Articol de GSP - Publicat vineri, 17 decembrie 2010 00:00
Site-ul oficial al lui FC Braşov anunţă că Ioan Neculaie, patronul clubului, a ajuns la un acord cu antrenorul portughez Antonio Conceicao, tehnician care a mai antrenat-o în Liga 1, pe CFR Cluj.
"M-am întîlnit cu antrenorul portughez şi pot spune că în mare ne-am înţeles. În următoarele cinci luni el se va afla pe banca tehnică a echipei. Încă mai avem de stabilit staff-ul său, din care va face parte şi Daniel Isăilă. Vom vedea cine va mai fi în el, oricum până la prezentarea oficială vom şti aceste amănunte“, a declarat vineri patronul Ioan Neculaie, pentru site-ul oficial al clubului.
Conceicao a mai antrenat în cariera sa pe Sporting Braga (1994-2003), Naval (2003-2004), Estrela Amadora (2005-2006), Vitoria Setubal (2006-2007), Trofense (2007-2008).