FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - DINAMO 1-0

Dinamoviștii au pus tunurile pe CFR » Ardelenii au luat trei titluri cu sprijinul arbitrilor

Articol de GSP - Publicat sambata, 12 august 2017 18:14

După disputarea a 20% din sezonul regulat, trupa lui Dan Petrescu e singura avantajată de erorile "oamenilor în negru" dintre formațiile care şi-au propus câştigarea titlului sau accesul în Europa.

Ultima mare eroare de arbitraj pro-CFR s-a petrecut la meciul din etapa a 5-a contra lui Dinamo, când arbitrul Găman a dat henț la o minge care l-a lovit pe Nedelcearu în piept și ardelenii s-au impus cu 1-0.

"N-a fost CFR - Dinamo 1-0, ci Găman - Dinamo 1-0. Am jucat împotriva a 14 adversari şi în multe momente ne-am bătut de la egal la egal. Dacă luăm istoria CFR-ului, de câte ori a făcut proiecte serioase, în care să bage o grămadă de bani, întotdeauna a avut în spate ajutor din toate părţile. În condiţiile astea, CFR e megafavorită la titlu!", a declarat Contra după meci.

Gazeta Sporturilor a făcut o analiză a erorilor de arbitraj de la meciurile lui CFR din sezoanele în care a luat titlul și concluzia e una singură: 3 titluri au fost luate cu sprijinul arbitrilor.

CFR a câştigat de 3 ori campionatul: 2008, 2010 şi 2012. De fiecare dată a terminat mult pe plus în balanţa greşeli de arbitraj pro-contra.

SEZONUL 2007-2008

Erori pro-contra: 15-6
Într-un singur tur de campionat, CFR a beneficiat de un număr foarte mare de erori ale "fluieraşilor". A avut un raport de 10-2 şi a terminat pe primul loc primele 19 etape, disputate până la finalul lui 2007, cu un avans de 5 puncte faţă de Rapid şi nu mai puţin de 8 peste Steaua. În retur, CFR n-a mai fost pe plus cu arbitrii, ci a avut o balanţă relativ echilibrată, motiv pentru care a pierdut din distanţă, dar tot a câştigat titlul.

SEZONUL 2009-2010

Erori pro-contra: 14-8
A fost un campionat în care CFR a câştigat matematic titlul cu o etapă înainte de final. Pe parcursul celor 34 de runde, a avut din nou raport pozitiv privind greşelile comise de arbitri, cum nu s-a întâmplat cu principala rivală în lupta pentru primul loc, Unirea Urziceni.

SEZONUL 2011-2012

Erori pro-contra: 19-11
În etapa a 31-a, meci care s-a jucat însă chiar înainte de ultima rundă, la U Cluj - CFR 2-3, arbitrul croat a fost cel care a stabilit învingătoarea şi, implicit, deţinătoarea titlului. În minutul 89, la scorul de 2-2, Ante Vucemilovici a inventat un penalty pentru CFR, transformat în gol de căpitanul Cadu. Mai mult, CFR a avut un raport al erorilor pro-contra de 19-11 pe parcursul întregului sezon, fiind, de departe, cel mai avantajat club.

Citește în ediția tipărită a Gazetei Sporturilor de azi și în Gazeta Digitală o analiză amplă a arbitrajelor de care a avut parte CFR Cluj de-a lungul existenței.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Veste devastatoare din SUA: Bela Karoly, antrenorul legendar al Nadiei Comăneci, e în stare gravă » „Rugați-vă pentru el! Își trăiește ultimele zile!”
Gimnastica
Veste devastatoare din SUA: Bela Karoly, antrenorul legendar al Nadiei Comăneci, e în stare gravă » „Rugați-vă pentru el! Își trăiește ultimele zile!”
Istvan Kovacs i-a iritat pe „tunari”: două decizii-cheie în Inter - Arsenal
Liga Campionilor
Istvan Kovacs i-a iritat pe „tunari”: două decizii-cheie în Inter - Arsenal
Gafă uluitoare în Liga Campionilor: lui Emi Martinez nu i-a venit să creadă ce a făcut colegul lui
Liga Campionilor
Gafă uluitoare în Liga Campionilor: lui Emi Martinez nu i-a venit să creadă ce a făcut colegul lui

Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”

Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora


Comentarii (22)
haideusicfr
haideusicfr  •  13 August 2017, 15:07

Ok,"noi"m luat 3 ,iar voi 30. Cu intunericitul Postelnicul in frunte.Dinamo "1948"....

alex_1973
alex_1973  •  13 August 2017, 09:53

Și ei câte au luat cu ajutorul lui borcea?

1745flo
1745flo  •  12 August 2017, 21:02

Dinamo mai bine s-ar lamenta ca nu joaca nimic, ca apararea este praf pt al nu stiu catelea an la rand, nu pt ca arbitrul a facut o greseala!

Vezi toate comentariile (22)
Comentează