FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - VIITORUL 4-0

FOTO şi VIDEO Steaua - Viitorul 4-0 » Stanciu, Tatu şi Puţanu au adus încă 3 puncte în Ghencea ;)

Articol de GSP - Publicat vineri, 18 octombrie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 19 octombrie 2013 03:44

Steaua a continuat şirul victoriilor din Liga 1, învingînd Viitorul Constanţa, scor 4-0, la capătul unui meci în care Puţanu a înscris de două ori în propria poartă.

Vezi VIDEO cele mai importante ocazii!

Vezi aici liveTEXT partida!

Steliştii nu au stat mult la discuţii cu echipa lui Hagi şi în minutul 12 aveau deja 2-0.  Primul care a înscris a fost Stanciu. După mai multe încercări la poarta lui Balauru, jucătorul adus de la FC Vaslui a prins un şut excelent de la 17 metri, care l-a învins pe goalkeeperul oaspeţilor.

Seară de coşmar pentru Puţanu

La doar 120 de secunde de la golul lui Stanciu, o centrare a lui Pîrvulescu a fost deviată de Puţanu în propria poartă. Era deja 2-0 pentru roş-albaştrii.

Pînă la finalul reprizei steliştii nu au mai forţat, dozînd efortul pentru meciul care urmează în Champions League, contra celor de la Basel.

Nu plecaţi acasă! "Show-ul" lui Puţanu continuă după pauză

Nici în a doua repriză fundaşul celor de la Viitorul nu s-a oprit din a marca. Tot el a înscris şi pentru 3-0 după ce Tatu a trimis în acesta în încercarea de a pasa în faţa porţii pentru un coechipier.

Puţanu a fost eroul negativ al oaspeţilor şi la golul patru al Stelei. Atunci Tatu l-a întors ca în curtea şcolii pe fundaşul Viitorului şi a trimis cu latul printre picioarele lui Balauru.

A revenit Chipciu

Partida de astăzi nu a însemnat doar o nouă victorie a Stelei. Alexandru Chipciu a revenit pe teren după o pauză de 5 luni.

După ce a fost accidentat de Rus în partida cu Dinamo din returul trecut, mijlocaşul Stelei a trebuit să stea departe de gazon, avînd o fractură la tibie.

Şeptarul Stelei a intrat pe teren în minutul 78 în locul lui Piovaccari, iar la doar cîteva secunde de la acest moment a încasat un cartonaş galben.

"Ghencea e casa noastră" - "Proprietarii" nu au fost acasă

Suporterii Stelei au protestat la meciul cu ACS Poli Timişoara după ce conducerea a decis ca meciul din Cupă cu Avîntul să se joace la Berceni.

Acum, cînd echipa a revenit în Ghencea, la partida cu Viitorul nu au asistat decît aproximativ 3000 de fani, un număr care nu face cinste Stelei.

Ce a însemnat umilinţa din primăvară:

Steaua a pierdut în primăvară pe teren propriu contra celor de la Viitorul, scor 2-5, fiind practic ultima înfrîngere a roş-albaştrilor în Liga 1.

Mai mult, acel meci este singurul pierdut de Steaua din aprilie 2012 pînă în prezent pe teren propriu, perioadă în care au mai fost 23 de meciuri, dintre care au fost 22 de succese şi o remiză, 2-2 cu Petrolul.

Viitorul este singura echipă care a marcat 5 goluri pe terenul Stelei în ultimii 17 ani în campionat, precedentul meci fiind acel 1-5 cu FCM Bacău din 17 august 1996.

Nu se mai opresc recordurile doborîte la acel meci. Echipa lui Hagi este singura care a punctat de 4 ori în poarta Stelei într-o singură repriză. 

Următorul meci al Stelei este cu FC Basel, în deplasare, în grupele Ligii. Partida va avea loc marţi, de la 21:45, în direct la Digi1 şi liveTEXT pe GSP.ro.

Echipele de start:

Steaua: Tătăruşanu – Georgievski, Szukala, Gardoş, Pîrvulescu – Pintilii, Bourceanu – Adi Popa, N. Stanciu, Ad. Cristea – Piovaccari
Rezerve: Nita - Chipciu, Filip, Latovlevici, Tatu, Varela, Kapetanos

Viitorul: Balauru – Puţanu, Larie, Bejan, Toşca - Cîrstocea, Lazar, Benzar, Şerban - Axente, Gavra
Rezerve: Buzbuchi, Băluţă, Marin, Dică, Daminuţă, Achim, Thiago

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (556)
andytheblue
andytheblue  •  16 Octombrie 2014, 18:53
Postat de cfrclujole pe 06 Noiembrie 2013, 23:28

Avea cineva emotii la meciul fc omenia cu fc valiza?..)))

cefura este cancerul fotbalului romanesc ma boooooanginga!

cfrclujole
cfrclujole  •  06 Noiembrie 2013, 23:28
Postat de alpha.dog pe 19 Octombrie 2013, 06:15

ce blat odios!

Avea cineva emotii la meciul fc omenia cu fc valiza?..)))

cfrclujole
cfrclujole  •  06 Noiembrie 2013, 23:27
Postat de imperator1 pe 19 Octombrie 2013, 08:55

Te amuzi pe dreaq, de asta urmărești să vezi câte comentarii are unul altul. Bă ? Tu nu ai bani, că altfel ai ieși cu prietenii în oraș, nu ai sta pe GSP, eu acum am venit de afară, iar tu tânăr stai in casă și dormi, ai de capul tău băi săracule, nici măcar la muncă nu vrei să te duci, ești o pleavă, nimic mai mult, ești un copil fără viitor ! :)

Tu ai fost banat, altfel erai recordmanul gsp-ului la numarul de comentarii!..)) Tu nu ai viata sociala, viata ta e aici, pe gsp! Ai fost afara? Ai dus gunoiul sau ti-ai luat alocatia ?..)))) Ce ratat!...

Vezi toate comentariile (556)
Comentează