Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 04 iulie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 04 iulie 2012 17:08
Mijlocaşul argentinian David Distefano, 24 de ani, a ajuns astăzi la un acord cu Astra Ploieşti, mergînd în cantonamentul formaţiei prahovene din Austria. Fotbalistul a evoluat în ultimele 18 luni la FC Braşov, unde a marcat de 4 ori în 35 de partide.
El aparţinea de clubul Union San Felipe, iar clubul din Chile a ajuns la o înţelegere cu Astra spre a-l lăsa un an împrumut la formaţia lui Bogdan Stelea, deşi mai era dorit atît de braşoveni, cît şi de Oţelul Galaţi. Distefano a anulat din start varianta de a continua cu "stegarii", care nu i-au achitat ultimele 4 salarii. Ploieştenii au plătit 10.000 de euro pentru împrumutul pe un sezon al argentinianului crescut la Boca Juniors, iar la vară ar trebui să plătească în jur de 350.000 de euro în cazul unui transfer definitiv.
Distefano este al 4-lea jucător adus la Astra, după Mureşan (ex-Hazar Lankaran), Enache (ex-Mioveni) şi Ivanovski (ex-Arka Gdynia).
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor