Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 15 ianuarie 2016 10:39
Ciprian Marica a ales Steaua, în detrimentul "cîinilor", afirmînd în mediul online că Dinamo, clubul copilăriei şi adolescenţei lui, nu l-ar fi căutat şi nu l-ar fi dorit cu adevărat.
Ionuţ Negoiţă, finanțatorul lui Dinamo, a vorbit în exclusivitate pentru GSP.RO despre Marica și l-a criticat dur pe atacantul de 30 de ani, acuzîndu-l că ascunde trădarea cu o minicună.
"Nu ştiu ce aşteptări avea domnul Marica, din moment ce a fost contactat şi invitat la discuţii de către directorul sportiv Ionel Dănciulescu şi de către antrenorul Mircea Rednic. Oferta clubului Dinamo era una extrem de serioasă şi avea girul meu.
Nu ştiu dacă la cluburile serioase de afară, unde domnul Marica a jucat, a fost contactat de patronii echipelor respective. Aceasta este o practică mioritică pe care domnul Marica văd că şi-o doreşte. La Dinamo, patronul nu va contacta niciodată şi nu va negocia cu jucătorii, indiferent de numele acestora! Am o echipă profesionistă, care este plătită să-şi facă treaba profesionalism. Căci, deşi văd că mai există jucători nostalgici după vremurile în care totul se face la palat şi cu mult tam tam, profesionalismul trebuie încet, încet, să prindă contur şi-n România.
Sînt cu atît mai dezamăgit de atitudinea domnului Marica, acesta încercînd să ascundă o trădare cu o minciună, cu cît mă aşteptam ca periplul prin fotbalul mare să-l fi făcut să-şi schimbe mentalitatea dîmboviţeană. Dar este mai uşor să fii deontolog pe Facebook şi în alte momente publice, decît să schimbi propriu zis ceva în felul de a fi. Îi doresc domnului Marica succes şi tărie de caracter ca pe viitor să-şi poată asuma deciziile personale fără a mai fi nevoie să-şi caute alibiuri", a spus Negoiță pentru în exclusivitate pentru GSP.RO.
Ciprian Marica, 30 de ani, este un produs al clubului Dinamo și a jucat 23 de meciuri pentru echipa mare a "cîinilor", în perioada 2001-2004. În prezent, Marica este liber de contract, după ce s-a despărțit de Konyaspor, formație din prima ligă din Turcia. De-a lungul carierei, Marica a mai jucat la Șahtior, Stuttgart, Schalke și Getafe.
4goluri a marcat Marica pentru Dinamo
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor