Articol de Liviu Manolache, Alexandru Barbu - Publicat marti, 25 octombrie 2022 17:30 / Actualizat marti, 25 octombrie 2022 21:34
Fundașii de la FCSB au comis cele mai multe penalty-uri în ediția curentă de SuperLigă, 5 la număr, Dawa având 3 dintre ele pe conștiință și fiind lider absolut în topul jucătorilor care au faultat în propriul careu.
Aseară, la Sf. Gheorghe, Dawa a comis al 3-lea penalty din actuala stagiune. L-a ținut în prima repriză de tricou pe Tudorie, iar Bîrsan, după ce a revăzut faza la monitorul VAR, a dictat lovitură de pedeapsă, decizie corectă.
Din fericire pentru roș-albaștri, același Tudorie a ratat de la 11 metri. Vicecampioana avea să câștige cele 3 puncte grație tot unei lovituri de pedeapsă, obținută și transformată de Andrea Compagno în partea secundă.
Fundașii FCSB-ului, circari în propriul careu
În acest sezon, FCSB este echipa împotriva căreia s-au dictat cele mai multe penalty-uri, 5!, unul singur ratat, cel de aseară. E drept, trupa lui Nicolae Dică a beneficiat, la rându-i, de 5 lovituri de pedeapsă pro, toate transformate.
Îngrijorător pentru Dică este că 3 dintre cei 4 fundași titulari ai echipei sunt cei care au faultat în propriul careu, fiind vorba despre Dawa (3 penalty-uri comise), Tamm (1) și Radunovic (1).
Penalty-urile dictate împotriva FCSB-ului
Autor » Joyskim Dawa
- În minutul 52 al meciului cu FCU Craiova, la 1-0 pentru FCSB, Dawa l-a călcat pe Andre Duarte în careu, fault complet inutil, camerunezul nu a oprit nicio situație evidentă de gol. S-a făcut 1-1, rezultatul aflat pe tabelă și la finalul meciului, astfel că roș-albaștrii au pierdut două puncte.
- Echilibrul partidei Farul - FCSB, încheiată cu scorul de 3-1, s-a rupt în minutul 22, când Dawa l-a tras de tricou pe Louis Munteanu. Alibec deschidea scorul de la punctul cu var.
- În fine, la 0-0 cu Sepsi, Dawa l-a tras în mod evident de tricou pe Tudorie. Eroarea lui n-a influențat decisiv deznodământul întâlnirii, întrucât atacantul lui Bergodi a ratat, iar FCSB s-a impus în final.
Autor » Risto Radunovic
- FCSB n-a câștigat cu FC Voluntari (1-1) din cauza unui penalty comis involuntar de muntenegrean în prelungiri. În timp ce se deplasa către Nemec, Radunovic a alunecat și a căzut peste piciorul stâng al slovacului.
Autor » Joonas Tamm
- A fost depășit ca un junior de Markovic în confruntarea Universitatea Craiova - FCSB 2-1: la 0-0, internaționalul eston s-a năpustit asupra atacantului oltean în careu, penalty clar.
CINE A BENEFICIAT DE CELE MAI MULTE PENALTY-URI ÎN SUPERLIGA
ECHIPĂ | NR. PENALTY-URI | RATATE |
Sepsi | 8 | 4 |
Farul | 6 | 0 |
FCSB | 5 | 0 |
CFR Cluj | 4 | 0 |
CSU Craiova | 4 | 0 |
ÎMPOTRIVA CĂROR ECHIPE S-AU DICTAT CELE MAI MULTE PENALTY-URI ÎN SUPERLIGA
ECHIPĂ | NR. PENALTY-URI | RATATE |
FCSB | 5 | 1 |
U Cluj | 4 | 0 |
FC Argeș | 4 | 1 |
6 goluri din penaltya reușit Compagno în actualul sezon, lider la acest capitol; golgheterul competiției, cu 11 reușite, a obținut 3 dintre aceste lovituri de pedeapsă