Articol de Victor Vrînceanu - Publicat miercuri, 28 martie 2018 20:26
Cornel Dinu i-a răspuns lui Adrian Thiess, după ce acesta l-a atacat pe Mister la TV, spunând că gloria dinamovistă vorbește prostii din cauza vârstei (vezi detalii AICI).
Contactat de reporterii GSP.ro, Mister a lansat un atac furibund la adresa lui Adrian Thiess, cel care intermediază vânzarea clubului Dinamo către un fond de investiții necunoscut. Dinu este implicat într-un alt proiect de preluare a clubului, cel inițiat de ONG-ul suporterilor.
DERAPAJ: Dinu folosește în mai multe rânduri un termen jignitor la adresa lui Thiess, numindu-l "Piss", care înseamnă "urină" în engleză.
- Domnule Dinu, Adrian Thiess v-a atacat la televizor. Cum comentați?
- Menajerul "Piss" are tupeul obraznic să se erijeze în salvatorul lui Dinamo și să pună la îndoială capacitatea mea de a-i dori binele acestei echipe, ca om în vârstă. Om care a jucat și a fost în slujba acestui club mai mulți ani decât vârsta lui. Sunt convins că și Mircea Lucescu, alături de mine, ia ca pe un compliment aluzia sa mârșavă.
Tocmai vârsta și sudoarea pe care am dat-o pentru Dinamo zeci de ani ne fac să-i simțim pe cei ca tine, "Pissule", care vor să profite cu orice preț de bunul național care este Dinamo. "Pissule", pronunțați cum vreți, și cu virgulițe sub s-ul final care m-a inspirat, vrei binele lui Dinamo condiționat de un comision, nu-i așa?
- Thiess susține că e doar consultant.
- N-a venit să vorbească întâi cu președintele Negoiță, cum era normal. Vrea să se pricopsească prin vânzarea către străini a unui bun național ajutat de precontractul "non-disclosure agreement".
- Considerați că nu e bine intenționat?
- La inițiativa lansată de suporteri și-au oferit până acum sprijinul oameni valoroși care cunosc piața fondurilor din lume și au făcut sute de tranzacții de acest fel. Dacă e și el atât de bine intenționat, să ne spună despre ce fond de investiții e vorba. N-avem nimic împotrivă, chiar vrem să ajutăm să îi fie cu adevărat bine lui Dinamo.
- Thiess spune că vorbiți prostii vizavi de implicarea lui Lucescu și Țiriac.
- (râde) Lucescu a confirmat că-l interesează acest proiect.Tot ce vrem este ca, alături de concursul zecilor de mii de suporteri, să-i facem mai bine lui Dinamo. Se mai și dă de gol că îi încurc socotelile. Nu are nimic comun cu simțirea de bun român. Sau chiar de mason, al cărui grad în cazul său e dat mai mult de febra care-l urcă pe pereți, să mai poată pună mâna pe ceva arginți.
- Ce legătură are faptul că e mason?
- Masonii, și știu ce spun, nu pronunță ca acest "erudit", "manțocării". La cum se comportă, face parte dintre cei pe care i-am văzut cu Răzvănel Boanchiș la un convent de la Hotelul Racova al prietenului Adrian Porumboiu, în urmă cu vreo 10 ani.
- Ce s-a întâmplat atunci?
- S-au așezat toți la masă și după un sfert de ceas și-au scos hainele negre, au aruncat papioanele și au pus șorțurile pe masă ca să șteargă boticurile după țuicile de început. Apoi, au dat drumul la manele și hore. "Piss" nu poate să fie decât de acolo. Ba chiar lipsea!
- Totuși, Dinamo a jucat amicalul cu Barcelona datorită lui Thiess.
- Tot pentru a scoate arginți, normal. A mai și jignit marea masă de suporteri dinamoviști când a spus că mai bine aducea Barcelona pentru Steaua. Și acum obraznicul declară că vrea binele lui Dinamo! Declară cu gurița aia cu care înfulecă de rupe cântarul, de l-a speriat și pe doctorul Sorin Oprescu, care l-a pus pe liber. Vreau să îi transmit acestui personaj un mesaj.
- Ce anume?
- "Pissule", dacă la ce încerci să faci mai ai tupeul să te afirmi ca bun român, îți amintesc versul genialului Eminescu: "Cine a îndrăgit străinii, mânca-i-ar inima câinii!". Ai grijă, suntem atenți, noi, bunii români care am mai rămas. Eu și Lucescu, coechipierii noștri, ca și zecile de mii de români din tribune care lăcrimam când ni se cânta imnul național și jucam pentru poporul nostru. Matale?
- În ultimul timp au apărut din peluză și anumiți contestatari ai proiectului ONG din care faceți parte.
- După ce am jucat sute de meciuri împotriva unor tribune ostile, sunt antrenat să rezist și să mai suport un timp halucinațiile bolnave demne de cămașă de forță ale câtorva ca număr nici cât degetele de la o mână. Simt că într-o nouă societate așezată altfel decât până acum, Dinamo nu mai poate fi jucăria de muls. Am educația creștină să uit și să iert.
Accept să se facă în continuare ce a fost bun, scenografii de exemplu, dar într-o organizare normală și legală. Ce a fost rău și a indignat zeci de mii de dinamoviști nu se mai poate repeta, cu orice risc. Chiar și acela al sacrificiului suprem pe lângă care am mai trecut. Sunt ca și ceilalți atât de mulți, precum cântă tribuna ca un testament: câine până la moarte și dincolo de ea.
2titluri a câștigat Dinu ca antrenor al lui Dinamo. Ca jucător a câștigat campionatul de 6 ori
Care crezi că ar fi cea mai bună soluție pentru viitorul lui Dinamo?
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”