Articol de GSP - Publicat luni, 13 septembrie 2010 00:00
Dinamo a fost stopată de o echipă care a luptat fantastic pentru fiecare minge.
FC Braşov trăieşte în continuare paradoxul. O echipă despre care se credea că va pica pe tobogan adună puncte, se luptă admirabil şi reuşeşte să facă şi spectacol.
Braşovenii au surprins plăcut, începînd tăios prima repriză. Jucătorii lui Isăilă au etalat un joc simplu, cu pase directe, dezvoltat excelent de Ilyeş, Cristescu şi Chipciu pentru Hadnagy şi Lamine. Din aceeaşi îndîrjire, în sensul pozitiv, s-a născut şi golul cu care gazdele au plecat în avantaj la cabine. Cristescu a insistat, s-a bătut, s-a agăţat de adversari, dar şi Chipciu şi-a folosit toată forţa pentru a rămîne singur cu Curcă.
Dinamo gri
Nu e de mirare astfel că Braşovul a avut, pe lîngă gol, şi celelate ocazii periculoase ale primei părţi: Viveiros (21), scăpat singur cu Curcă, dar blocat de portar, şi Ilyeş (44), cap milimetric lîngă bară. Dinamo a dat replica în minutul 25, cînd Mincă a ieşit pe sub centrarea lui Marius Niculae, dar Torje a şutat în plasa laterală.
Oamenii lui Andone au mai avut patru faze de poartă, însă, la fel ca jocul de pînă în acel moment, rezolvate încîlcit şi fără fantezie. În hîrtoape a curs altfel şi jocul spre poarta lui Mincă, cu un Torje fără orizont, Marius Niculae prea puţin prezent în faţa porţii şi mai mult în benzile laterale şi nici un dram de şansă pentru cei doi Cristea.
"Lamine două galbene vă rog"
Repriza a doua a debutat cu ocazia imensă a lui Viveiros (50), care, scăpat singur cu Curcă, a lobat peste poartă. Şi gazdele au mai avut o tresărire după eliminarea de "Gîgă" a lui Lamine, două galbene în două faze consecutive, bomba lui Chipciu în transversală (55).
Andone a reacţionat imediat, trimiţîndu-l pe Liviu Ganea al treilea vîrf şi retrăgîndu-l pe Torje fundaş dreapta. Dar tot Braşovul a suspinat la dubla mare ocazie din minutul (61), şuturi Chipciu şi Cristi Ionescu.
O altă gafă, de data asta a lui Majernik, i-a băgat pe dinamovişti în joc. Însă maestrul de ceremonii a fost arbitrul Haţegan, deoarece faultul pare făcut în afara careului. Finalul a fost demn de un ospiciu. În plină dominare dinamovistă, Dedu a aruncat Braşovul în aer, dar N'Doye, singurul dinamovist care n-a acceptat înfrîngerea, a smuls un egal cu două minute înainte de final.