Articol de Andrei Crăiţoiu, Cristi Preda (foto) - Publicat duminica, 17 aprilie 2016 00:00
Finala campionatului? Meciul care poate decide titlul? Parcă nu e ziua şi nici locul unde ar urma să se stabilească cine va termina etapa pe locul 1 şi poate chiar finalul primului play-off din istoria Ligii 1.
Giurgiu e pustiu înainte de startul partidei, doar câţiva suporteri micuţi îi aşteaptă pe elevii lui Şumudică să iasă din hotel, ca să pună mâna pe un autograf. Iar drumul din centrul oraşului şi până la stadion îl străbaţi cât ai bate din palme. Ai sentimentul că nici nu există meciul ăsta! E chiar ciudat!
Aceeaşi situaţie e şi la stadion! Mai multe forţe de ordine decât suporteri ai celor de la Astra. Iar majoritatea celor care vin spre micuţa arenă de lângă Dunăre şi au dat 100 de lei pe bilet sunt îmbrăcaţi în roş-albastru şi n-au nicio legătură cu Alibec sau Găman. Fac poze steliştilor la încălzire, îşi aplauză favoriţii şi sunt cei mai fericiţi când Niţă le aruncă mănuşile ca amintire.
Mai e doar puţin până la fluierul lui Cristi Balaj. Şumudică iese de la vestiare şi stadionul "explodează". Toată lumea îl huiduie, iar cei 50 de fani din galeria Astrei de la peluze nu se aud. Ei n-au plătit bilete, au abonamente. Îl înjură, culmea, chiar și cei de la tribuna I, care au primit invitaţii gratuite din partea clubului! Aaaa, şi încă ceva.
Enache, Papp, Bawab şi Marica n-au prins primul "11", dar au avut destul timp să pândească şi să omoare sutele de ţânţari care au venit la meci. Nici ei n-au plătit la intrare, dar au fost mai numeroşi decât fanii Astrei!
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor