Articol de Cosmin Prişcă - Publicat marti, 31 mai 2011 00:00 / Actualizat marti, 31 mai 2011 12:38
Brazilianul, care a marcat de 15 ori în acest sezon, promite că la anul va fi golgeterul României
Mijlocaşul brazilian Eric de Oliveira va pleca astăzi pentru trei săptămîni de vacanţă acasă, la Rio de Janeiro, cu regretul că nu l-a ajuns pe Ianis Zicu în clasamentul golgeterilor. Jucătorul a fost vizat de "U" Cluj, dar a decis să continue la Mediaş.
"Am fost foarte aproape de Zicu. Ce mi-a lipsit ca să îl ajung? Două penaltyuri pe care le-am ratat în acest campionat plus golul care nu mi s-a acordat mie la Cluj. Cu aceste trei reuşite aş fi fost la egalitate cu timişoreanul, însă obiectivul meu nu a fost acela de a fi golgeter ci de a ajuta Mediaşul să urce cît mai sus în clasament.
Pentru mine a fost cel mai bun an de cînd am venit la Gaz Metan şi poate aş fi reuşit chiar mai multe dacă nu aş fi pierdut pregătirea din iarnă.Oricum am făcut istorie cu echipa. Pentru sezonul următor îmi doresc să fiu şi mai în formă iar pentru asta mă voi pregăti la vară aşa cum nu am făcut-o niciodată. O să îl vedeţi din iulie pe Eric", a afirmat brazilianul.
Regretul lui Liţu
Vîrful de atac Alin Liţu, aflat în vacanţă în Grecia, a mărturisit că ghinionul s-a ţinut scai de el sezonul precedent. "În timpul cantonamentului din iarnă mă gîndeam la posibilele evoluţii pozitive pe care le-aş fi avut dat fiind faptul că am şi marcat de multe ori în amicale.Din păcate nu a ieşit aşa cum preconizam deoarece accidentarea m-a ţinut departe de gazon mai bine de o lună şi jumătate exact în perioada în care au fost etapele intermediare. O să mă revanşez cu siguranţă campionatul viitor", a punctat Liţu.
"Eric e sub contract cu Mediaşul pînă în 2014. Nu va pleca nicăieri"
Ioan Horoba, director general Gaz Metan Mediaş
15 goluri a marcat Eric de Oliveira în sezonul recent încheiat, fiind al doilea golgeter, după Zicu
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”