Articol de GSP - Publicat marti, 04 mai 2010 00:00
Managerul sportiv al lui Dinamo, Florin Prunea, mărturiseşte că îşi doreşte să rămînă în Ştefan cel Mare şi după finalul stagiunii şi spune că oficialii alb-roşii au deja o strategie pentru sezonul vitor.
"Îmi doresc să rămîn la Dinamo şi din vară, îmi desfăşor activitatea în continuare. Am aceleaşi atribuţii, îmi fac treaba de zi cu zi ca şi pînă acum, chiar dacă nu mai stau pe bancă la meciuri. Am crescut la Dinamo, nu am făcut niciodată rău acestui club şi vreau să pot da înapoi la fel de mult cît mi-a dat şi el mie.
După finalul campionatului ştim ce avem de făcut, important e să ne atingem obiectivul pe acest final de sezon. Avem un plan, însă acum ne concentrăm pe etapele care au mai rămas de jucat. Nu ne-am asigurat încă locul 6, am făcut doar un pas prin egalul din Giuleşti. Avem un program foarte greu, dar dacă vom învinge în meciul cu Timişpara, lupta pentru Europa League e încheiată", a spus Prunea la SPT FM.