FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - CRAIOVA, AZI, 20:45, PROTV ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Florentin Petre a revenit în România după 4 ani: "Acum sînt împlinit"

Articol de - Publicat miercuri, 10 noiembrie 2010 00:00

Florentin Petre s-a antrenat ieri pentru prima oară cu noua sa echipă. A spus că şi-a îndeplinit un vis să joace în Brăneştiul lui Cătălin Hîldan.

Florentin Petre s-a întors! Într-o comună aflată la 25 de kilometri şi o jumătate de oră de mers cu maşina distanţă de cartierul bucureştean Ştefan cel Mare, locul îndrăgit şi familiar mijlocaşului. Petrică vrea să arate că nu este un "elefant", că încă ştie să ghidoneze mingea, iar picioarele îl mai ţin şi aleargă de "mama focului", cum singur se descrie, chiar dacă pe 15 ianuarie va face 35 de ani.

"Aici e o parte din sufletul meu"
Ieri după-amiază, puţin după ora 15:00, a intrat pe poarta stadionului "Cătălin Hîldan" din comuna ilfoveană, pentru primul antrenament cu Victoria. Probabil că a privit nostalgic spre ţăranii din localitate care au schimbat căruţele cu maşinile germane. Ex-dinamovistul a coborît din autocar, s-a uitat o clipă peste umăr, spre pancarda pe care scria numele arenei, a oftat aducîndu-şi aminte de cel care rămîne "Unicul Căpitan" şi a pornit spre gazon.

"Pentru mine e o împlinire să mă antrenez la Brăneşti şi să joc pentru această comunitate. Am prieteni aici, de aici e Cătălin, pe care n-o să-l uit niciodată, aici e o parte din sufletul meu. Pe terenul ăsta am bătut mingea cu Cătă, cînd era mai degrabă un maidan. Sînt cam nostalgic, e singurul semn că îmbătrînesc", a povestit, uşor emoţionat, fotbalistul-automobilist.

"Viteza n-am cum s-o pierd"
Proaspăt întors de la un raliu din Grecia, în care a cîştigat o etapă, Florentin a mărturisit că stăpîneşte încă fotbalul: "Viteza n-am cum s-o pierd! Dacă mai pierd din ea, iau de la maşină. Aş vrea să joc deja peste o săptămînă şi jumătate, cînd e programat meciul cu Dinamo, dar antrenorul Ilie Stan are ultimul cuvînt. Eu întotdeauna am fost un muncitor, un soldat, pun umărul, ajut echipa cu tot ce am mai bun. Acum sînt la 50-60 la sută din potenţialul fizic, însă nu vă uitaţi la mine că sînt mic şi port 37 la picior. O să mă pun la punct cu tot".

"O să fie ciudat să joc împotriva lui Dinamo, dar viaţa îţi aduce şi astfel de momente. Iar mie mi-a adus destule. O să-mi dau viaţa pe teren, cum se zice, împotriva fiecărui adversar al Victoriei"
Florentin Petre, mijlocaş Brăneşti

"Petre a fost, este şi va fi un fotbalist-simbol al lui Dinamo. Va reveni cîndva în Ştefan cel Mare. Pînă atunci îi doresc succes şi să arate că a rămas <Piticul> cu inimă mare"
Cristi Borcea, acţionar Dinamo

9 trofee interne a cîştigat Florentin la Dinamo: 3 campionate, 5 Cupe şi o Supercupă

53 de meciuri are Petre la echipa naţională, pentru care a marcat 6 goluri. În prima divizie a reuşit 46 de goluri în 268 de partide

30.000 de euro este salariul mijlocaşului la Victoria, pînă în iunie 2011

9 mai 2010 e data ultimului meci oficial jucat de Petre, ŢSKA Sofia - Cerno More 2-2

La munca de jos
"Nu sînt o vedetă, vreau să fim cu toţii o familie", le-a zis fostul internaţional noilor colegi în vestiar. "Las' că-i bine, că uite aşa ne bagă şi pe noi presa în seamă, datorită <Piticului>", s-au amuzat ceilalţi jucători la vederea ziariştilor. La antrenament, Petre a afişat o mină concentrată, iar după 20 de minute de intensitate maximă a ţinut să vină undeva în fruntea grupului, ca să arate că mai poate. Apoi a intrat la minge. N-a trimis mingea în plopi, a tras calm şi "cu fentă", marcînd cîteva goluri lejere. La final, a ajutat la punerea mingilor în sac, după care a stat de vorbă cu antrenorul Ilie Stan.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
cornel61
cornel61  •  10 Noiembrie 2010, 09:58

Bine ai revenit Florentin şi succes.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează