Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 24 decembrie 2010 00:00
Ionel Dănciulescu a dezvăluit ce-l mai motivează să joace fotbal la 34 de ani: "Tot ceea ce fac, fac de plăcere! Antrenamentele n-au fost, nu sînt şi nu vor fi vreodată un chin pentru mine"
Performanţele individuale şi de echipă ale lui Ionel Dănciulescu vorbesc singure despre fotbalist, iar declaraţiile sale cumpătate, de-a lungul vremii, l-au făcut respectat printre adversari. Mai departe este povestea spusă chiar de omul Ionel Dănciulescu.
- Ce înseamnă pentru tine Danciu-gol?
- E o formulă de adresare care mă onorează. Un supranume care va rămîne şi după ce o să-mi închei cariera. Sînt mîndru de asta.
"Mai pot să joc cîţiva ani"
- Cum s-ar traduce în cuvinte cariera ta?
- Las oamenii de fotbal şi microbiştii simpli să-şi dea cu părerea. Pe mine întrebaţi-mă peste cîţiva ani, atunci o s-o analizez.
- De ce atunci?
- Fiindcă am de gînd să mai joc cîţiva ani. Simt că mai pot s-o fac la nivel înalt, măcar pentru România.
- Cum ai vrea să-şi aducă aminte microbiştii de fotbalistul Dănciulescu?
- Sună de parcă îmi pun ghetele în cui. N-auzi că nu mă las?! Oricum, ca să-ţi răspund, mi-ar plăcea ca oamenii să mă ţină minte ca omul a cărui meserie este golul. Ca fotbalistul care a dat totul pentru echipă. Ca omul care nu s-a lăsat şi s-a bătut pînă la capăt.
- Ce te mai stimulează să joci la 34 de ani?
- Încă mai pot, repet. Joc de plăcere! Mă simt bine în ceea ce fac. Antrenamentele nu-s o corvoadă pentru mine. Mă pregătesc cu plăcere, asta şi fiindcă organismul meu rezistă. Aşa sînt eu construit, pe muncă.
Aplauzele dinamoviştilor şi steliştilor
- Înţeleg că nu vrei să vorbeşti despre cariera ta, fiindcă ţi se pare că sună a final de poveste, dar eşti mîndru de ce-ai făcut pînă acum?
- Era loc şi de mai bine. Întotdeauna am dorit să îmi forţez limitele.
- Copil la Slatina fiind, visai să ajungi să joci şi pentru Steaua, şi pentru Dinamo?
- Sincer, nu. Îmi doream să ajung un mare fotbalist, dar nu credeam că voi ajunge la acest nivel, să evoluez pentru primele două cluburi din România.
- Care a fost cel mai frumos moment din cariera ta?
- Au fost atît de multe încît aş face o colecţie. Dar parcă <the best> este momentul dinaintea plecării la Alicante. Am jucat cu Dinamo pe Ghencea, ultimul meu meci, iar galeria <cîinilor> m-a aplaudat tocmai pe stadionul rivalilor. Şi steliştii au reacţionat frumos, aplaudîndu-mă şi ei. Să vezi şi să auzi cele două galerii duşmane că te aplaudă e tot ceea ce-şi poate dori un fotbalist român! În seara aceea eram decis: <Nu mai plec de la Dinamo, las Spania, rămîn în ţară! Dacă există un singur om din club care să-mi ceară să rămîn, aşa voi face>. Am rămas doar cu amintirea acelei seri deosebite, nu mi-a cerut nimeni să mai stau. Asta e viaţa!
"Durere? Ce mi-au făcut la Alicante, mi-au pătat cariera"
- Unde te-ai simţit mai bine? La Steaua sau la Dinamo?
- Ha! Ha! Mă aşteptam la asemenea întrebare. Eu, oriunde am muncit, m-am simţit bine şi am învăţat ceva.
- Ce regrete ai?
- Unele decizii luate în viaţă. Dar, privind în ansamblu, nu regret ce-am făcut.
- Ce-ai schimba, totuşi?
- Cred că perioada de la începutul carierei de fotbalist profesionist, cînd am fost în Turcia, la Izmir. Ar fi trebuit, poate, să mai rămîn cîţiva ani acolo, să trag de mine. Poate eram la alt nivel, mai sus, acum. Dar eram un puşti, aveam doar 19 ani.
- Îţi pare rău că n-ai petrecut mai mult timp în străinătate?
- Aşa a fost să fie. Cea mai mare durere a mea rămîne, în schimb, episodul din vară, de la Alicante. Am fost golgeterul echipei, am contribuit la promovare, iar preşedintele lui Hercules mi-a luat ce-aş fi meritat! Mi-ar fi plăcut să stau un an în Primera Division, m-ar fi împlinit cu adevărat. E cea mai mare pată pe cariera mea.
"Simbol sînt, statuie nu merit"
- De ce te-ai dus în China, la 29 de ani?
- Voiam altceva, voiam să văd cum e, din nou, după un deceniu, în străinătate. Mi-a fost greu la început, însă a fost o experienţă interesantă la Shandong Luneng. Mi-a fost şi mai greu cînd m-am întors la Dinamo, 3-4 luni nu mă mai recunoşteam.
- Crezi că ai merita o statuie avînd în vedere ce-ai făcut pentru Dinamo?
- Nuuu! Ce-am făcut? Mi-am făcut treaba şi atît. Nu, Doamne, fereşte, sînt atîţia alţi sportivi care au adus glorie clubului şi n-au primit nimic, cum să-mi facă mie aşa ceva?!
- Dar crezi că eşti şi vei rămîne un simbol pentru suporteri şi pentru generaţiile ce vor veni după tine?
- Asta da, cu siguranţă. Eu ştiu că sînt apreciat de oamenii simpli. Suporterii au fost mereu extraordinari cu mine.
"Dinamo e casa mea!"
- Dacă te-ai fi născut în Occident, cum crezi că ar fi decurs cariera ta?
- De la bun început: nu mi-e ciudă că-s român! Aşa a fost să fie. Poate îmi mergea mai bine afară, dar de ce să-l mînii pe Dumnezeu?! Noi sîntem talentaţi, ca români, dar fără muncă şi dăruire nu poţi realiza nimic. Ar trebui ca fotbaliştii să înveţe mai multe de la alţi sportivi, precum handbaliştii, rugbiştii, poloiştii. Şi ei fac performanţe mondiale fără prea mulţi bani.
- Nu ai nici un regret că te-ai întors ca să fii rezervă, cum eşti în prezent, la Dinamo?
- Eu nu mă simt o rezervă! Nu-mi pare rău că am revenit. Am făcut-o cu inima deschisă. Cred că aş fi regretat dacă mergeam în altă parte, mi-ar fi părut rău că nu sînt la Dinamo. Aici e casa mea, în Ştefan cel Mare! Nu m-aş simţi împlinit în altă parte.
- Atunci, de ce nu-ţi merge cum sperai?
- Poate şi fiindcă echipa n-a avut rezultate. Se adună mai multe. Mi-e ruşine că sîntem pe locul 6! Să fiu la 10 puncte de liderul Oţelul Galaţi e jenant!
- Rămîi şi din iarnă sau pleci?
- O să plec în vacanţă. Eu mai am contract încă un an şi jumătate, nici nu mă gîndesc să părăsesc Dinamo. Sper ca şi ceilalţi de la echipă să aibă aceeaşi părere.
- Ce-ţi doreşti în 2011?
- Sănătate, mie şi familiei, şi să joc fotbal. Aaa, şi să meargă treaba bine la Dinamo.
"Poate nu ajungeam la acest nivel dacă nu ar fi fost Miki. Ea mă cunoaşte şi mă înţelege cel mai bine. Este femeia perfectă pentru mine"
Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo
"Cum de mai pot să alerg? Ce pot să spun: îmi place munca! Eu vreau ca lucrurile să fie făcute ca la carte"
Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo
"Sîntem un popor bătut de soartă, o spun cu durere. D-aia pierdem mereu cînd ne aşteptăm mai puţin. Poate după criza asta să ne ridicăm mai mult"
Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo
Premierul Năstase l-a ţinut la Dinamo
În 2004, Dănciulescu a atins apogeul carierei. Era cel mai bun fotbalist al României, golgeterul Ligii 1 şi cîştigător al eventului cu "cîinii", titular la echipa naţională, marcînd două goluri în amicalul cu Germania (5-1). Nantes avansase suma de 3 milioane de euro. Numai că premierul României de la acea vreme, Adrian Năstase, fan dinamovist, a insistat ca Dănciulescu să rămînă. "Cam aşa ştiu şi eu, mai ales că se spera să intrăm în grupele Champions League. Oricum, eu am plecat cu Giovanni Becali din birou cînd să se facă actele, am zis că rămîn la Dinamo, că aşa simt eu că e bine. Întotdeauna am făcut ce-am simţit că e mai bine, întotdeauna m-am întors pentru Dinamo", a comentat "Danciu".
"N-aş fi vrut să fiu antrenat de naşul Lăcătuş"
Marius şi Mariana Lăcătuş sînt naşii fetiţei familiei Dănciulescu, Diana, şi oamenii care l-au ajutat enorm pe fotbalist în carieră, mai ales în momentele grele. Cum a fost în 2003, cînd fanii dinamovişti îl înjurau şi-l ameninţau. Relaţiile dintre cele două familii sînt extrem de strînse, chiar dacă Dănciulescu i-a suflat titlul, în 2008, cînd "Fiara" era la Steaua. "Nu m-aş fi simţit bine ca Marius să-mi fie antrenor principal. Fiecare cu ale lui. Nu mi-ar pica bine să mă antreneze vreo rudă a mea. Oricum, e un om superdeosebit", a comentat atacantul.
"Nu sînt un star"
Fotbalistul n-a apărut niciodată în tabloide. "Eu nu sînt o vedetă. Am viaţa mea, sînt împlinit alături de familie. Nu-s înnebunit să apar în ziare, nu sînt vreun star. Ziarele ar trebui să fie pline de materiale cu Marcel Iureş, cu Ilie Năstase sau cu Maia Morgenstein. Cei care apar zi de zi în presă sînt şi vînaţi, dar fiecare doarme după cum îşi aşterne", a comentat Dănciulescu.
Preferinţele lui Dănciulescu
Fotbalişti: Weah, Rooney, Tevez
Echipe de club Manchester United, Juventus Torino, Boca Juniors
Trofee
Campion
5 Steaua (1998, 2001), Dinamo (2002, 2004, 2007)
Cupă
4 Steaua (1999), Dinamo (2003, 2004, 2005)
Supercupă
1 Steaua (1998)
8 meciuri şi două goluri a adunat Dănciulescu la echipa naţională
Ionel Dănciulescu a dezvăluit ce-l mai motivează să joace fotbal la 34 de ani: "Tot ceea ce fac, fac de plăcere! Antrenamentele n-au fost, nu sînt şi nu vor fi vreodată un chin pentru mine"
Performanţele individuale şi de echipă ale lui Ionel Dănciulescu vorbesc singure despre fotbalist, iar declaraţiile sale cumpătate, de-a lungul vremii, l-au făcut respectat printre adversari. Mai departe este povestea spusă chiar de omul Ionel Dănciulescu.
- Ce înseamnă pentru tine Danciu-gol?
- E o formulă de adresare care mă onorează. Un supranume care va rămîne şi după ce o să-mi închei cariera. Sînt mîndru de asta.
"Mai pot să joc cîţiva ani"
- Cum s-ar traduce în cuvinte cariera ta?
- Las oamenii de fotbal şi microbiştii simpli să-şi dea cu părerea. Pe mine întrebaţi-mă peste cîţiva ani, atunci o s-o analizez.
- De ce atunci?
- Fiindcă am de gînd să mai joc cîţiva ani. Simt că mai pot s-o fac la nivel înalt, măcar pentru România.
- Cum ai vrea să-şi aducă aminte microbiştii de fotbalistul Dănciulescu?
- Sună de parcă îmi pun ghetele în cui. N-auzi că nu mă las?! Oricum, ca să-ţi răspund, mi-ar plăcea ca oamenii să mă ţină minte ca omul a cărui meserie este golul. Ca fotbalistul care a dat totul pentru echipă. Ca omul care nu s-a lăsat şi s-a bătut pînă la capăt.
- Ce te mai stimulează să joci la 34 de ani?
- Încă mai pot, repet. Joc de plăcere! Mă simt bine în ceea ce fac. Antrenamentele nu-s o corvoadă pentru mine. Mă pregătesc cu plăcere, asta şi fiindcă organismul meu rezistă. Aşa sînt eu construit, pe muncă.
Aplauzele dinamoviştilor şi steliştilor
- Înţeleg că nu vrei să vorbeşti despre cariera ta, fiindcă ţi se pare că sună a final de poveste, dar eşti mîndru de ce-ai făcut pînă acum?
- Era loc şi de mai bine. Întotdeauna am dorit să îmi forţez limitele.
- Copil la Slatina fiind, visai să ajungi să joci şi pentru Steaua, şi pentru Dinamo?
- Sincer, nu. Îmi doream să ajung un mare fotbalist, dar nu credeam că voi ajunge la acest nivel, să evoluez pentru primele două cluburi din România.
- Care a fost cel mai frumos moment din cariera ta?
- Au fost atît de multe încît aş face o colecţie. Dar parcă <the best> este momentul dinaintea plecării la Alicante. Am jucat cu Dinamo pe Ghencea, ultimul meu meci, iar galeria <cîinilor> m-a aplaudat tocmai pe stadionul rivalilor. Şi steliştii au reacţionat frumos, aplaudîndu-mă şi ei. Să vezi şi să auzi cele două galerii duşmane că te aplaudă e tot ceea ce-şi poate dori un fotbalist român! În seara aceea eram decis: <Nu mai plec de la Dinamo, las Spania, rămîn în ţară! Dacă există un singur om din club care să-mi ceară să rămîn, aşa voi face>. Am rămas doar cu amintirea acelei seri deosebite, nu mi-a cerut nimeni să mai stau. Asta e viaţa!
"Durere? Ce mi-au făcut la Alicante, mi-au pătat cariera"
- Unde te-ai simţit mai bine? La Steaua sau la Dinamo?
- Ha! Ha! Mă aşteptam la asemenea întrebare. Eu, oriunde am muncit, m-am simţit bine şi am învăţat ceva.
- Ce regrete ai?
- Unele decizii luate în viaţă. Dar, privind în ansamblu, nu regret ce-am făcut.
- Ce-ai schimba, totuşi?
- Cred că perioada de la începutul carierei de fotbalist profesionist, cînd am fost în Turcia, la Izmir. Ar fi trebuit, poate, să mai rămîn cîţiva ani acolo, să trag de mine. Poate eram la alt nivel, mai sus, acum. Dar eram un puşti, aveam doar 19 ani.
- Îţi pare rău că n-ai petrecut mai mult timp în străinătate?
- Aşa a fost să fie. Cea mai mare durere a mea rămîne, în schimb, episodul din vară, de la Alicante. Am fost golgeterul echipei, am contribuit la promovare, iar preşedintele lui Hercules mi-a luat ce-aş fi meritat! Mi-ar fi plăcut să stau un an în Primera Division, m-ar fi împlinit cu adevărat. E cea mai mare pată pe cariera mea.
"Simbol sînt, statuie nu merit"
- De ce te-ai dus în China, la 29 de ani?
- Voiam altceva, voiam să văd cum e, din nou, după un deceniu, în străinătate. Mi-a fost greu la început, însă a fost o experienţă interesantă la Shandong Luneng. Mi-a fost şi mai greu cînd m-am întors la Dinamo, 3-4 luni nu mă mai recunoşteam.
- Crezi că ai merita o statuie avînd în vedere ce-ai făcut pentru Dinamo?
- Nuuu! Ce-am făcut? Mi-am făcut treaba şi atît. Nu, Doamne, fereşte, sînt atîţia alţi sportivi care au adus glorie clubului şi n-au primit nimic, cum să-mi facă mie aşa ceva?!
- Dar crezi că eşti şi vei rămîne un simbol pentru suporteri şi pentru generaţiile ce vor veni după tine?
- Asta da, cu siguranţă. Eu ştiu că sînt apreciat de oamenii simpli. Suporterii au fost mereu extraordinari cu mine.
"Dinamo e casa mea!"
- Dacă te-ai fi născut în Occident, cum crezi că ar fi decurs cariera ta?
- De la bun început: nu mi-e ciudă că-s român! Aşa a fost să fie. Poate îmi mergea mai bine afară, dar de ce să-l mînii pe Dumnezeu?! Noi sîntem talentaţi, ca români, dar fără muncă şi dăruire nu poţi realiza nimic. Ar trebui ca fotbaliştii să înveţe mai multe de la alţi sportivi, precum handbaliştii, rugbiştii, poloiştii. Şi ei fac performanţe mondiale fără prea mulţi bani.
- Nu ai nici un regret că te-ai întors ca să fii rezervă, cum eşti în prezent, la Dinamo?
- Eu nu mă simt o rezervă! Nu-mi pare rău că am revenit. Am făcut-o cu inima deschisă. Cred că aş fi regretat dacă mergeam în altă parte, mi-ar fi părut rău că nu sînt la Dinamo. Aici e casa mea, în Ştefan cel Mare! Nu m-aş simţi împlinit în altă parte.
- Atunci, de ce nu-ţi merge cum sperai?
- Poate şi fiindcă echipa n-a avut rezultate. Se adună mai multe. Mi-e ruşine că sîntem pe locul 6! Să fiu la 10 puncte de liderul Oţelul Galaţi e jenant!
- Rămîi şi din iarnă sau pleci?
- O să plec în vacanţă. Eu mai am contract încă un an şi jumătate, nici nu mă gîndesc să părăsesc Dinamo. Sper ca şi ceilalţi de la echipă să aibă aceeaşi părere.
- Ce-ţi doreşti în 2011?
- Sănătate, mie şi familiei, şi să joc fotbal. Aaa, şi să meargă treaba bine la Dinamo.
"Poate nu ajungeam la acest nivel dacă nu ar fi fost Miki. Ea mă cunoaşte şi mă înţelege cel mai bine. Este femeia perfectă pentru mine"
Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo
"Cum de mai pot să alerg? Ce pot să spun: îmi place munca! Eu vreau ca lucrurile să fie făcute ca la carte"
Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo
"Sîntem un popor bătut de soartă, o spun cu durere. D-aia pierdem mereu cînd ne aşteptăm mai puţin. Poate după criza asta să ne ridicăm mai mult"
Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo
Premierul Năstase l-a ţinut la Dinamo
În 2004, Dănciulescu a atins apogeul carierei. Era cel mai bun fotbalist al României, golgeterul Ligii 1 şi cîştigător al eventului cu "cîinii", titular la echipa naţională, marcînd două goluri în amicalul cu Germania (5-1). Nantes avansase suma de 3 milioane de euro. Numai că premierul României de la acea vreme, Adrian Năstase, fan dinamovist, a insistat ca Dănciulescu să rămînă. "Cam aşa ştiu şi eu, mai ales că se spera să intrăm în grupele Champions League. Oricum, eu am plecat cu Giovanni Becali din birou cînd să se facă actele, am zis că rămîn la Dinamo, că aşa simt eu că e bine. Întotdeauna am făcut ce-am simţit că e mai bine, întotdeauna m-am întors pentru Dinamo", a comentat "Danciu".
"N-aş fi vrut să fiu antrenat de naşul Lăcătuş"
Marius şi Mariana Lăcătuş sînt naşii fetiţei familiei Dănciulescu, Diana, şi oamenii care l-au ajutat enorm pe fotbalist în carieră, mai ales în momentele grele. Cum a fost în 2003, cînd fanii dinamovişti îl înjurau şi-l ameninţau. Relaţiile dintre cele două familii sînt extrem de strînse, chiar dacă Dănciulescu i-a suflat titlul, în 2008, cînd "Fiara" era la Steaua. "Nu m-aş fi simţit bine ca Marius să-mi fie antrenor principal. Fiecare cu ale lui. Nu mi-ar pica bine să mă antreneze vreo rudă a mea. Oricum, e un om superdeosebit", a comentat atacantul.
"Nu sînt un star"
Fotbalistul n-a apărut niciodată în tabloide. "Eu nu sînt o vedetă. Am viaţa mea, sînt împlinit alături de familie. Nu-s înnebunit să apar în ziare, nu sînt vreun star. Ziarele ar trebui să fie pline de materiale cu Marcel Iureş, cu Ilie Năstase sau cu Maia Morgenstein. Cei care apar zi de zi în presă sînt şi vînaţi, dar fiecare doarme după cum îşi aşterne", a comentat Dănciulescu.
Preferinţele lui Dănciulescu
Fotbalişti: Weah, Rooney, Tevez
Echipe de club Manchester United, Juventus Torino, Boca Juniors
Trofee
Campion
5 Steaua (1998, 2001), Dinamo (2002, 2004, 2007)
Cupă
4 Steaua (1999), Dinamo (2003, 2004, 2005)
Supercupă
1 Steaua (1998)
8 meciuri şi două goluri a adunat Dănciulescu la echipa naţională
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor
)
)
)
)
)
)
)
)
