Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 26 noiembrie 2010 00:00
Dinamo vrea să-i ia gratis pe rapidiştii Lazăr şi Bozovici şi pe "turcul" Giani Kiriţă, dar şi cîţiva gorjeni în contul datoriei de la Pandurii.
Roş-albii se pregătesc de cumpărăturile de iarnă. "Avem 6-7 jucători în observare, depindem de buget, de respectivii, dacă vor să vină, şi de ce salarii vor solicita", a comentat Andone. A făcut şi cîteva referiri, dezvăluite deja de săptămînile trecute de Gazeta. "Cu Lazăr şi cu Bozovici, ambii de la Rapid, vom discuta în curînd, cînd va fi regulamentar, fiindcă ei devin liberi în vară. Îmi plac amîndoi şi pot ajuta Dinamo, dar sînt cam greu de adus. Lazăr nu prea vrea, spune că e ataşat de Rapid. Cu Bozovici sînt şanse mai mari. Apoi, Giani Kiriţă e de-ai noştri, crescut în spiritul lui Dinamo, o să vorbim cu el în iarnă", a spus antrenorul.
Pe lista roş-albilor mai sînt trei fotbalişti de la Pandurii: stoperul Chiricheş, fundaşul stînga Cardoso şi mijlocaşul Voiculeţ. O parte dintre aceştia ar putea veni în contul unei datorii mai vechi a gorjenilor. "Cîinii" au pus ochii şi pe braşoveanul Chipciu, pe care l-ar dori în Ştefan cel Mare dacă plecarea lui Torje se concretizează. Mijlocaşul dreapta al Braşovului, în vîrstă de 21 de ani, este însă unul dintre preferaţii preşedintelui rapidist Dinu Gheorghe, care l-ar vrea în Grant.
"În iarnă plec de la Bursaspor. Una am vorbit aici, alta s-a făcut! O să văd încotro mă duc paşii"
Giani Kiriţă
Vise scumpe: 3 de la Sportul, plus Eric
Dinamo mai are în atenţie şi jucători pentru care ar trebui să scoată din conturi peste un milion de euro. Este vorba despre mijlocaşii Tibi Bălan, Dacian Varga, Bogdan Pătraşcu (toţi de la Sportul), precum şi Eric (Mediaş). În plan ar intra şi atacantul Curelea, fotbalistul celor din Regie, mai ales că Niculae va pleca la iarnă în China. Ando ar vrea măcar doi dintre aceştia, totul depinzînd însă de banii veniţi din posibilele vînzări ale lui Torje şi Alexe.
Maftei, discuţie separată
Ultima convorbire dintre dinamoviştii Andone şi Borcea cu Maftei, căpitanul Urziceniului, dorit şi de Steaua, şi de Rapid: "Vasile, oferta noastră rămîne valabilă, iar cu Dumitru Bucşaru ne înţelegem noi. Dacă vei dori să vii în Ştefan cel Mare, anunţă-ne oricînd! Gîndeşte-te şi dă-ne un răspuns pînă începem pregătirea de iarnă". Maftei i-ar costa pe roş-albi 400.000 de euro, plus salariul de aproape 200.000 de euro pe sezon, cu tot cu bonusuri.
Becali îl vrea pe Torje, Borcea îl cere pe Stancu
Gigi Becali a confirmat aseară ce anunţase Gazeta de joi: că îl doreşte pe Torje. El a glumit la GSPTV: "Nu e ca Maftei, care-a scandat împotriva noastră, băiatu' de la Dinamo a cîntat <Steaua e numa' una!>". Acum doi ani, Torje a organizat un party la care Pulhac, Ropotan şi Goian cîntau melodia Stelei. Borcea a replicat, acid: "Vorbim la iarnă, vedem ce schimburi facem! Să văd ce vrea şi Ando. Oricum, îl vreau pe Bogdan Stancu, poate şi încă un jucător şi cîteva milioane de euro".
"Lupii" vin după Torje
Reprezentanţii lui VfL Wolfsburg trebuiau să ajungă de două zile în Bucureşti pentru a negocia trecerea lui Torje la formaţia clasată pe locul 11 în Bundesliga. Şi-au amînat însă pentru zilele următoare descinderea în România. "L-au blocat, totuşi, pe Torje, ştiind că mai este în atenţia lui Bayern, Dortmund şi a unor cluburi din Rusia. Au transmis garanţii scrise că afacerea se va face pînă la finele anului", au declarat oficialii clubului.
Englezii vin în spionaj
Reprezentanţii lui Chelsea şi Arsenal vor fi mîine la Bucureşti pentru a urmări live meciul. Englezii au transmis clubului dinamovist interesul pe care-l manifestă faţă de această întîlnire, Alexe fiind una dintre ţinte. Mijlocaşul a fost propus prin intermediari lui Carlo Ancelotti spre a-l monitoriza.
Nu le convine ora meciului
Dinamoviştii strîmbă din nas pentru că partida cu bănăţenii se joacă la ora 21:45. "O fi oră de Champions League, însă preferam ca întîlnirea să înceapă fie de la 18:00 sau măcar de la 20:00. E şi frig afară, iar oamenii n-au variante de transport spre miezul nopţii. Totuşi, mizăm pe 10.000 de suporteri, partida e sîmbătă, iar duminica e zi liberă", a comentat Ando. Pînă aseară se vînduseră doar cîteva sute de tichete.
- Andrei Cristea ţine să fie prezent mîine seară la meci: "Mi-ar fi plăcut să fiu pe gazon, să-mi ajut colegii să cîştigăm, dar o să fiu un suporter în vînă pentru echipă. Sper ca, la final, toţii <cîinii> să fie fericiţi".
- Dinamoviştii au cinat aseară din nou cu toţii. Locaţia aleasă: chiar lîngă stadion, la un restaurant cu specific libanez, Habibi.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor