Articol de Eduard Apostol, Raed Krishan (foto) - Publicat marti, 01 februarie 2011 00:00 / Actualizat marti, 01 februarie 2011 18:39
Mijlocaşul celor de la Victoria Brăneşti, Florentin Petre, joacă acum împotriva fostei sale echipe, Terek Groznîi, "Piticul" dînd piept cu formaţia antrenată de marele Ruud Gullit. "Este un meci special pentru mine, nu pot să uit că am mîncat o pîine bună în Rusia, la Terek, şi, cum sînt sentimental, o să însemne ceva să mă duelez cu foştii mei colegi", a declarat micuţul fotbalist.
Înainte de meci, Petre nu s-a putut abţine şi s-a dus să se salute cu foştii coechipieri. Imaginile foto nu pot reda cu acurateţe bucuria grupului atunci cînd românul a ajuns lîngă banca de rezerve a ruşilor. Chiote, cîţiva l-au strîns ori ridicat în braţe pe Florentin, îmbrăţişări şi pupături. "Ai grijă cum joci cu noi!", i s-a transmis lui Petre, iar românul a răspuns în rusă: "O să fie vai de voi!". În drumul spre antrenamentul dinaintea partidei al ilfovenilor, mijlocaşul s-a salutat şi cu ceilalţi foşti colegi care erau deja la pregătiri şi şi-au făcut semne războinice, în0 glumă, unii altora.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor