FOTBAL  »  Superliga  »  MERCATO

EXCLUSIV Vasile Mogoș dă cărțile pe față » Ce spune de posibilul transfer la FCU Craiova

Vasile Mogoș, la Chievo // foto: Imago
Vasile Mogoș, la Chievo // foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 06 august 2021 08:58 / Actualizat vineri, 06 august 2021 11:07

Vasile Mogoș (28 de ani) a dezvăluit că nu exclude să joace la FCU Craiova, încurajat de portretul pozitiv făcut de colegii care l-au cunoscut pe Adrian Mutu, ca jucător și antrenor.

Vasile Mogoș a devenit liber de contract, după ce Chievo Verona a fost retrogradată din Serie B din cauza problemelor financiare, și poate semna cu orice club. Inclusiv cu FCU Craiova, unde este dorit de Adrian Mutu. De altfel, fundașul dreapta cu patru selecții la naționala României a fost tatonat recent de Marcel Pușcaș, președintele grupării nou-promovate în Liga 1. 

"Am vorbit cu Mogoș în această vară. Chievo are o situație disperată, dar salariul pe care îl are Mogoș e greu accesibil. E un jucător foarte bine văzut acolo. Are experiență în Italia și e greu de adus", a spus Pușcaș, la DigiSport.

Vasile Mogoș, despre interesul FCU Craiova

- Vasile, Mutu te vrea la FCU Craiova. Te tentează? 
- În viață nu se știe niciodată. Mă onorează interesul celor de la Craiova, dar nu pot să spun prea multe. Am avut o simplă discuție cu domnul Pușcaș, nimic concret, nu s-a ajuns la negocieri. Adrian Mutu a fost cel mai bun fotbalist român care a jucat în Italia. Am avut colegi care au jucat cu el la Cesena și l-au caracterizat "troppo forte", foarte puternic. Am vorbit cu Marius Marin, care joacă la Pisa și a lucrat cu Mutu la tineret, și mi-a zis că este un antrenor bun. Îi urez mult succes!

- Care e situația ta actuală? 
- Am devenit jucător liber și pot semna cu orice echipă ce are un proiect care să-mi placă și unde să mă simt bine. Acum mă duc acasă, la San Domingo, la părinți, voi continua să mă pregătesc și aștept să văd ce se va întâmpla.

Vasile Mogoș: „Banii nu sunt pe primul plan”

- Marcel Pușcaș consideră că salariul tău este greu accesibil pentru FCU Craiova. 
- Repet, în discuția cu dânsul nu am ajuns la negocieri. În viață nu banii sunt cei mai importanți. Normal, contează, însă nu-i pun pe primul plan. Pentru mine important este ca acolo unde merg să joc să fie un proiect serios și să fiu fericit. Trebuie să-mi recuperez și banii de la Chievo. Eu mi-am făcut treaba pe teren, acum să lucreze și impresarul meu, Gianluca Libertazzi.

- Te gândești la faptul că un transfer în Liga 1 te-ar aduce mai aproape de ochii selecționerului? 
- Oriunde aș juca, în Serie A, Serie B sau Liga 1, eu trebuie să mă antrenez bine, să joc bine, pentru a atrage atenția selecționerului. E mândria oricărui fotbalist să joace pentru echipa națională, să-și reprezinte țara. 

- Ce șanse de calificare mai avem la Cupa Mondială 2022?
- Vorbești cu un om care trăiește fiecare zi, nu pot să știu ce va fi la finalul campaniei de calificare. Am fost foarte supărați după înfrângerea din Armenia, dar chiar dacă întâlnim Italia, noi intrăm pe teren cu dorința de a câștiga, să dăm totul pe teren. Așa vom face la fiecare partidă. Ne dorim maximum de puncte în următoarele confruntări, din septembrie, cu Islanda, Liechtenstein și Macedonia de Nord.

Despre Vasile Mogoș:

- E născut în satul Moara Domnească, județul Vaslui 
- Are un frate și trei surori, toți stabiliți în Italia 
- Nu este căsătorit 
- S-a format la Asti (2010-2012) 
- Abia la 20 de ani a semnat primul contract de profesionist 
- Locuiește în Italia de la 6 ani 
- A muncit la vie și ca ospătar în Italia 
- Tatăl său a plecat în 1995 să muncească în Italia. A lucrat la o grădină de legume, apoi ca asfaltator 
- "Nu mi-a plăcut școala, mergeam doar pentru mama", a povestit pentru Libertatea. 
- A cochetat și cu boxul

Citește mai multe știri despre FCU Craiova:

Mititelu schimbă strategia la Craiova » Încă o mutare de viitor pentru clubul oltean

Încă două transferuri la FCU Craiova » Vin doi olandezi sub comanda lui Adrian Mutu

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Un kosovar „trădează” și își face praf conaționalii: „Imaturitate! Rrahmani ne-a pierdut meciul”
Nationala
Un kosovar „trădează” și își face praf conaționalii: „Imaturitate! Rrahmani ne-a pierdut meciul”
Cea mai sexy antrenoare din România a îmbrăcat tricoul echipei din Superligă! Culmea: în februarie era cu rivalii
Handbal
Cea mai sexy antrenoare din România a îmbrăcat tricoul echipei din Superligă! Culmea: în februarie era cu rivalii
„Te șochează!” » Directorul GSP i-a „împachetat” pe kosovari: „Îmi prezint scuzele pentru cuvântul pe care o să-l folosesc acum”
Nationala
„Te șochează!” » Directorul GSP i-a „împachetat” pe kosovari: „Îmi prezint scuzele pentru cuvântul pe care o să-l folosesc acum”

Ion Țiriac a „incendiat” internetul cu apariția controversată de la Turneul Campionilor » Ce scria pe șapca miliardarului: imaginile au apărut pe transmisiunea live a finalei

UEFA nici nu a stat la discuții și a refuzat pe loc cererea României » Ce solicitase FRF, imediat după abandonul naționalei din Kosovo


Comentarii (4)
stargate
stargate  •  06 August 2021, 13:06
Postat de Gaby Ultras pe 06 August 2021, 12:04

Eu zic ca nu o sa vina pentru ca pe partea dreapta il avem pe Negru ,cel in care patronul Mititelu are mare incredere si e unul din preferatii lui.

cred ca sa convins si Mititelu asta ca Negru nu e de liga 1 nu este nici macar de liga 2 modest are multe momente cand zici ca e capiat golurile cu Voluntari si CFR dupa partea lui au venit mediocru

1511270305612218
Gaby Ultras  •  06 August 2021, 12:04

Eu zic ca nu o sa vina pentru ca pe partea dreapta il avem pe Negru ,cel in care patronul Mititelu are mare incredere si e unul din preferatii lui.

dora
dora  •  06 August 2021, 10:48

Venirea in Romania ar fi un pas inapoi. Acum depinde si cat de bine vazut - si cautat - este el in Italia. Ca peste tot, degeaba esti tare daca nu ai un impresar descurcăreț si un conducator /antrenor de club mare care sa te vrea !

Vezi toate comentariile (4)
Comentează