EXCLUSIV GSP Interviu cu Srgian Luchin: "De la Hagi am învăţat secretele jocului defensiv"

- Srdjan, cum e pentru un puşti să plece de acasă la 14 ani şi să nu ştie dacă va ajunge vreodată fotbalist?
- Un pas greu! Am început la Liceul Sportiv din Timişoara, unde m-a remarcat impresarul Mircea Petescu. Avea o şcoală de fotbal lîngă Piteşti şi m-a dus acolo, împreună cu alţi cinci colegi. Atunci am început să dau piept cu greutăţile vieţii şi asta m-a ajutat să mă maturizez mai repede. Nu mi-a fost uşor să plec de lîngă familie!

"Parcă eram daţi pe faţă cu cremă de ghete!"

- Dar îmi închipui că veneau să te vadă destul de des mama, tata, sora?
- Sigur, dar în acea perioadă m-am apropiat parcă şi mai mult de ai mei. Cu cît eşti mai departe, cu atît îţi vine să ţii mai mult legătura cu cei dragi. Am învăţat atunci cum să-mi port de grijă şi am înţeles că niciodată nu trebuie să uiţi de unde ai plecat! Dacă faci greşeala asta, te pierzi uşor, uşor, fără să-ţi dai seama.

- Ai jucat cîteva sezoane în ligile inferioare, a doua, a treia, la Satu Mare. Viaţă grea la talpa fotbalului, nu?
- Îmi aduc aminte că am debutat acolo contra unui fotbalist adevărat. Primul meu duel a fost cu Băban, timişorean de-ai mei, care juca la Hunedoara la final de carieră. A însemnat o experienţă plăcută, chiar dacă am pierdut net confruntarea cu el. Şi încă o chestie tare s-a întîmplat cînd am jucat pe un teren ciudat, chiar în apropierea unei mine. La final, eram toţi negri din cap pînă în picioare, nu se mai ştia ce culoare avea echipamentul, iar pe faţă parcă eram daţi cu cremă de ghete.

"Nici acum nu ştiu ce am căutat la Feyenoord!"

- E adevărat că, pe la 17 ani, ai ratat un transfer la Feyenoord?
- Am stat două săptămîni acolo, dus de Mircea Petescu. Ce am văzut la clubul ăsta mi s-a părut de domeniul fantasticului! O bază de pregătire fenomenală, vreo 12 terenuri, săli de forţă, cîte 20 de vestiare, unde fiecare îşi ştia locul lui exact. Am jucat un meci cu echipa secundă a lui Feyenoord, dar nici pînă în ziua de azi nu ştiu de ce nu s-a finalizat nimic, nu înţeleg ce am căutat eu acolo. Petescu nu mi-a explicat niciodată. Am şi încetat legătura cu el. Şi am mai fost la o partidă Feyenoord - Alkmaar, cu 70.000 de oameni în tribună, de chiar mă întrebam: "Doamne, ce trebuie să simtă jucătorii pe gazon cînd văd atmosfera asta?".

- Destinul te-a făcut să găseşti răspunsul chiar la debutul tău la "naţională", contra Franţei, la inaugurarea Naţional Arena!
- Aşa e! Destinul m-a împins să găsesc răspunsul destul de repede! Simţi o forţă inexplicabilă care te împinge de la spate, vrei, nu vrei. Nu mai calci pe gazon, pluteşti cînd ai zeci de mii de oameni care te încurajează! E o senzaţie stranie.

"Destinul meu e să ajung în Bundesliga"

- Ai intrat atunci pe neaşteptate, pentru că Săpunaru s-a accidentat la încălzire.
- A fost mai bine, că n-am mai avut timp să mă încarc, să mă gîndesc. Am intrat mai relaxat şi am respectat ce mi s-a spus. Iar duelul cu Ribery a fost una dintre marile provocări ale carierei mele. La fel, cu Adebayor şi Ballotelli, contra lui City, la Timişoara. Oamenii ăştia îşi merită banii pînă la ultimul cent! Sînt incredibili fizic, mental.

- Apropo de destin: e posibil să ai şansa de a evolua chiar pe "De Kuip" în preliminariile pentru Mondiale, contra Olandei. Adică pe arena care te-a lăsat cu gura căscată la 17 ani!
- Eu cred în destin! Iar destinul meu, aşa cum îl văd eu, e acela de a cîştiga un trofeu în ţară şi de a juca la un moment dat în Bundesliga. Am mulţi prieteni de familie în Germania, cunosc fotbalul de acolo şi mi-ar plăcea o experienţă în prima ligă nemţească. Doamne ajută, poate chiar coleg cu "duşmanul " Ribery la Bayern!

"Bătea inima în piept de ziceam c-o să sară de acolo!"

- Cum a fost intersectarea în carieră cu Hagi?
- De-abia venisem la echipa secundă a lui Poli, de la Satu Mare, am jucat repriza a doua cu "U" Cluj, iar la final, Hagi, care fusese în tribune şi era antrenor la Timişoara, a venit să discute cu mine. I-a zis apoi lui Doboş că eu trebuie să merg la echipa mare! Am învăţat de la dînsul foarte multe lucruri, defensiv: cum să deschid unghiurile, cum să desface jocul dintr-o parte în alta. E drept, astea sînt chestiuni pe care ar fi trebuit să le deprind mai din vreme, dar mereu ai cîte ceva de aflat ca să progresezi.

- Şi ai debutat în echipa mare a lui Poli la celebrul meci cu Dinamo, cînd Marian Iancu a decis să trimită pe teren doar puşti!
- Da, trebuia să plecăm în deplasare la Mediaş cu formaţia a doua, iar Artimon a venit şi ne-a dat jos din autocar, spunîndu-ne că urmează să jucăm cu Dinamo. La început am crezut că e o farsă, chiar ne adunaserăm toţi într-o cameră şi glumeam de mama focului. Cînd s-a apropiat însă ora partidei şi am văzut că e pe bune, a început nebunia. Bătea inima în piept de ziceam că o să sară de acolo!

- Eraţi acolo un grup cu Latovlevici, cu Scutaru, cu Pantilimon, mai tîrziu. Aţi rămas amici?
- Cu toţi! În special cu Lato, ieşim deseori împreună şi prin Bucureşti. Ne mai tachinăm despre meciurile Dinamo - Steaua, m-a învins el o dată, dar îmi voi lua revanşa. Dacă o să mai am prilejul! M-aş bucura mai mult să prindă un contract în Franţa, un campionat care i se potriveşte.

"Mi-a fost frică să semnez cu Vaslui"

- Ai fost la un pas să ajungi la Vaslui, nu la Dinamo. Ce s-a întîmplat?
- Ne înţeleseserăm verbal, dar pe ultima sută de metri a intervenit Dinamo. Vasluiul avea şi acele probleme cu interdicţia de transfer, ar fi trebuit să stau pe tuşă şase luni, mi-a fost teamă. Sincer!

- Eşti cu Dinamo acum pe primul loc, o alegere corectă pînă la urmă, nu?
- Aşa aş zice. Şi, glumind, parcă avem mai multe şanse anul ăsta să luăm titlul, fiindcă nu mai avem loc direct în grupele Champions League! Ăsta e destinul lui Dinamo, ce să facem?

- "Naţionala"? Lumea cam aşteaptă fapte, că de vorbe nu ducem lipsă!
- Formăm acum un grup cu mulţi tineri, iar preliminariile pentru Mondiale vor fi prilejul să demonstrăm că merităm să fim aici, să confirmăm. Şi-mi doresc enorm să joc pentru echipa naţională numai cu 50.000 de oameni în tribune, cum s-a întîmplat cu Franţa! Să simt mereu acea senzaţie de plutire cînd mă lupt pentru România!

Vrea să-şi facă fermă şi să cumpere cai
Srdjan are deja un plan pentru momentul cînd va abandona fotbalul: "Cînd eram mic, tata avea o mică fermă, unde ţinea şi vreo patru cai. Călăream mult în perioada aceea. Cînd o să mă las de fotbal, o să-mi fac şi eu ceva similar, fiindcă îmi plac foarte mult caii. Am mai mers cîteodată la curse organizate în Timiş, dar n-am ajuns încă, din păcate, la un mare hipodrom să văd nişte întreceri de gală".

Vacanţă alături de Curtean la Barcelona
Luchin mărturiseşte că unul dintre cele mai plăcute concedii l-a făcut vara trecută, la Barcelona, unde a mers împreună cu Curtean şi cu prietenele: "Am vizitat şi Camp Nou, ne-am urat reciproc să ajungem pe acolo şi ca fotbalişti, măcar împotriva Barcei. Eu sînt fanul ei de pe vremea lui Kluivert sau Cocu, nu mă dau acum fani de ocazie, cînd e cea mai bună din lume". În rest, vacanţele cele mai plăcute sînt acasă: "Ne strîngem mai mulţi colegi şi ne uităm la filme. Istorice, comedii, seriale. Dintre filmele văzute în ultima vreme mi-a plăcut mult «Secretariat»".

Ştie pe de rost comentariul meciului Steaua Roşie - Bayern din semifinala CCE '91!
Luchin, a cărui familie are origini sîrbeşti, povesteşte cum a ajuns să fie mare fan Steaua Roşie: "Tata ţine cu Zvezda şi mi-a transmis şi mie microbul! Mai am şi acum acasă caseta semifinalei cu Bayern din Cupa Campionilor, în '91, jucată pe «Maracana» belgrădeană. Aveam atunci 5-6 ani şi, în timp, cred că am revăzut acea înregistrare de zeci de ori, de ştiu acum pe de rost şi comentariul TV! Belo a fost fantastic atunci, nu cred că va mai realiza prea curînd vreun jucător român ce a reuşit el".

"Primele meciuri dintr-o campanie de calificare sînt cele mai importante. Îţi dau aripi sau te descurajează. Dacă începem bine în toamnă cu Estonia, Turcia, Olanda, continuăm apoi cursa cu alt tonus"

"E greu să prind un loc de titular la echipa naţională, unde e o concurenţă foarte mare. Dar dacă îmi voi face treaba la club aşa cum trebuie şi voi obţine rezultate, am motive să mă gîndesc şi la alte selecţii"

"Sigur că Mutu ne mai poate ajuta şi în calificările pentru Mondialele din Brazilia! E un talent înnăscut şi, atîta vreme cît îl mai ţine fizicul, poate încă aduce un plus naţionalei"

"Mă simt mai bine ca fundaş central decît în dreapta. Dar antrenorul decide unde are nevoie de mine. Ar fi ciudat să spun că nu vreau să joc în poziţia cutare"

"Înainte de a veni la Dinamo, citeam prin presă şi auzeam numai că legea în vestiar se face pe «bisericuţe» şi alte chestii din astea. Eu am găsit în Ştefan cel Mare un grup unit, care trage în aceeaşi direcţie"
Srdjan Luchin, fundaş România