Articol de Ionel Luţan - Publicat marti, 23 august 2016 00:00
Argăseală a adus la şedinţa tehnică dinaintea partidei cu City materialele folosite la coregrafia PCH. Preşedintele stelist ar fi fost atenţionat că materialele sunt roş-albe, dar pe acesta nu l-a interesat.
A trecut aproape o săptămână de la umilinţa suferită de Steaua atât pe teren, cât şi în tribune, în meciul cu Manchester City, scor 0-5, dar detalii interesante continuă să iasă la lumină.
Conform surselor Gazetei, la şedinţa tehnică dinaintea partidei, observatorul partidei şi Jandarmeria ar fi cerut să vadă mostre din materialele care vor fi folosite la coregrafie, din motive de securitate.
Reprezentantul Stelei, Valeriu Argăseală, ar fi adus două bucăţi de material, una albă şi alta roşie, moment în care unul dintre cei prezenţi i-ar fi zis lui Argăseală: "Nea Vali, vezi că e alb-roşu, e cu Dinamo", însă preşedintele stelist nu a putut fi convins: "Nu ştiţi, mă, voi ce vrem să facem, e o coregrafie specială, legată de Sevilla 86".
Rezultatul a fost o coregrafie pe toată tribuna a doua a Arenei Naţionale, cu mesajul: "Doar Dinamo Bucureşti".