Articol de GSP - Publicat vineri, 09 august 2013 00:00 / Actualizat vineri, 09 august 2013 16:04
Dinamo - Steaua se va disputa duminică seară, în direct pe Digisport şi liveTEXT pe GSP.RO de la 21:30. Duelul declaraţiilor a început deja, după ce Mulţescu a insinuat că forţa fizică a Stelei nu se datorează doar pregătirii.
MM Stoica a reacţionat în această după-amiază, dar nu a vrut să răspundă acuzelor. S-a rezumat să-i ironizeze pe dinamovişti, după ce Ionuţ Negoiţă a declarat că în tribune vor fi 40.000 de suporteri ai lui Dinamo:
"Ne vedem duminică pe Naţional Arena. Am înţeles că nu vor fi foarte mulţi, 15-20.000 de spectatori, cîţi s-or strînge şi ei. Au anunţat că vor fi 40.000? 40.000 de mîini poate!", a spus MM Stoica la Fotbal Club de la Digisport.
Steaua a primit 5.000 de bilete pentru acest joc, un record, urmînd ca în retur dinamoviştii să beneficieze de acelaşi număr de tichete. Pînă aseară, suporterii "cîinilor" au cumpărat aproximativ 10.000 de bilete pentru Derby de România.