FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII

Dedu: "Vreau să revin cît mai repede!"

Articol de - Publicat vineri, 08 ianuarie 2010 00:00

Mijlocaşul Mugurel Dedu va începe recuperarea săptămîna viitoare, după operaţia la umăr suferită la jumătatea lunii decembrie. “Pe 13 ianuarie sînt programat să mă duc la doctorul care m-a operat să-mi desfacă hamul ortopedic pentru că mîna e imobilizată după operaţie. Medicul a fost plecat din ţară pentru că are clinică în Germania şi abia acum revine în Bucureşti”, a explicat Dedu pentru site-ul oficial.

„La operaţie nu a fost dureros, dar mi-a cusut ligamentele pe os să nu mai sară, însă atunci am fost anesteziat. O săptămână după aceea au apărut durerile şi nu puteam dormi. A fost greu o săptămână, însă m-am obişnuit mai ale că nu am avut voie nici să mişc mîna prea mult după operaţie", a continuat fotbalistul.

Medicul va decide dacă Dedu poate merge în cantonament în Antalya cu Pandurii: „Medicul mi-a spus că în maximum două luni de la operaţie pot să intru din nou la fotbal. Rămîne să mă vadă şi să-mi spună ce program de recuperare voi urma în continuare. Trebuie să-mi spună dacă pot să încep pregătirea cu echipa în stagiul din Antalya. Problema e că dacă stau acasă eu ratez mult din pregătirea fizică. Îmi doresc foarte mult să revin pe teren şi să reintru cît mai repede în formă pentru a putea ajuta echipa”, a spus Dedu.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, dezvăluire halucinantă despre partenerii lui Dan Șucu la Genoa: „Eu așa am auzit, ăia nu au vrut să se afle”
Superliga
Gigi Becali, dezvăluire halucinantă despre partenerii lui Dan Șucu la Genoa: „Eu așa am auzit, ăia nu au vrut să se afle”
Soarta lui Dan Petrescu la CFR Cluj a fost decisă, după o ședință de urgență » Neluțu Varga: „Cea mai bună variantă”
Superliga
Soarta lui Dan Petrescu la CFR Cluj a fost decisă, după o ședință de urgență » Neluțu Varga: „Cea mai bună variantă”
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Superliga
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă

Părintele Filip, de la biserica românească din Genova, l-a avertizat pe Dan Șucu: „Genovezii sunt suspicioși la început. El trebuie să se țină de cuvânt”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează