FOTBAL  »  Superliga  »  ARBITRAJ

Dinamo acuză că "vicele" CCA deleagă arbitrii pentru a avantaja marea rivală: "Deaconu face jocurile Stelei!"

Articol de - Publicat luni, 03 octombrie 2016 00:00

Dinamo va emite astăzi un protest oficial la CCA împotriva arbitrilor și va solicita, tot oficial, demisia lui Alexandru Deaconu din fruntea forului.

Nu s-a decis încă ferm dacă se va cere și demiterea președintelui CCA, Kyros Vassaras, ci doar a vicelui, Deaconu, cel ce face delegările.

"Toate delegările sunt cu tentă, sunt contra noastră și favorizează o altă formație. Nu uitați de istoricul lui cu Steaua, «cazul Bricheta», a mai făcut și junioratul în Ghencea, iar, peste toate, nu este recomandat prin performanțe pentru funcția pe care o ocupă în cadrul CCA", au declarat ieri oficialii dinamoviști.

"Furați ca-n codru"

Ionuț Negoiță a trimis săgeți direct către Steaua: "Ce să mai vorbim de lupta la titlu cu marea rivală când ne-au fost furate 6-7 puncte. Furt pe față, bătaie de joc! Am văzut cum e cu marea rivală la meciul cu Voluntari, a beneficiat de «doar» trei ajutoare".

Patronul roș-albilor a făcut turul televiziunilor imediat după finalul meciului de la Botoșani, iar amenințările au fost clare: "Palici nu l-a faultat în careu pe Elek. E o mizerie de arbitraj, s-au depășit limitele bunului simț. Sunt teme făcute împotriva noastră. Poate vom ajunge să ne retragem din campionat. La prima greșeală, așa facem! Suntem furați ca în codru. Poate nu ne vor nici măcar în play-off. Tot aud că sunt foşti arbitri care sunt pe la echipe, şi la Botoşani, cu vechi prietenii, cu afinităţi. E golănie!".

Îi propun pe Crăciunescu și pe Porumboiu

Ionel Dănciulescu, directorul sportiv, a continuat pe același ton vehement: "E o mizerie ce se întâmplă. Se aștepta o intervenție a arbitrului fiindcă noi jucam bine. Și primul gol al lor a venit ca urmare a unui fault asupra lui Palic. S-a văzut de la distanță că arbitrul a venit croit. Nu vrem ajutor, dar nici să fim dezavantajați.

CCA e stat în stat. Nimeni nu știe ce se întâmplă acolo și cum se fac delegările. Cerem demisia celor din fruntea CCA! Dacă vrem să schimbăm ceva în arbitrajul românesc, atunci să conducă oameni care se pricep, ca Ion Crăciunescu și Adrian Porumboiu. O să țipăm, o să spargem geamuri și o să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne câștiga dreptul de a fi arbitrați corect".

CE SPUNE DINAMO

"Mai bine nu ne mai prezentăm. Să-și facă arbitrii o echipă a lor, cu Rusandu, cu Tudor, cu Găman, noi pierdem toate meciurile cu 3-0. Ar fi bine să fie aduși arbitri străini"
Ioan Andone, antrenor Dinamo

"Dacă spun ceva de arbitru, mă dau afară din țară sau mă arestează! La faza penalty-ului, «centralul» ne-a zis că așa a văzut el faza. Felicitări omului care a reușit să întoarcă soarta meciului!"
Vali Lazăr, mijlocaș Dinamo

"Am văzut reluările cu colegii în vestiar, e clar că am pierdut pe mâna arbitrilor. Eu, când greșesc, mă duc la comisii, sunt suspendat și iau amendă. Arbitrii? Stau o etapă și a doua arbitrează, atât. Așa se va continua, din păcate"
Steliano Filip, fundaș Dinamo

"Degeaba vorbim de arbitraj, degeaba acuzăm, pentru că punctele rămân la Botoșani. Suntem supărați, dar nu avem ce să facem. Trebuie să ne adunăm și să câștigăm cât mai curând"
Dorin Rotariu, mijlocaș Dinamo

CE SPUNE BOTOȘANIUL

"Dacă arbitrul a dat penalty, atunci a fost penalty. Eu am simțit lovitura când am pendulat piciorul. Am căzut imediat. E normal ca orice fază de acest gen să fie sancționată"
Robert Elek, atacant FC Botoșani

"Nu vorbesc acum dacă a fost sau nu 11 metri. Dau credit arbitrului care era la numai un metru de fază"
Gabriel Vașvari, mijlocaș FC Botoșani

CE SPUN SPECIALIȘTII

"Eu nu dădeam penalty la acea fază. Rusandu are grave deficiențe în a trata fazele"
Ion Crăciunescu, fost arbitru internațional

"Arbitrajul a fost penibil. Rusandu, dacă a luat decizia aia, înseamnă că are ceva drăcesc în el. Probabil, o fi crezut că e oină. N-a fost nimic, nici măcar imprudență. Nici la «județ», la Vaslui, nu se dă 11 metri așa"
Adrian Porumboiu, fost arbitru internațional

"Nu sunt elemente de penalty. Iar înainte de autogolul lui Romera, a fost fault asupra lui Palici"
Constantin Zotta, fost arbitru internațional

6 greșelicontra lui Dinamo au fost în ultimele 5 runde: două cu ASA Târgu Mureș (1-2), una cu Iașiul (3-1), una cu Chiajna (0-1) și două cu FC Botoșani (1-2)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
Superliga
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Superliga
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România
Pariuri sportive
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor


Comentarii (95)
conasu_boeru
conasu_boeru  •  04 Octombrie 2016, 10:57

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

zecs93
zecs93  •  03 Octombrie 2016, 17:13
Postat de papa_poulette pe 03 Octombrie 2016, 09:43

Eu am vazut blatul lui dinamo cu iasiul lui pruna uscata. Dupa meciul ala nu am vazut sa se planga cineva de la rin, sa scrie memorii sau alte prostii de genul

si in meciu ala ni-sa refuzat un penalty clar ca lumina zilei cand tiganasu il faulteaza in careu propriu pe hanca, dar bineinteles nici acolo nu ati vazut faza :)) vedeti doar ce va convine, daca patea magica stea cazatoare 5 etape la rand cum pateste Dinamo acum cred ca incepea Cernobalul !!!

blatistu49
blatistu49  •  03 Octombrie 2016, 17:13
Postat de sbfc pe 03 Octombrie 2016, 16:07

Steaua are jucatori foarte buni, de departe cei mai buni din Romania, singura problema este legata de relatiile de joc, sunt multi jucatori noi, dar timpul le rezolva pe toat. Odata inchegat lotut va fi foarte greu ca cineva s-o mai poata invinge. Chiar si asa cu greseli de arbitraj, alteori dezavantajata, Steaua isi continua traseul si merge sigur spre castigarea unui nou titlu. Neputinta celorlalte echipe este de ordin financiar, clar, frustrarea celorlalte echipe este evidenta si poate pe undeva normala, ea aparand de fiecare data cand vad ca Steaua este singura echipa care rezista in continuare. Fara bani nu ai jucatori si nici performante. Gasiti-va investitori puternici si mergeti la lupta cu Steaua, pana una alta ciocu mic si joc de glezne.

ma ba .. l i g in glez na ta fina si intr b>u ci pro s to vane de ca a t

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (95)
Comentează