EXCLUSIV Paul Codrea, interviu incomod despre problemele fotbalului românesc: „Nu puteam accepta ca oamenii puși politic la un club să-mi spună ce să fac!” + povești savuroase din Italia

Ajuns la 39 de ani antrenor la o grupă de juniori de la Poli Timișoara, mijlocașul care a jucat în 244 de meciuri în Serie A și Serie B a vorbit fără menajamente, în direct la emisiunea GSP Live, despre cauzele pentru care fotbalul românesc a ajuns în 2020 într-un punct extrem de delicat.  

- Paul, de ce ai făcut pasul spre juniori după ce ai început să antrenezi la seniori? Acum câțiva ani spuneai că visul tău e să antrenezi în Italia. 
- Așa m-a dus viața. Una e ce vrei, alta e realitatea. Am avut câteva experiențe la seniori, nici extraordinare, nici proaste, dar am simțit o dezamăgire la un moment dat față de ce se întâmplă în fotbalul de seniori din România. Mă refer la ligile inferioare, nu la Liga 1, deși și acolo am dubiile mele apropo de unele cluburi. Am zis că la juniori e totul mai inocent, dacă ești pasionat îți poți face meseria oriunde.  

- Ce era atât de dezamăgitor?
-  Întâlnești foarte mulți oameni nepricepuți. Oameni puși acolo politic de un partid, oameni care îți impun sau încearcă să-ți impună anumite chestii. Eu, cu experiența și cariera pe care le-am avut, nu pot să accept să vină un om politic să-mi spună ce să fac. Cu tot respectul, oamenii ăștia nu se pricep. 

- Unde ți se s-a întâmplat asta, la Poli sau la Ghiroda?
-  Nu mai contează unde. Vedeam pe lângă mine tot felul de nemulțumiri, tot felul de bârfe și îți dai seama singur că mai bine te duci la familie decât să-i încurci. 

“Domnul Rotaru m-a ofertat, dar oferta nu m-a respectat” 

- Acum mulți ani, la națională, Boloni a dat un test psihologic, iar rezultatul tău arăta că ești un tip de încredere, dar prea sincer. Iar Boloni ți-a sugerat să fii mai șmecheraș…Dacă erai un pic mai abil socio-politic în profesia ta, crezi că ai fi putut antrena mai sus la seniori? 
- (Râde) Ar fi fost bine ca domnul Boloni să-mi dea și soluția pentru șmecheraș. Cu siguranță eram mult mai sus, probabil că eram în Liga 1. Dar am principiile mele, merg pe ele și nu mi-a fost teamă să refuz chiar și echipe bune de Liga 1.  

- Ce echipe? 
- Am avut discuții cu Craiova când a venit Devis Mangia, au fost discuții să merg secund. Am fost la o discuție cu domnul Rotaru și mi s-a părut că oferta lor nu mă respectă. N-am acceptat-o, nici n-am mai stat la discuții. 

- Dar dacă acceptai puteai să intri în circuit, aveai altă vizibilitate dacă pleca Mangia… 
- De acord, dar ca să intri în circuit trebuie să te simți respectat. Le-am spus: “Eu nu vin aici să fiu traducător sau marionetă! Vin să ajut și eu cu ceva”. Au zis: “Da, da, da”. Până la salariu. Salariul îți arată valoarea.  

“Poate nu a venit propunerea potrivită pentru mine, poate nu m-a căutat omul potrivit, dar la un moment dat poate se va întâmplă să antrenez din nou la seniori. Eu am răbdare” 
- Paul Codrea, fost internațional român

Culisele conflictului cu Antonio Conte 

- Spuneai undeva că ai fost impresionat de Antonio Conte, ultimul tău antrenor de la Siena, dar și cel care te-a îndepărtat de acolo. De ce te-a impresionat?
- Are un mod de lucru maniacal. Am lucrat cu foarte mulți antrenori buni, dar la intensitatea lui Conte lucrează puțini. Am păstrat anumite lucruri de la el și le aplic și eu la juniori. 

133 de meciuriși 3 goluri are Paul Codrea în Serie A, adunate în tricourile lui Perugia, Palermo, Siena și Bari

- De ce spui că era maniacal? Dă-mi un exemplu! 
- Am avut un antrenament tactic în care mijlocașii centrali trebuiau să facă o schimbare de joc. Am greșit două pase, la care îmi zice: “Te trezești sau pleci acasă!?”. M-am uitat uluit și n-am mai greșit nicio pasă. Nu accepta nici cea mai mică greșeală. În afara terenului era sociabil, puteai discuta liniștit, dar pe teren era o bestie, un animal. Trebuia să fii 200 la sută concentrat.  

- De ce te-a curățat de la Siena? 
- Eu cu Conte ne știam de dinainte de a deveni antrenor. Când el s-a lăsat de cariera de jucător, locuia la Torino, iar eu jucam la AC Torino. Printr-un prieten comun, am ajuns să ieșim în unele seri. La un restaurant, la o cină, chiar m-am dus la unele meciuri de calcetto, fotbal în cinci, unde el juca. Aveam o relație bună, mi-a propus să mă ducă la firma de impresariat a fiului lui Moggi (n.r. - GEA World). Când a venit antrenor la Siena, m-a surprins că nu m-a sunat, mai ales că ne știam și avea numărul meu. Am rămas puțin surprins.

-  Și? 
- Ne-am întâlnit la Siena când s-a reluat pregătirea și mi-a zis că el nu crede că eu sunt motivat suficient să joc la Serie B. Voia să scape de o grămadă de jucători care aveau experiență la Serie A, îi considera bătrâni. Mă considera probabil un bătrân. I-am zis: “Nu sunt de acord cu tine, Mister! Vreau să rămân și să-ți demonstrez”. A început sezonul, eram accidentat la început, după care am intrat, am dat pasă de gol. Totul până la un antrenament de marți. Era urât afară și a zis că facem antrenament fără minge. Am început cu preparatorul un antrenament fizic foarte dur, iar eu aveam atunci probleme cu spatele. Terenul era greu și nefăcând o încălzire suficient de bună mi s-a blocat spatele. Eu cu preparatorul eram prieten, și acum ne sunăm, dar atunci i-am făcut un reproș. “Giovanni, ce încălzire ai făcut, că mă doare spatele?!”. Când a auzit, Conte a zis: “Dacă nu-ți convine, ieși din antrenament!”

- Ai ieșit? 
- Eu, ca tâmpitul, am ieșit. Chiar mă durea spatele, mi se blocase, dar nu trebuia să ies. În fine, am ieșit, m-am dus la doctor, iar a doua zi mă simțeam mai bine. Eu voiam să vin la antrenament. Vine doctorul și îmi spune: “Paul, cred că e bine să vorbești cu Mister! Nu vreau să mă bag”. Când m-am dus, Conte mi-a zis: “Paul, dacă ieri te-a durut spatele înseamnă că te doare și astăzi. Nu poți face antrenament!”. Eu: “Mister, dar a fost o problemă de moment, mi-a trecut!”. El: “Nu mă interesează! În primul rând, m-a deranjat atitudinea ta pentru că tu ești un exemplu pentru cei tineri. Dacă tu comentezi, vor comenta și alții. Îmi pare rău, dar nu te mai antrenezi cu echipa!”. I-am zis că sunt de șase ani la echipă și că n-am mai greșit niciodată, că pot să plătesc o amendă. De atunci nici nu m-a mai primit în vestiar cu prima echipă. M-am schimbat separat în alt vestiar. 

- El ți-a spus că urmează să te antrenezi separat? 
- Nu, nu, mi-a transmis prin secunzi. La un moment dat, eram vreo șase băieți. Pur și simplu, nu ne lăsa nici să mergem la aparatul de cafea care era în vestiarul mare. (Râde) Ne-a interzis cu totul. Țin minte că în iarnă, eu eram încă jucătorul lor, și am plecat în cantonament. În avion, am nimerit unul lângă altul. Conte, Codrea. Nu a vorbit cu mine, nici nu s-a uitat la mine o oră și jumătate de zbor. E maniacal, calcă pe cadavre, vrea să obține rezultate și eu zic că anul ăsta va câștiga campionatul cu Inter.  

- Din povestea ta cu Conte ce crezi că ar trebui să înțeleagă un fotbalist tânăr român care merge în străinătate? 
- Uff. Tinerii români nu sunt pregătiți din punct de vedere mental. Avem defectul să-i creștem și să-i ținem în puf, să nu le spunem realitatea. Ei au impresia aici că sunt mari fotbaliști, dar evoluează într-o competiție slabă, la un nivel slab, ca dovadă că la națională nu reușesc să facă diferența. Și chiar dacă ar face-o într-un meci, nu e de ajuns. Ar trebui să o facă ani de zile. 

+16 FOTO

“Nu pot să redau ce mi-a zis Hîldan la debut”

- Te întorc la începutul carierei. A fost venirea la București la 15 ani și jumătate un șoc pentru tine? 
- Este pentru toată lumea din provincie. Nu-l recomand la vârste fragede, e un oraș greu, cu tentații foarte multe. Dacă nu știi să fii echilibrat. Cunosc mulți oameni care s-au schimbat în București în rău.  

- Cum a fost scurta ta experiență la Dinamo? 
- Am debutat la 16 ani cu Ceahlăul, l-am înlocuit pe Cătălin Hîldan. Când a ieșit de pe teren mi-a zis, nu pot să redau tot, “te las să intri în locul meu”. Am mai jucat un meci la Bacău, era supersuficient pentru mine la 16 ani.  

 Cosmin Contra a fost un fel de tutore pentru mine, eram un copil tânăr la București și nu mă descurcam. Cosmin mai trecea pe mine, îmi mai dădea câteodată și un bănuț, mă mai lua la el, îmi mai dădea și de mâncare 
- Paul Codrea

- Cum a fost contactul tău cu Italia?
- A fost fantastic. Am avut un feeling extraordinar din momentul în care am aterizat la Genova, pe aeroportul ăla cu pista în mare. Am fost impresionat, când am văzut atâția palmieri pe stradă eram cu gura căscată. Era ca un vis. Nu am avut nicio problemă de adaptare, m-am adaptat din ziua unu până când am plecat. A fost ca o doua casă. N-am avut nicio problemă cu niciun antrenor, eram entuziasmat să joc titular, înțelegeam șansa pe care o am. Visul meu a fost să joc în Italia așa că pentru mine a fost foarte stimulant.  

- Ce te-a impresionat cel mai tare la metodele de lucru din fotbalul italian?
- Profesionalismul jucătorului italian. Străinul mai voia mingea, mai tăia pe la colțuri, dar italianul era incredibil. Venea cu o oră înainte, mergea la sală, făcea masaje, se pregătea înainte de antrenament, rămânea după antrenament la stretching, la masaje. Noi, străinii, ne îmbrăcam și fugeam repede acasă. În timp, însă, le înveți și îți dai seama că tot ce fac ei îți prelungește cariera. 

De ce a eșuat Marius Sava în Italia

-  În primul tău an la Genoa ați fost patru români. Tu, Marius Sava, Vali Năstase și Mihalcea…
-  Da, i-am tras practic pe toți. Transferul meu a fost bun și au mai cumpărat români. 

111 meciuriși 6 goluri are Paul Codrea în Serie B, în tricoul lui Genoa, Palermo, Torino și Siena

-  Ioan Becali spunea că mai putea să vopsească niște jucători pe spatele unui transfer bun… 
- Mihalcea și Năstase chiar au jucat foarte bine. Doar Marius Sava nu a reușit să se impună (râde cu poftă). Dar el avea o mentalitate diferită. Era oltean, îi era dor de casă, era foarte nostalgic. Nu se implica foarte mult în antrenamente. Îmi povestea mereu de Craiova, cât de bine e acasă, câți prieteni are. În niciun moment el nu și-a dorit să rămână în Italia, el își dorea să se întoarcă și asta a și făcut. Din păcate, a fost o greșeală majoră pentru el, a dispărut rapid după aia. 

- L-ai avut coleg pe Al-Saadi, fiul lui Muammar Ghaddafi, liderul libian. Cum era?
- Cu Saadi am avut o relație foarte bună și a fost un băiat excepțional. Nu știu ce făcea el în Libia, dar la Perugia era de o modestie ieșită din comun. Din ce știu eu, el nu era implicat în politică. El era cu fotbalul, cu moda.  

- Era talentat?
- Era acolo pentru că îi plăcea fotbalul, dar și din motive de imagine. Probabil că și ajuta clubul financiar. Dar el nu avea pretenția să joace. Știu doar că a intrat într-un meci cu Juventus pentru că el era fan Juventus. Și-a dorit foarte mult să joace împotriva lui Juve și a intrat vreo 15 minute. Știu că a și călcat pe o minge. 

- Ciro Immobile cum era când era tânăr? 
- Tupeist, foarte tupeist. Țin minte că a avut foarte multe conflicte cu jucătorii bătrâni. Era bătăios, dar sincer nu aș fi pariat pe el că va ajunge un mare fotbalist. Acum, sunt impresionat de ce a realizat. Promitea, dar nu juca titular, nu știu dacă a dat vreun gol. A explodat, însă, după ce a fost împrumutat la Pescara. 

Fotbalul în orașul Mafiei 

- Cum e fotbalul în Sicilia, la Palermo? Există impresia că Sicilia e toată numai mafie, iar fotbalul e cumva în sfera de influență a mafiei.  
- Eu am refuzat să merg la Palermo de frica Mafiei. Credeam că e mafie acolo. S-a transferat Vali Năstase și eu tot îl sunam: “Cum e, Vali, sunt mafioți pe stradă?”. “Bă, Paul, stai liniștit că nu e nimic”. M-am dus, am stat doi ani și mai am și acum prieteni acolo. Aveam un prieten, Salvattore, îl întrebam: “Salvo, unde e mafia aici?”. El: “Care mafie? Nu există!”. Bine, tu știai că există, dar nu se arată.  

- L-ai prins patron pe Maurizio Zamparini, un tip excentric… 
- Excentric, dar foarte corect. Niciodată nu întârzia plata salariilor. Puteai să ai și 20 de înfrângeri la rând că te plătea la timp. Era foarte vulcanic, se certa cu arbitrii, cu antrenorii noștri, cu directorul sportiv. Țin minte că directorul sportiv era mereu pe injecții înainte de meciuri. Avea tensiune și nu suporta tensiunea. Iar președintele lua un taxi în timpul meciului și se plimba prin oraș, nu stătea la stadion. Avea emoții prea mari, asculta meciul la radio în taxi, iar la final venea la stadion.  

- Ai simțit pe vreun final de sezon în Italia că vreun meci era… 
- Aranjat?! În primul an sau în al doilea an, la Genoa…Existau înțelegeri între jucători. Dacă eram pe final de sezon și îmi trebuia un egal care îți era bun și ție, păi atunci clar nu forțai. Te înțelegeai din semne. Fără bani, fără aranjamente. Era un gentlemen’s agreement în timpul meciului. Nu discutam înainte: “Bă, facem și dregem”. Țin minte că am avut un meci din ăsta împotriva lui Palermo, dar noi am marcat. Știu că a ieșit scandal mare, bătaie la vestiare. Trebuia să se termine 0-0 și am câștigat din greșeală cu un gol dat pe final. N-a mai reușit Palermo să marcheze și ne-am bătut cu ăia la vestiare.

“Mirel Rădoi trebuie lăsat patru ani” 

- Spuneai acum mulți ani că îți dorești un selecționer român tânăr, cu charismă și dorință de a demonstra. Între timp, au fost numiți selecționeri Contra și Rădoi. Cum ți s-a părut Contra?
- Cosmin n-a făcut o treabă rea. Dar indiferent că e Mirel Rădoi, că e Contra, că e Codrea, că e Puiu Iordănescu, în momentul ăsta fotbalul românesc este foarte slab. Cred că dacă venim toți împreună tot nu vom reuși să facem nimic. Lui Mirel îi trebuie încredere pe termen lung. Nu poți să-l judeci după patru meciuri, chiar dacă ai înfrângeri. Vor mai veni două-trei înfrângeri. Asta este, trebuie să ne asumăm puțin. Hai să-l lăsăm patru ani și în patru ani are timp să construiască. Dacă schimbăm selecționerii odată la trei luni, o să înnebunim toți. O să ajungi și tu selecționer! 

Multe dintre belele fotbalului nostru se trag de la juniori. Tot mai mulți copii sunt ținuți în puf, tot mai puțini sunt dornici de sacrificiu, tot mai greu ajung la antrenamente, părinții încearcă mereu să le rezolve problemele. Când vor fi mari nu vor ști să se descurce singuri 
- Paul Codrea 

- Vreau să vorbim un pic despre cariera ta la națională. Te-a debutat Boloni. Cum era ca selecționer? 
- Mie mi-a plăcut foarte mult. Era diferit față de alți selecționeri. Era foarte deschis cu noi, jucătorii. M-a impresionat foarte tare că mânca la masă cu magazinerii, cu masorii. Nu se punea la masă cu președintele federației, nu mai văzusem așa ceva. După antrenament, el venea după autocar în alergare. Nu venea cu autocarul. Avea niște metode occidentale. A avut curaj să descopere jucători, să schimbe generațiile. 

44 de meciuriși un gol are Paul Codrea în tricoul echipei naționale. A debutat în 2000, într-un România - Iugoslavia 2-1, iar ultima partidă a fost în 2010, cu Israel

- Ai un turneu final în carieră, Euro 2008. Cum a fost experiența acelui campionat european? 
- Te face să te simți un pic mai valoros, mai stăpân pe tine, mai conștient de valoarea ta. Îți dă o anumită aură. Nu am avut rezultate rele, dar nu știu de ce lumea ne-a perceput atunci ca pe o echipă defensivă. Meciul cu Italia chiar a fost considerat unul dintre cele mai frumoase de la turneul ăla. Am avut adversari foarte grei, cu meciuri la 3-4 zile, nu s-au făcut nici multe schimbări în echipă. La ultimul meci  (n.r. - cu Olanda, pierdut cu 2-0), probabil am simțit și presiunea. Nu am reușit să ne ridicăm la nivelul momentului. Lumea a zis că Olanda a jucat cu rezervele, dar rezervele lor erau Robben, Huntelaar, Sneijder. Dumnezeu să mă ierte, dacă ăia sunt rezerve ce să mai zicem de noi?! 

- Ce ți-a rămas în minte de la meciul cu Franța? 
- Țin minte că domnul Pițurcă mi-a spus că nu mă bagă în meciul ăla pentru că francezii sunt prea puternici fizic. Dar am intrat în minutul 60 și la primul duel am intrat în Makelele, l-am trântit vreo cinci metri. El era în alergare, l-am prins fără sprijin. M-am uitat urât la el să-i arăt că sunt încordat puțin, dar Makelele era dublu față de mine. La final, am schimbat tricoul cu el, iar el era imens, un fel de Cristiano Ronaldo, am rămas cu gura căscată. Am fost mândru că am schimbat tricoul cu el.  

- De la meciul cu Italia ce-ți amintești? 
- Am avut foarte multă presiune pentru că jucam în Italia. Știam că se uită antrenorii, colegii, prietenii. Cred că am reușit un joc bun, iar la final am schimbat tricoul cu Grosso. Am fost colegi. Era un băiat deosebit și am avut o relație specială cu el.  

- Ai invocat de fiecare dată schimbul de tricouri. Știu că ești colecționar. Care sunt cele mai valoroase trei tricouri pe care el ai, din punct de vedere sentimental?  
- Dacă îmi plăcea un jucător mult, încercam să schimb cu el. Numărul unu e Ronaldo, brazilianul. Pe Cristiano nu l-am prins, dar sincer nici nu-mi place așa mult de el. Îl prefer pe brazilian. Al doilea e Ronaldinho, al treilea e Kaka. Toți sunt Baloane de Aur.  

- Unde crezi că sunt tricouri tale care au ajuns la ei? 
- Nu știu. Nu mă interesează. Mă bucur că le am eu pe ale lor. Poate le-au dat la copii să se joace prin curte. 

Dezamăgit de Maldini la schimbul de tricouri

-  Ai avut vreo dezamăgire la schimburile de tricouri? 
- Am avut o situație cu Paolo Maldini. La finalul meciului cu Milan, am vorbit să-mi dea tricoul, mi l-a dat. “Mulțumesc, mulțumesc”. La un moment dat se întoarce și îmi spune: “Scuze, nu pot să-ți dau tricoul!”. M-am uitat mirat, eu eram cu tricoul în mână. Zice: “Avem pe el sigla pentru Campionatul Mondial al cluburilor”. Câștigaseră. Ce puteam să-i zic?! “Nu ți-l mai dau, fugi după mine!”. I l-am dat înapoi.  

- Paul, care crezi că e meciul cel mai bun din cariera ta?
-  Wow, nu știu. Am făcut câteva meciuri bune. Eu nu am fost genul de jucător care să-ți câștig un meci de unul singur. Dar am fost un jucător pe care te puteai baza. Asta a fost remarca unui antrenor de-ai mei, Marco Giampaolo. Eram foarte apropiați, stătea cu băieții la o țigară, la cafea. La o discuție privată cu mai mulți băieți, l-am întrebat: “Mister, de ce mă bagi pe mine și nu îl bagi pe colegul?”. Mi-a zis: “Paul (n.r. - citit englezește), tu ești un jucător de încredere! Celălalt poate are calități mai bune, dar poate să ia oricând un cartonaș roșu, poate să facă o gafă”. Am fost un metronom în carieră. Ok, mai și gafam, dar în general eram constant.  

- Te-ai retras la 31 de ani. De ce? 
- Cariera de fotbalist începe foarte devreme. Se adună oboseală mentală, fizică. Unii au capacitate de rezistență mai mare, alții, nu. Așa am simțit, eram obosit mental. Avusesem oferte din Cipru pe bani destul de buni, dar nu am mai vrut. Îmi doream să stau acasă cu soția, cu copilul care era pe drum. La 10 ani, eu eram deja la internat la Timișoara, am fost plecat până la 32 și am zis că e suficient.

- Ai pomenit de copilărie. Îți amintești primul meci pe un stadion? 
- Da, la Poli, cu tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte, care era mare fan Dinamo. Era în stare să-și dea copiii afară din casă pentru Dinamo. Am văzut un Poli - Dinamo prin 1987, 1988, am ajuns cu vreo șase ore la stadion să ne ocupăm locul, altfel nu mai prindeai. Am mâncat pită cu slănină, semințe.  

- Regreți că tatăl tău nu a apucat să te vadă jucând în tricoul lui Dinamo? 
- Cu siguranță. Dar regretul meu e că tatăl meu a murit prea devreme, la 37 de ani, eu aveam 8 ani. Nu m-a crescut, nu am apucat să ne bucurăm împreună. A fost un gol în copilăria mea, dar mama mea l-a suplinit foarte bine. A făcut cât pentru doi. 

- Povestește-ne în final ceva despre tine ce n-ai povestit niciodată! 
- Îmi plac foarte mult filmele. Sunt înnebunit după filme. Am ceartă cu soția că mă uit prea mult la filme. Dacă am o zi liberă și sunt trei meciuri și două filme bune la televizor, prefer să mă uit la filme. Cel mai mult m-a impresionat Nașul, un film vechi, dar foarte actual, apropo de mafie.  

Țin minte că la un meci m-am agățat de Zanetti și m-a cărat în spate vreo 20 de metri. Nici eu nu i-am dat drumul, dar nici el nu s-a oprit. Când am dat în Nedved, am simțit că dau în stâncă, iar după un contact cu Ibrahimovic am rămas 10 minute pe jos. De Jaap Stam, care juca la Lazio, m-am speriat ce animal era. Dar le-am făcut față prin plasament, prin intuiție. 
-Paul Codrea

VEZI AICI EMISIUNEA INTEGRALĂ GSP LIVE CU PAUL CODREA

Citește mai multe știri din GSP Live:

Amintirile românului care a jucat în Bundesliga: „Toate capetele s-au întors spre mine. Nu pot explica rușinea pe care am trăit-o”

Un fost internațional român, dezvăluiri despre meciurile trucate din Italia: „A dat unul gol din greșeală și la final ne-am bătut cu ăia la vestiare”