Articol de Adriana Brujan - Publicat sambata, 18 februarie 2017 00:00
"Pintilii, după antrenamentul de joi, a avut o problemă musculară, s-a plâns de dureri. L-am dus să facă o radiografie şi e în ordine, nu avea nimic, a suferit probabil doar un spasm muscular".
Declaraţia îi aparţine lui Reghecampf, care a încercat să explice astfel de ce, foarte probabil, Pintilii va absenta din primul 11 al echipei în această seară.
Surse din interiorul echipei susţin că, de fapt, căpitanul n-ar fi avut nicio problemă medicală, însă el s-a arătat extrem de deranjat, chiar iritat de modul în care a fost tratat de Gigi Becali după meciul cu Voluntari, meci în care inclusiv scoaterea lui din echipă, la pauză, ar fi fost solicitată tot din loja patronului. "Nu mai poate juca la Steaua, are aproape 33 de ani, gata!", a spus Becali.
Chiar Reghecampf a încercat ieri să-i ia apărarea fotbalistului, manageriat în continuare de Anamaria Prodan. "Eu nu vreau să intru într-o confruntare cu ceea ce v-a spus Gigi Becali, dar pentru mine, Mihai Pintilii e în continuare căpitanul echipei. Şi aşa va fi atât timp cât el o să fie sănătos şi va fi component al echipei Steaua", a declarat Reghe.
10 jucători în pericol
În etapa următoare, Steaua şi Craiova au meciuri extrem de importante. Trupa lui Reghecampf va întâlni, în deplasare, pe Gaz Metan, iar oltenii vor veni la Bucureşti pentru derby-ul cu Dinamo. Pentru aceste jocuri, nu mai puţin de 10 jucători sunt în pericol să fie suspendaţi în cazul în care vor încasa cartonaş galben. De la roş-albaştri sunt 4: Niţă, Enache, Ovidiu Popescu şi Alibec, iar de la Craiova nu mai puţin de 6: Dimitrov, Zlatinski, Madson, Gustavo, Băluţă şi Andrei Ivan.