FOTBAL  »  Superliga  »  ÎNFRÎNGERE

De liga a 6-a

Articol de - Publicat luni, 13 iulie 2009 00:00

Aceasta este divizia în care joacă echipa locală din  Aix-les-Bains ce a bătut aseară pe Dinamo

Dinamo a reuşit-o şi pe asta: să se facă de rîs, pierzînd cu o echipă din liga a 6-a franceză! Amical gen antrenament şi atmosferă tipică de duminică provincială. Spectatorii, vreo 300 la număr, au venit la stadion ca să-şi mai povestească viaţa, dar s-au distrat pe cinste pe seama echipei lui Bonetti. Italianul şi-a permis cîteva improvizaţii, care au "funcţionat" atît de bine încît localnicii au adus fericirea în tribune prin golul egalizator. Iar distracţia le-a ieşit pe nas, fiindcă echipa gazdă, formată din bucătari, tîmplari şi cofetari, a marcat şi golul al doilea.

Recital de ratări
Au ieşit în prim-plan Adrian Cristea, care a smuls aplauze din partea gazdelor, cu cîteva din driblingurile sale, Andrei Cristea, un gol reuşit cu capul, plus alte faze de contraatac, dar şi schimbările dese de posturi între cei trimişi pe gazon. Claudiu Niculescu a ratat din toate poziţiile: unele spectaculoase, altele din care n-ar fi avut voie s-o facă. 

"Cîinii" au realizat ruşinea ce-i păştea şi au atacat în valuri. Liviu Ganea şi Andrei Cristea au fost aproape de gol, dar victoria a aparţinut gazdelor, care probabil vor rămîne cu amintirea acestui succes toată viaţa lor.

“Trebuia să le dăm un sac de goluri, dar fotbalul te pedepsește cînd ratezi. Obiectivul nostru e să fim pregătiți în campionat, nu în amicale”
DARIO BONETTI, antrenor Dinamo

Dinamo - Aix les Bains (liga a 6-a Franţa) 1-2 (1-0)
Au marcat Andrei Cristea (10) /  Julien (64), Dearvell (71)
Dinamo, prima repriză: Dolha - Homei, L. Goian, Scarlatache, Pulhac - Predescu, Diabate, Alexe - Andrei Cristea, Ad. Cristea - Cl. Niculescu.
Dinamo, repriza a doua: Cr. Munteanu - Scarlatache, L. Goian, Pulhac, Diabate - Andrei Cristea, Predescu, Alexe - Cl. Niculescu, Ad. Cristea, L. Ganea.

Bratu, între fani
La meciul de aseară au asistat şi accidentaţii Zicu şi Bratu, dar şi nou venitul Tamaş, care l-a rugat în mod special pe antrenorul Bonetti să-l lase să asiste la meci. Cei trei au fost asaltaţi de românii prezenţi la meci, în număr de 30, faţă de cei 300 locali, care le-au cerut autografe şi poze. Bratu a preferat chiar să vadă meciul din mijlocul fanilor, cu care a dialogat pe toată durata partidei.

Babicu', la debut
Dolha a depăşit problemele pe care le avea la coapsa dreaptă şi a jucat aseară în primul meci al său în stagiul francez. Goalkeeperul de 29 de ani a avut o evoluţie sigură şi a fost încurajat de pe margine de antrenorul de portari Claudio Bozzini. După pauză, a debutat şi portarul Cristi Munteanu, venit în urmă cu 3 zile în cantonamentul "cîinilor", după transferul de la CS Otopeni.

Experimente cu fundaşii

Bonetti a făcut aseară şi cîteva teste, încercînd unii jucători pe alte posturi decît cele clasice. Adrian Scarlatache, de meserie fundaş dreapta, a fost reprofilat stoper, iar Zie Diabate a jucat închizător, deşi el este fundaş stînga. Ivorianul a mai evoluat pe acest post şi la partida cu Nantes, 2-0, şi a dat un randament foarte bun. Pulhac a trecut în repriza a doua stoper, un post neobişnuit pentru el, pe care nu a mai evoluat pînă acum în carieră.

Între fotbal şi inventare
Unul dintre fotbaliştii gazdelor a mărturisit că nu s-a mai antrenat de o lună, dar s-a simţit în formă maximă cu Dinamo. "Lucrez la Carrefour şi în ultima lună am avut de făcut inventarul pe raionul meu şi n-am mai avut timp să alerg aşa cum o făceam pînă acum. Totuşi, văd că sînt în formă!", a zis jucătorul, care a fost felicitat imediat de soţie şi cei doi copii (foto), fiind luat apoi pe sus de cunoscuţi. "Ce bucurie ne-aţi făcut! Sărbătorim în avans ziua Franţei!", i-au zis aceştia.

Borcea: "Îi omoram!"
Cristi Borcea a plecat în week-end din Aix-les-Bains, după ce a urmărit înfrîngerea cu 2-1 din meciul cu Marseille. Preşedintele executiv al "cîinilor" nu a asistat la partida cu Aix FC, interesîndu-se prin telefon de scorul înregistrat. Borcea a fost extrem de supărat la final. "Dacă eram la meci, intram pe teren şi îi omoram!" s-a plîns el apropiaţilor. Dinamoviştii vor fi amendaţi cu cel puţin 2.000 de euro pentru ruşinea de aseară.

Bancherul a închis tabela
Dervell, jucătorul care a dat golul victoriei, este bancher în viaţa de zi cu zi, iar meciul cu Dinamo este unul special pentru el: "Am jucat o dată contra lui Marseille, a fost zi foarte fericită pentru mine. Acum e a doua zi deosebita din cariera mea. E o mare onoare, nu o să uit niciodată această seară cînd am umilit o echipă cunoscută în Europa. Îmi fac album cu pozele de la meciul ăsta!".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
Superliga
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Superliga
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România
Pariuri sportive
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor

Comentarii (108)
moo_yeah_dinamuje
moo_yeah_dinamuje  •  13 Iulie 2009, 19:32

gandrei...m-ai dat pe spate cu avataru' ala. SUUUPER !!! :FC 2stupidDOGS BuCUResti ... preparing for Uefa Champions League since 1948"

moo_yeah_dinamuje
moo_yeah_dinamuje  •  13 Iulie 2009, 19:22

PitiTURCU catre Boccea: "yo iti spuneam ca e popa, tu, nuuuu, Batman, Batman ... " Vedeav'as bronzati de soarele de sambata dimineata, pe la 11 asha, sa nu va arda rau !!! La revedere, sau nu!

moo_yeah_dinamuje
moo_yeah_dinamuje  •  13 Iulie 2009, 19:18

buhuhuhahahahaaaaa! Umblati numai cu arbitrii cumparati, popi homosexuali, pierdeti campionatu' ca prostu' nevasta, luati bataie si de la spalatori de parbrize DAR "Va pregatiti de Champions League". La vrajitoare cu voi !!!

Vezi toate comentariile (108)
Comentează