FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

EXCLUSIV Nistor află azi dacă se întoarce la Dinamo » O echipă din play-off a intrat pe fir și încearcă să-l deturneze!

foto: Raed Krishan
foto: Raed Krishan

Articol de - Publicat luni, 08 ianuarie 2018 09:00

Nistor va avea discuția finală cu conducerea CFR-ului pentru a vedea dacă poate rămâne liber de contract, urmând să revină în Ștefan cel Mare. Dan mai e dorit și de CS U Craiova. 

Zi decisivă pentru Dan Nistor! Mijlocașul de 29 de ani s-a întors aseară la Cluj și are programată azi o întâlnire cu șefii grupării din Gruia pentru a încerca să-și rupă angajamentul scadent în vară. Dan își dorește foarte mult să revină la Dinamo, de unde a fost înlăturat în vară de Contra.

Conform surselor GSP, Nistor a fost sunat insistent și de oficialii CS U Craiova, dar a transmis că singura formație la care vrea să meargă în acest moment este cea din Ștefan cel Mare.

Fotbalistul mai are contract până în vară cu CFR, cu posibilitatea clubului de a prelungi pe încă două sezoane, dar Petrescu i-a transmis clar jucătorului: "Cât timp sunt eu aici, n-o să mai joci!". "Bursucul" s-a supărat pe Nistor după ce a aflat că acesta a negociat în secret cu Gigi Becali o eventuală trecere la FCSB.

Inclus în afacerea Costache?

Dacă Petrescu nu l-a mai inclus în planurile sale pe mijlocaș, conducerea clujeană nu prea vrea să renunțe la un jucător cu cotă bună în Liga 1 și încearcă să-l convingă pe tehnician să revină la sentimente mai bune. Dacă nu vor avea succes, vișiniii nu agreează ideea de a ține pe bară un fotbalist plătit regește pentru România, 15.000 de euro lunar!

O variantă este prelungirea acordului și împrumutul la Dinamo până în vară. Negoiță a transmis că nu poate plăti nicio sumă pentru un transfer definitiv, dar există discuții și să se plătească mai puțini bani pe Costache și să fie inclus la pachet Nistor. Pentru tânărul Costache, CFR trebuie să achite bucureștenilor 750.000 de euro. 

3assist-uri în 17 meciuri a reușit Nistor în acest sezon de Liga 1 pentru CFR

900.000 €valorează Nistor în acest moment, conform transfermarkt.de

Palici încă n-a răspuns
Azi expiră deadline-ul impus de Dinamo pentru Antun Palici, 29 de ani. Dacă mijlocașul croat nu se va prezenta până în această seară în București, "câinii" vor considera că este un transfer ratat și se vor orienta către alte ținte. În ultimele zile, fostul căpitan dinamovist n-a mai răspuns la telefon, iar discuțiile cu conducerea din Ștefan cel Mare s-au purtat prin intermediul impresarului lui Antun. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Dinamo - FCSB, derby cu delegare-șoc! MM cerea excluderea „centralului” din arbitraj + de ce a fost „sărit din schemă” Istvan Kovacs

Au promis o investiție de 700.000 de euro la stadionul din Superligă! Suma e prinsă în bugetul pentru 2025, dar există o problemă


Comentarii (17)
dinamo_fan  •  08 Ianuarie 2018, 16:29
Postat de cpt.ahab pe 08 Ianuarie 2018, 13:08

Așa este. Din păcate, m-am înșelat. Nascimento este o deziluzie totală, nu știu din ce cauză. A reușit să fie mai slab ca Nistor. Care, rămân la părerea inițială, nu rupe gura târgului, dovadă că a ajuns rezervă la CFR. E drept, la ce mijloc am avut în toamnă, Nistor a ajuns să fie regretat!

din pacate am ajuns la aceais concluzie ca a ta. in momentul schimbului am crezut ca Dinamo chiar a facut o afacere buna, luasem un jucator cu vreo 7 ani mai tanar care se si remarcase sezonul trecut, ce e drept mai mult in turul campionatului. Nistor e genul de jucator care face un meci bun la 4-5 meciuri, e ra meci de meci cel mai huiduit dinamovist. Poate de la TV se vedea altcumva insa pe mine Nistor nu mi-a placut decat in cateva partide dintr-un intreg sezon. Asta a fost cam ca in bancul ala cu schimbatul lenjeriei la inchisoare, pentru cine il stie.

mariuss72  •  08 Ianuarie 2018, 10:06
Postat de saviola2_8 pe 08 Ianuarie 2018, 09:44

majoritatea suporterilor dinamovisti erau foarte fericite de schimbul nascimento-nistor, cand le spuneam ca nistor era cel mai bun mijlocas al lor si ca nascimento ala nu e cine stie ce, ca altfel nu scapau aia de la cluj de el, eram apostrofat de majoritatea de pe aici. Cum e treaba acum, tot multumiti de nascimento?:)

De unde ai tu informatiile astea? Esti in eroare totala cu afirmatia asta, sfatul meu e sa te documentezi un pic inainte sa spui asa ceva...cei mai multi suporteri dinamovisti au dezaprobat total mutarea asta, Nistor era un jucator care confirmase si care era deja integrat in echipa.

hannah.robinson  •  08 Ianuarie 2018, 10:02

De clona vorbești ori in general?

Vezi toate comentariile (17)
Comentează