FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Eder Bonfim face dezvăluiri despre cum sînt trataţi străinii la noi: "În România, eşti beţiv dacă bei un pahar cu vin!"

Articol de , - Publicat vineri, 10 decembrie 2010 00:00

Fundaşul dreapta brazilian e de părere că şi fotbaliştii trebuie să se distreze, însă plătesc datorită statutului de vedetă


Eder Bonfim a fost ultimul transfer realizat de Victor Piţurcă în Ghencea. Brazilianul de 29 de ani a început să devină om de bază al echipei de la instalarea lui Lăcătuş pe banca tehnică, evoluţiile sale bune culminînd cu golul marcat împotriva lui Liverpoool în Europa League.


- Eder, cum caracterizezi perioada petrecută pînă acum la Steaua?
- Mă simt foarte bine aici şi cred că, per total, au fost şase luni bune pentru mine. Regretul cel mare e că echipa nu a cîştigat toate meciurile din campionat şi sîntem destul de departe de Oţelul.

- Cum a fost trecerea de la Poli Timişoara la Steaua?
- Steaua e un nume mare, un club important. În Ghencea e presiune în plus, toată lumea vrea să cîştigăm tot şi asta e imposibil. Sînt fericit că am ales Steaua şi vreau să demonstrez că cei de aici nu s-au înşelat atunci cînd m-au achiziţionat. Îţi spun sincer, cînd eram în Portugalia ştiam doar de Steaua, nu auzisem de Rapid sau de Dinamo.

"Lăcătuş mi-a dat şansa să joc!"

- Cum e Lăcătuş ca antrenor?
- Oooo, un superom. El mi-a dat şansa să joc mai mult. E un campion, se vede asta din relaţia pe care o are cu noi. E o atmosferă senzaţională şi asta numai datorită lui. Ştie cum să ne încurajeze, ce să ne spună înainte de fiecare meci.

- Se vorbeşte despre posibila lui schimbare.
- Eu nu înţeleg de ce se schimbă antrenorii atît de des. Deja m-am săturat, sînt la Steaua de şase luni şi am schimbat patru tehnicieni! Ok, înţeleg, dacă echipa nu merge, schimbi o dată, dar nu atît de des. Îmi doresc enorm să rămînă Lăcătuş, cu o pregătire foarte bună în iarnă putem să ne atingem obiectivele stabilite de club.

- Chiar, mai crezi că puteţi recupera distanţa faţă de Oţelul?
- Repet, e esenţial să rămînem în acestă formulă: antrenori şi jucători. Cred că putem recupera punctele, în tur am avut destul de mult ghinion. Deşi am jucat bine, nu am cîştigat cîte meciuri am fi vrut. Cu tot respectul pentru Oţelul, nu cred că în retur va putea cîştiga tot pentru a ieşi campioană.

"Becali e un preşedinte bun!"

- Te-ai întîlnit pînă acum cu Gigi Becali?
- Doar de două ori.

- Şi cum a fost la negocierea contractului?
- Aaa, nu am negociat cu el! M-am întîlnit cu Argăseală şi cu antrenorul de atunci, Victor Piţurcă.

- Cum ţi se pare Becali?
- Un preşedinte bun. Bagă singur bani la echipă şi e normal că vrea să vadă şi rezultate. Îl înţeleg atunci cînd ne critică.

- Dar nu te afectează?
- Pe mine personal, nu. Eu sînt plătit aici să joc bine, să ajut echipa şi încerc să fac asta la fiecare meci.

"La Napoli pe atac"

- Urmează întîlnirea cu Napoli.
- Da, un meci cît un sezon. Ştiu ce ne aşteaptă, dar mergem să cîştigăm.

- Italienii spun că va fi o atmosferă de or să vă tremure genunchii.
- Ha-ha-ha, aşa cred ei? Păi, la Steaua sînt numai jucători cu experienţă, care au jucat pe Anfield, care au meciuri în Champions League, cum să ne fie frică?

- Cum ar trebui să joace Steaua?
- În nici un caz nu trebuie să ne baricadăm în apărare pentru că sigur vom pierde. Mergem să cîştigăm, să atacăm, aşa cum am făcut-o şi cu Utrecht, şi cu Liverpool, dar şi în prima repriză din meciul tur.

"Avem dreptul să ne distrăm!"

- Cînd ai plecat de la Timişoara s-a spus că ai fost prins stînd pînă tîrziu într-un club şi că ai consumat alcool.
- Ştii cum e în România? Dacă beau un pahar cu vin roşu sînt imediat catalogat drept beţiv. Sînt om, îmi place să ies, să beau o cafea, să stau la restaurant. Ce, fotbaliştii nu sînt şi ei oameni? Nu avem voie să ne relaxăm, să ne distrăm? Se exagerează foarte mult. Dacă echipa nu merge, imediat se caută vinovaţii: uite, Bonfim a stat la cafenea! Şi uite aşa, dintr-un lucru minor se face imediat o mare bombă!

- S-a vorbit că ai fi fost la un pas de divorţ.
- Au fost momente mai dificile, dar important este că acum s-a rezolvat. Soţia şi fiica mea erau departe, în Portugalia, eu aici. Acum au venit în Bucureşti, sînt mereu lîngă mine, deci mă pot concentra sută la sută la fotbal.


"Le cer suporterilor să ne susţină pentru că e esenţial sprijinul lor. Titlul îl putem cuceri doar împreună!"
Eder Bonfim

"Îmi place mult faza ofensivă, deşi eu nu sînt un fotbalist foarte tehnic. Alerg mult şi centrez!"
Eder Bonfim

"Îmi place România, mă simt foarte bine aici. Am jucat şi la Benfica cînd eram tînăr, dar cu siguranţă nu pot considera Steaua un pas înapoi!"
Eder Bonfim


14 meciuri în toate competiţiile a evoluat Bonfim în actualul sezon. El a marcat un gol şi a pasat decisiv de două ori

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Lovitură în mercato! Dorit de Dinamo, U Cluj și Sepsi, fotbalistul și-a ales noua echipă
Superliga
Lovitură în mercato! Dorit de Dinamo, U Cluj și Sepsi, fotbalistul și-a ales noua echipă
Imagini tari cu Dawa în vacanță » Incredibil unde a ales să se relaxeze! Gestul cu care i-a surprins pe locuitori
Superliga
Imagini tari cu Dawa în vacanță » Incredibil unde a ales să se relaxeze! Gestul cu care i-a surprins pe locuitori
Răsturnare de situație! Transferul #1 al Rapidului este în aer » Ce s-a întâmplat la negocieri: „Putem lua jumătate de milion de euro”
Superliga
Răsturnare de situație! Transferul #1 al Rapidului este în aer » Ce s-a întâmplat la negocieri: „Putem lua jumătate de milion de euro”

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (7)
star01
star01  •  10 Decembrie 2010, 11:09

denethor4,ce te faci tata cand vor impozita guvernantii pensiile...chiar daca le furi ambele pensii la parinti,nu te mai "tin" etnobotanicele 2 zile....impusca-te!!!

iepur3
iepur3  •  10 Decembrie 2010, 09:52

bun jucator !!! bafta Eder mai departe !!! fa-ne fericiti si realizati calificarea !!!!!

denetchior
denetchior  •  10 Decembrie 2010, 09:04

denethor sa vezi ce-ti face tata caq ai mancat toata mazare, si ai stat toata noaptea pe net, si te spun ca ai chiulit si de la scoala

Vezi toate comentariile (7)
Comentează