
- E clar: 500 de bilete, contracost, au fost alocate de craioveni suporterilor dinamovişti.
- Molinero aşteaptă finalizarea unui contract de sponsorizare cu Citroen, care urmează să-i ofere o maşină pe perioada cît va activa la Dinamo
- Într-un sondaj pe dinamovisti.ro, 80 la sută dintre fani au cerut conducerii să îl păstreze pe Marius Niculae şi să nu permită transferul atacantului în Rusia, la Terek Groznîi. De asemenea, fanii sînt de părere în proporţie de 70 la sută că şi Claudiu Niculescu trebuie să rămînă în lotul "cîinilor".
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor