Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 28 aprilie 2010 00:00
Jucătorii glumesc la Săftica pe seama gradelor de rudenie din cadrul echipei: "De aceea nu merg lucrurile cum trebuie la Dinamo"
"Cîinii" fac haz de necaz înaintea derby-ului cu Rapid. "Noi sîntem farmecul vieţii, nu cei din Giuleşti. De ce? Păi, Dinamo este echipa naşilor şi-a finilor! Cum naiba să meargă lucrurile bine, cînd sînt atîtea interese la mijloc?!", au comentat fotbaliştii din Ştefan cel Mare. Asemenea idei au mai fost expuse în trecut de Cornel Dinu sau de Vladimir Cohn, cînd au încercat să explice lipsa rezultatelor din ultimii ani. În acest moment, la Dinamo sînt cele mai multe cazuri de înrudire prin alianţă din Liga I:
- Directorul executiv Petre Buduru e naşul de cununie al preşedintelui executiv Cristi Borcea şi al portarului Cristi Munteanu.
- Cristi Borcea e naşul de cununie al atacanţilor Claudiu Niculescu şi Marius Niculae. "Trebuia să fie şi al lui Adrian Cristea, dar Prinţu' are 30 de femei, nici una mireasă!", au glumit fotbaliştii.
- Directorul pe probleme de securitate al clubului, Bogdan Raţiu, e naşul de botez al fetiţei atacantului Florin Bratu.
- Administratorul delegat Cornel Dinu e naşul de cununie al antrenorului Cornel Ţălnar.
Roş-albii au încheiat pe un ton hîtru: "Ultima ştiţi care e? Bratu va fi <naşul> lui N'Doye, dacă senegalezul mai calcă strîmb şi vorbeşte mult!".
"Am 19 fini, la anul vreau să aibă şi Dinamo acelaşi număr de titluri!"
Cristi Borcea către apropiaţi
Se dau în judecată
Deşi surse autorizate afirmă că Florin Prunea va fi demis zilele viitoare, managerul sportiv a declarat ieri că nu se pune problema să plece şi i-a transmis lui Vasile Turcu că-l va deferi Comisiei de Disciplină: "Nu ştiu dacă e o premieră în fotbalul românesc ca un oficial din club să dea în judecată pe unul dintre acţionari, dar a mers cu jignirile prea departe". Turcu a replicat: "Omul e nebun, e dus cu pluta. Poate aduc probe şi-l fac de rîs! Eu pot să fac cu un angajat, cum e el, ce vreau eu. Poate aduc fetele de la <naţională> ca martori...".
Kone şi Zie sînt OK
Veşti bune pentru Ţălnar: Djakaridja Kone se pregăteşte de ieri alături de ceilalţi jucători. Ivorianul a avut probleme la genunchiul drept, dar ar putea juca din primul minut contra Rapidului. De asemenea, Zie Diabate, care a avut dureri musculare şi n-a putut fi luat în calcul pentru meciul cu Iaşiul, a început şi el să se antreneze normal.
Pace de complezenţă
Chiar dacă nu este luat în calcul pentru derby-ul din Grant, N'Doye vine zilnic la Săftica şi face tratament, pregătindu-se separat. Senegalezul a suferit o microleziune fibrilară la coapsa dreaptă şi ratează şi meciul cu Rapid, şi pe cel cu Timişoara. N'Doye chiar se salută cu coechipierii şi dă mîna cu ei! Au povestit jucătorii: "Un moment important a fost cînd africanul a mers la Bratu şi i-a întins mîna. Florin a dat noroc cu el, dar a privit în altă parte, nu uită ce-a făcut N'Doye!".
"Naşul" îl trage de urechi pe "Prinţ"
La emisiunea Klub 60, de la Sport Klub, Mircea Sandu a criticat jucătorii de tipul lui Adrian Cristea, prezenţi permanent în paginile de scandal: "Eu, la vîrsta majoratului, am ştiut că trebuie să folosesc banii strînşi pe terenul de fotbal ca să-mi iau o casă, să am un acoperiş deasupra capului. Băieţii de acum se gîndesc doar cum să-şi ia o maşină mai scumpă şi o femeie care a mai trecut prin 7 mîini şi-au auzit ei că e bună!".

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor