FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Proces intern la FCSB! Jucătorul și-a luat avocat și contestă decizia: „El asta susține”

Mihai Toma, Radunovic și Mihai Lixandru, în Universitatea Craiova - FCSB/ Foto: Cristi Preda (GSP)
Mihai Toma, Radunovic și Mihai Lixandru, în Universitatea Craiova - FCSB/ Foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de - Publicat vineri, 01 mai 2026 07:14 / Actualizat vineri, 01 mai 2026 15:59

Situația internă la FCSB pare una complicată, după ce muntenegreanul Risto Radunovic (33 de ani) și conducerea roș-albaștrilor se judecă din cauza unei amenzi de 20.000 de euro.

La 1 martie, Gigi Becali, patronul FCSB, anunța că jucătorul va primi o amendă drastică pentru că și-a întârziat revenirea în România, fiindu-i permis în prealabil să meargă la Belgrad, unde soția sa a născut o fetiță. Însă Radunovic nu a revenit în țară când era așteptat, ci după trei zile, spre nemulțumirea conducerii. El a explicat că a avut probleme cu pașaportul, dar s-a ales cu o amendă de 20.000 de euro.

El a ratat atunci meciul cu Metaloglobus, de pe 23 februarie, din finalul sezonului regulat.

Risto Radunovic și FCSB se judecă pentru 20.000 de euro

Între timp, Radunovic și-a angajat avocat și contestă decizia, Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, oferind detalii.

„Amenda, în momentul în care există o hotărâre definitivă, i se rețin sau nu i se rețin bani. Deocamdată ne judecăm. Se antrenează, joacă, suntem într-o relație foarte bună. Doar că s-a întâmplat ceva și noi considerăm că trebuie să plătească. Acum să vedem ce vor decide comisiile”, a declarat MM Stoica la PrimaSport.

Întrebat de Basarab Panduru dacă este deranjat de gestul muntenegreanului, MM Stoica a declarat: „Am știut din prima secundă. Ne-a anunțat din prima. Decizia a fost luată de Consiliul de Administrație. A fost o ședință în care a fost invitat și Risto.

Am discutat, ne-a explicat varianta lui, iar noi i-am spus varianta noastră. Amenda e mare. E logic să se lupte pentru banii lui. Mai ales că el susține în continuare că și-a pierdut pașaportul. Aici e... Cum? Asta nu am înțeles. I-a sărit pașaportul din buzunar... Mă rog, vedem la comisii”.

Proces intern la FCSB! Jucătorul și-a luat avocat și contestă decizia: „El asta susține”
Antrenament FCSB în Antalya, Risto Radunovic FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)

Gigi Becali: „Suntem proștii tăi?”

Pe 1 martie, Gigi Becali dezvăluia ce a făcut Radunovic, criticându-l pe fundașul stânga.

„Radunovic și-a revenit. A plecat, i-am dat voie să se ducă pentru că a născut nevasta lui. A zis că vine luni, ba marți, că a întârziat, că a pierdut nu știu ce, pe urmă că vine miercuri că a pierdut pașaportul, că trebuie să facă alt pașaport. A venit tocmai joi.

Și i-am zis și eu lui MM: «20.000 de euro amendă și pe bancă!». Eu îți dau drumul pentru că sunt situații de omenie, lasă-l încolo de fotbal. Dar omenia e să îți ții și cuvântul, să vii când zici. «Domne, plec, mă întorc luni». I-am zis: «Bine, mă, vino marți, că nu e problemă». Zi măcar: «Marți m-am îmbătat, vin miercuri». Dar vii tocmai joi seară? Cine suntem, proștii tăi? Joacă mai bine Joao Paulo decât el. Dacă nu juca, mă făceam și eu că îl iert”, spunea Becali.

La următorul meci, cu UTA, Radunovic a fost rezervă, intrând la pauză. La fel s-a întâmplat și cu U Cluj, în ultima etapă din sezonul regulat. În play-out, a fost titular în prima rundă (cu Metaloglobus) și în ultimul meci al roș-albaștrilor (cu Petrolul). La meciul cu FC Botoșani (etapa 3) a rămas pe bancă, iar cu UTA, Oțelul și Farul a intrat pe final.

42 de meciuria jucat Radunovic pentru FCSB în acest sezon. În total, are 228 de prezențe pentru roș-albaștri

Citește și:
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Campionate
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Talisman inedit » Cucurella a purtat în El Clasico o pijama parfumată de soția lui
Campionate
Talisman inedit » Cucurella a purtat în El Clasico o pijama parfumată de soția lui
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Campionate
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează