FOTBAL  »  Superliga  »  INCIDENTE LA RAPID - STEAUA

Eliminarea deplasărilor, ani de închisoare. Tu ce soluţie propui împotriva huliganismului?

Articol de GSP - Publicat vineri, 12 noiembrie 2010 00:00

Incidentele provocate de suporterii Stelei în meciul de cupă dintre Rapid şi Steaua, redeschid o nouă discuţie despre comportamentul fanilor pe stadioanele din România. Iată ce soluţii au găsit alţii pentru eradicarea violenţei pe stadioane.

SOLUŢII PENTRU PREVENIREA VIOLENŢEI

1. Deplasări interzise. Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, propunea ca fanii să nu mai meargă în deplasare, pentru o perioadă de doi ani: "Eu am vorbit deja cu Mircea Sandu, iar el a fost de acord cu mine. Nu mi-e teama ca o sa-mi pun suporterii in cap, trebuie să facem ceva daca nu se linistesc nici dupa legea anti-violenta pe care am dat-o".

2. Pedepse mai drastice. În urmă cu doi ani, în Serbia, un suporter primea 20 de ani de închisoare, după ce a aruncat cu o torţă cu într-un agent de securitate. “Această pedeapsă este un mesaj că toleranţa va fi zero pentru asemenea acte”, a declarat judecătorul care a luat deczia.

3. Exemplul din Olanda. Atunci cînd fanii lui Ajax se duc la Rotterdam, sau invers, ei merg cu un tren special din oraşul lor, tren care îi lasă în gura unui tunel. Tubul de lung de cateva sute de metri îi duce direct în sectorul rezervat oaspeţilor din stadion. Această zonă este ca o cuşcă, huliganii neputînd arunca obiecte în teren.

TU CE SOLUŢII PROPUI PENTRU PREVENIREA VIOLENŢEI PE STADIOANE?

gsp.ro a selectat cîteva propuneri ale userilor:

Adrian Crăciun: "Sunt 100% pentru amenzi foarte mari, dosare penale, interdicţia pe orice arena sportivă timp de minim 5 ani şi unde este cazul închisoare"

suporter.dani: "Eu propun filtru ca la aeroport, bagi biletul cu cod cum e mai nou acum, treci şi prin filtru la aceeaşi intrare. Sau varianta a doua să se intre cu torţe pentru a nu se pierde spectacolul tribunelor dar cine aruncă, indiferent de zona ţintită să intre la inchisoare sau muncă în folosul comunităţii dublu"

steaua_suntem_noi: "Camere video pe stadion pentru a nu fi luaţi totţ suporterii drept infractori. La primul act de huliganism interdicţie pe viaţă pe stadion"

argus112: "Dacă se doreşte cu adevărat eliminarea violenţelor de pe stadioane atunci două lucruri ar rezolva în proporţie de 99% problema: desfiinţarea pe timp limitat a galeriilor cu probleme  şi o supraveghere video ultraperformantă şi pedepse pe măsură"


Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (144)
gaiudial
gaiudial  •  14 Noiembrie 2010, 00:24

Monitorizare video, selectarea atenta a turbulentilor, interdictie pe stadion minim 5 ani maxim 15 ani, pe perioada interdictiei munca in folosul comunitatii sub supravegherea politiei in timpul desfasurarii meciurilor echipei favorite plus plata abonamentului la stadion pe perioada interdictiei.

franz_schneider
franz_schneider  •  14 Noiembrie 2010, 00:13

Eu zic sa copiem modelul englezesc unde pe stadioane nu exista garduri care sa separe terenul de joc de tribuna iar frica de huliganism pe stadion este ZERO. Daca la ei sau altundeva in lume s-a putut trebuie sa se poata si la noi. Iar in Anglia s-a atins cota maxima de huliganism iar acum in tribuna e numai lapte si miere.

bogzy1923
bogzy1923  •  14 Noiembrie 2010, 00:04

interdictie pe stadion minim 5 ani si obligatia k in perioada de interdictie sa urmareasca meciul echipei favorite la sectia de politie de care apartine, indiferent daca joaca in campionat,cupa sau Europa,acasa ori in deplasare... exact ca in Anglia

Vezi toate comentariile (144)
Comentează