FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Dau un Euro pentru un titlu?

Articol de - Publicat vineri, 25 aprilie 2008 00:00

Cei 4 stelişti cu probleme medicale nu concep să rateze crucialul meci cu Craiova, transmis sîmbătă în direct de Antena 1.

Impor­tan­ţa maximă a partidei cu grupa­rea olteană i-a deter­mi­nat pe jucă­torii cu probleme medicale din lotul Stelei să-i anun­ţe pe antrenori, dar şi pe doctor că vor să fie cu orice preţ pe teren. Cei 4 sînt Dică, Rădoi, Petre şi Golanski.

Toţi sînt jucători cu şanse foar­te mari de a fi selecţionaţi de antre­norii echipelor lor naţionale în lotul pentru Campionatul European din vară, dar în acelaşi timp sînt şi mai expuşi decît ceilalţi jucători de la Steaua în privinţa unei recidive a unei accidentări deoarece revin du­pă probleme medicale. Chiar dacă sînt în pericol să spună adio tur­ne­u­­lui final din vară, ei sînt dis­puşi să-şi asume acest risc, gîndin­du-se că o victorie în Bănie i-ar apropia de Ligă. În plus, în cazul în care vor juca vor primi asigurări de la doctorul echipei că nu vor risca nimic.

Dică e cel mai rău lovit

Dintre cei patru, cel mai rău stă Dică. Ieri a făcut un RMN, care a ară­tat că el n-a suferit o leziune, ci doar o contractură, însă şi aşa are cele mai mici şanse, faţă de ceilalţi, să joace, iar medicul Ra­du Paligora i-a transmis lui Lă­că­tuş că există 50 la sută şanse să-l facă bun de joc.

În schimb, Golanski e refăcut com­plet şi s-a antrenat normal în ulti­mele două zile, iar Ovidiu Petre a făcut şi el ieri şedinţă de pregătire la sută la sută din capacitate, la fel ca şi Rădoi, care nici nu concepe să se menajeze şi va fi titular.

“Un turneu final de Campionat European nu e mai presus decît o calificare în primăvara Champions League. În momentul în care ajungi în primăvară în Ligă ai obţinut deja o performanţă notabilă. Simpla participare la un turneu final nu reprezintă o performanţă”
Mirel Rădoi jucător Steaua

9 iunie este data primului meci al echipei naţionale a Româ­niei la Euro, cel dintîi ad­versar urmînd să fie Franţa

Petre Marin pierde Euro?

Petre Marin (foto), care a prins în ultimele etape din nou echipa, spe­ra la o convocare pentru Cam­pio­na­tul European, mai ales că, avîndu-l pe el în teren, Steaua n-a mai pier­dut nici un meci. El s-a ales însă cu o leziune musculară şi devine incert în ceea ce priveşte o eventuală participare la turneul final din Austria şi Elveţia.

Program separat pentru “tricolori”

Conducerea Stelei a gîndit deja strategia în ceea ce îi priveşte pe fotbaliştii care vor participa la vară la turneul final al Campionatului European. “Practic, ei nu vor avea vacanţă deloc pînă spre sfîrşitul lunii iunie, cînd echipa noastră începe pregătirea pentru sezonul următor. Ei vor avea 10-12 zile libere, după care se vor integra pe parcurs în programul de antrenamente, astfel încît pe 26 iulie, cînd începe viitorul campionat, să fie la acelaşi nivel din punct de vedere fizic cu ceilalţi”, a declarat Adrian Ilie.

GOIAN: “CFR BATE TOT!”

Dorin Goian (foto) a declarat ieri că este sceptic în privinţa şanselor lui CFR Cluj de a mai pierde vreun punct în cele trei etape rămase. “Noi avem un program mult mai greu, aşa că ei au prima şansă. Sper să se mai încurce, dar victoriile recente le-au redat încrederea şi, foarte probabil, vor cîştiga tot pînă la final”, a menţionat Goe.

“VOI FI FLUIERAT ”

Pleşan spune că se aşteaptă la un tra tament dur din partea fanilor Universităţii: “Este normal să fiu fluierat, fiindcă am crescut acolo, am stat şase ani, iar apoi am plecat. Dar nu asta contează, ci punctele pe care trebuie să le luăm”, a declarat stelistul.

BRICHETA E DE VINĂ

Scandările repetate împotriva steliştilor sînt puse de Goian pe seama meciului cu Rapid: “E problema celor din tribună ce scandează, dar pe noi ne preocupă jocul nos tru. Probabil că totul ni se trage de la meciul cu Rapid, e normal ca toţi să fie contra noastră”.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”
Special
Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Stranieri
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”
Superliga
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (14)
 •  15 Noiembrie 2008, 07:15

Hai baietii ca ii batem si luam campionatul ii dam jos pe caini de pe locul 1. HAI STEAUA!!!...

 •  25 Aprilie 2008, 17:20

frumos caracter, e bine ca tin atat de mult la echipa. Problema e ca nu ar trebui chemati la national oricum (Goian merita, e adevarat). Asa ca aceasta reactie ar fi mult mai laudabila, daca am putea aplauda si o reactie a lui Piturca de a-i scoate din lot pe acesti jucatori "stelisti infocati". Si nu pe alt motiv decat acela ca NU MERITA!!!!

 •  25 Aprilie 2008, 15:02

astia da jucatori.ce poate fii mai frumos decat sa joci pentru echipa ta chiar cu riscul de a pierde cel mai important campionat din europa, campionatul european.respect dica si radoi!!!

Vezi toate comentariile (14)
Comentează