Articol de GSP - Publicat miercuri, 14 aprilie 2010 00:00
Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, nu se teme de ameninţarea că ar putea fi demis şi îl contrazice pe Gigi Becali, principalul său contestatar, declarînd că 15 dintre cele 18 cluburi din Liga I sînt de partea sa.
"Dacă vine de la DNA cu hîrtie oficială şi îţi cere un document, Liga, prin mine, preşedintele Ligii, atît cît voi mai fi, trebuie să ofere documentul. Aşa a fost şi în cazul lui Gigi Becali. Eu nu sînt ca el, sifon. S-a întîmplat cu cîtva timp în urmă, nu-mi aduc aminte cînd exact. D-asta s-a supărat Gigi, nu mă apuc acum să vorbesc despre acest lucru pentru că nu e la ordinea zilei.
Le-am dat carnetele jucătorilor Varga şi Bălan, vize nu au, de ce să le aibă?! Ei au şansă să joace unde au fost legitimaţi, la liga a IV-a. N-au nici o vină, cei care profită şi îi vînd an de an au vină. Ei, săracii, ar fi stat ori la Urziceni, ori la altă echipă, dar îi vine ca pe o marfă.
Nu i-am simţit pînă acum răutatea lui Gigi Becali, dar e de o răutate feroce. O fi presat ca să pună pe altcineva în locul meu. Văd că se foloseşte de marele fotbalist Gică Popescu. Am o impresie extraordinară despre Popescu, dar e posibil să-l folosească. Nu mi se pare corect.
Acum vreo 4-5 ani l-am făcut praf la telefon pe Gigi pentru că s-a legat de mine. Eu nu-s dus de multe ori la biserică, el se duce degeaba pe acolo. Nu ştiu ce interes o avea, aştept Rapid - Steaua, apoi pot să vorbesc mai mult. Nu vreau să sugerez nimic. Ce are Becali de face acest scandal înainte de acest meci? Nu vreau să se interpreteze.
Au încercat unii să mă împace cu Gigi Becali. Nu Vadim, pentru că nu se bagă în astfel de probleme. Becali e singura persoană cu care nu vreau să mă împac niciodată în viaţa mea. Eu, de felul meu, sînt un om reconciliant, mă împac cu toată lumea. Dar cu el nu, l-am simţit de o răutate incredibilă, înfiorătoare, s-a legat de boala mea. Am şi eu o familie, copii, am şi eu o nevastă orgolioasă. A făcut atîta tam-tam la TV, atunci am simţit că mă urăşte enorm.
Ce-o să facă dacă eu pot să dovedesc şi să fac în aşa fel încît să plece de la Steaua? El pe toţi i-a jignit.
Dacă preşedinţii de cluburi din Liga I vor să facă o acţiune, fiecare club trebuie să trimită o hîrtie semnată şi ştampilată şi să ceară un punct pe ordinea de zi, cu schimbarea preşedintelui. Trebuie să fie 6 cluburi, fiecare cu hîrtia respectivă. Numai eu am dreptul să convoc Adunarea Generală, în 30 de zile, nu mai puţin de 15 zile, sînt obligat să fac asta. Acolo trebuie să se discute, să-mi găsească o vină ca să mă demită.
Din 18 cluburi, 15 sînt de partea mea. E greu să mă schimbe, d-abia m-au ales, trebuie să aibă un motiv extraordinar de serios ca să mă dea afară! N-au nici o şansă! Eu n-am nici o vină, ei voiau să mă duc eu la Comisii ca să cîştige Becali.
Nu ştiu dacă pot să-l scot din fotbal, dar voi încerca, legal, să arăt lumii, cel puţin celor care conduc fotbalul mondial, cine e domnul Gigi Becali", a spus Dragomir la sport.ro.
Basarab Panduru a plecat din studio în mijlocul emisiunii » Incredibil ce a urmat