Articol de Iulian Cuibar, Bogdan Bălaş (foto) - Publicat luni, 13 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat luni, 13 ianuarie 2014 13:49
UPDATE 13:45 Prima mutare a "stegarilor" este fundaşul croat Mislav Leko, care are 26 de ani şi a evoluat ultima oară pentru NK Osjek. Potrivit mytex.ro, el a semnat un contract pe un an şi jumătate şi va ajunge în această săptămînă la Braşov.
***
Braşovenii s-au reunit în această dimineaţă pentru a pregăti partea a doua a sezonului.
Aflaţi pe locul 17, ardelenii speră să rămînă în prima ligă şi la finalul sezonului. "Am fost aici cînd echipa a promovat. Nu vreau să mă gîndesc că o să asist şi la retrogradarea ei. Trebuie să ne salvăm indiferent de problemele financiare", a spus Cristi Ionescu.
Fundaşul a fost completat de Mugurel Buga: "Sîntem pregătiţi de muncă. Ne aflăm într-o situaţie extrem de dificilă. Am dezamăgit suporterii, dar sper ca, împreună cu ei, să urcăm în prima jumătate a clasamentului", a încheiat atacantul.
Braşovenii vor efectua vizita medicală pe 15 şi 16 ianuarie, iar sîmbătă vor evolua într-un amical cu CS Mioveni. Aceştia vor efectua două cantonamente, primul la Poiana Braşov (20-26 ianuarie) şi al doilea în Antalya (29 ianuarie - 9 februarie).
Lotul prezent la reunire:
Portari: Mutu, Fl. Iacob, Bordea, Cauca
Fundaşi: Străuţ, Cr. Ionescu, Sergio Rodrigues, Machado, Potecu, Dumbravă, Frîncu (în probe de la Zagon)
Mijlocaşi: Vagner, Dias, Mateiu, Bruno Madeira, Aganovici, I. Popa, Tătar, D. Santos, Păun, Enceanu, S. Moraru, Botia Junior, Cr. Manea, Ispas (în probe de la Ardealul Cluj)
Atacanţi: Buga, A. Cristea, Fonseca, A. Damian (în probe de la CSM Făgăraş)
Absenţi: Surdu (învoit), A. Marinescu (accidentat), Sg. Oltean (exclus), Mendizov (contract încheiat)
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”