Articol de Iulia Iordache - Publicat joi, 30 octombrie 2014 00:00 / Actualizat joi, 30 octombrie 2014 18:35
Mîine, de la 20:30, este programat Derby de România, iar Bogdan Gavrilă, 22 de ani, se simte pregătit pentru prima sa confruntare împotriva Stelei în tricoul lui Dinamo.
- Bogdan, vineri este primul tău derby împotriva Stelei...
- Abia aştept! Mă simt mai mult decît pregătit pentru meciul cu Steaua, aşteptam asta de foarte mult timp. Sper ca primul derby al meu să fie încununat cu o victorie.
- Steaua este favorită în acest meci?
- Oamenii o văd în postura aceasta deoarece este pe primul loc şi campioana din sezonul precedent. Dar în Derby nu cred că există favorită!
- Aştepţi suporteri în număr cît mai mare?
- Fanii noştri au fost tot timpul alături de noi! Şi anul trecut în derby au realizat o coregrafie foarte frumoasă şi au venit în număr mare la stadion. Sperăm ca şi anul acesta să fie la fel şi să nu simţim că jucăm în deplasare!
- Cine va pune cele mai mari probleme din echipa Stelei?
- În ultima perioadă Sînmărtean a avut evoluţii foarte bune şi la club şi la echipa naţională. Cred că el va fi decisiv, dacă va fi nevoie pentru Steaua. Dar sînt sigur că Mister va găsi o soluţie ca să îl contracareze.
- Este al treilea meci în 5 zile, vă simţiţi obosiţi?
- Este adevărat, după meciurile de duminică şi de marţi cred că oboseala va fi de ambele părţi la fel de mare.
Urmăreşte AICI fazele minut cu minut şi susţine-ţi echipa în Derby! Fii primul care comentează!
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”