Articol de Andrei Crăiţoiu, Florin Dincă - Publicat sambata, 11 aprilie 2015 00:00
Patronul i-a interzis lui Gâlcă, în dimineaţa meciului, să-l folosească pe Andrei Prepeliţă, care a refuzat şi ultima propunere a clubului de a-şi prelungi înţelegerea.
"Prepeliţă a fost răcit. Din cauza asta n-am putut să-l folosim, sper să-l recuperăm pînă la următorul meci". Aceasta a fost explicaţia pe care Costel Gâlcă a oferit-o la finalul meciului cu Petrolul, cînd a fost întrebat de ce a absentat Prepeliţă. Gazeta a aflat însă motivul real pentru care mijlocaşul n-a făcut parte din lotul de 18.
Gigi Becali a fost cel care a ordonat, chiar în ziua meciului, ca Prepeliţă să nu joace. "Gâlcă a fost sunat şi i s-a transmis că nu-l poate folosi pe Prepe fiindcă el a refuzat şi ultima propunere de a-şi prelungi contractul care expiră peste două luni. Gigi i-a telefonat lui Costel chiar în dimineaţa partidei", a dezvăluit cineva din anturajul antrenorului.
Prepeliţă intrase cu echipa în cantonament şi chiar se afla la hotelul unde au stat şi ceilalţi stelişti, însă după intervenţia patronului n-a mai fost păstrat.
E pentru a doua oară în 2015 cînd Prepeliţă e scos în decor de Becali. La derby-ul cu Rapid, Gâlcă a fost nevoit să renunţe şi la el, dar şi la Arlauskis. Ca şi acum, cu Petrolul, şi atunci, Steaua a pierdut pe teren propriu: 0-1.
Prepeliţă e unul dintre jucătorii care se află la final de contract şi care nu vor rămîne în Ghencea, alături de Arlauskis, Latovlevici, Bourceanu şi Rusescu.
6,30 e media notelor GSP ale lui Prepeliţă în acest campionat, fiind primul între jucătorii din actualul lot al Stelei
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor