Articol de Eduard Apostol, Victor Vrînceanu - Publicat duminica, 31 iulie 2016 00:00
35 de grade Celsius în Capitală, aproape 50 de grade Celsius în sala "Dinamo" la cel mai aprig meci al legendelor din 2016, în fața unor suporteri care au încins atmosfera.
În ziua când cele două trebuiau să se întâlnească în runda a doua de campionat, Dinamo contra Rapid, doar pe parchet, cu fotbaliști care au scris istorie, un clasic care nu se știe când se va repeta și în iarbă.
Suporterii roș-albilor au inițiat evenimentul de susținere a cauzei rivalilor, al căror club a intrat în dezintegrare. Falimentul nu i-a oprit pe "ultrașii" din Grant să vină în casa "câinilor" din Ștefan cel Mare și să cânte de dragul vremurilor frumoase ale clubului. Fanii dinamoviști au decis ca la stația de amplificare să se audă un singur imn, ieri, cel al Rapidului, în semn de solidaritate față de rivali!
Legende cu greutate
Au fost peste 2.000 de suporteri dinamoviști și giuleșteni, care și-au permis cântecele de peluză unii altora, găsindu-le, uneori, și pe cele prin care apostrofau dușmanul comun, Steaua. Storși de canicula instalată indoor, foștii fotbaliști au arătat de ce sunt considerați glorii ale fotbalului românesc. Indiferent de greutate sau de vârstă, Lupu, "Mitraliera" Bratu, Danciu-gol, Ando, "Cap de Zmeu" Munteanu, "Piticul" Petre, Caciureac sau Constantinovici au pictat pe parchet, fotbal relaxat, dar cu multe execuții peste ceea ce vedem în weekend în Liga 1. "Aș avea și eu nevoie la echipă de un Lupu, de un Dănciulescu, de un Bratu", a comentat Andone.
Ion Crăciunescu a rezistat doar o repriză la "centru", a trecut apoi cu fluier cu tot în formația giuleștenilor, jucând alături de vișinii, arătând că și un arbitru știe cu mingea. În aplauzele fotbaliștilor, cele două galerii au scandat și numele altor cluburi de tradiție dispărute din elită, U Cluj, Poli Timișoara și Petrolul.
Dinamo - Rapid 9-9
Au marcat: Iftodi (2), Fl. Petre (2), Fl. Bratu (3), C. Munteanu (2) / D. Sava, M. Iosif (2), Caciureac (3), Constantinovici (2), Lupașcu
Dinamo: M. Iorga, Augustin, Dragnea, Orac, C. Munteanu, Fl. Bratu, D. Lupu, Andone, Dănciulescu, Iftodi, Fl. Petre, Movilă, N. Vlad, Topolinski, I. Nemțeanu
Rapid: M. Iosif, Caciureac, I.Ispas, Constantinovici, R. Voinea, N. Grigore, D. Sava, Lupașcu
"Impresionant, sunt două galerii care s-au înfrățit prima dată în istorie. Nu credeam că poate fi posibil, la ce rivalitate există. Păcat că nu putem vedea același spectacol și la un Dinamo - Rapid în Liga 1, pe teren"
Ioan Andone, antrenor Dinamo"Trebuie luate măsuri, că dispar echipe de tradiție, care aduc un alt parfum confruntărilor din fotbalul intern. Ce vor face copiii rămași fără idoli din România? Se îndepărtează de fotbal și se orientează către Pokemon?!"
Florin Bratu, ex-atacant Dinamo și Rapid
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”