Articol de Florin Dincă - Publicat marti, 08 mai 2012 00:00 / Actualizat marti, 08 mai 2012 14:50
Cu patru etape înainte de finalul campionatului numai patru echipe mai păstrează şanse reale la cîştigarea titlului. CFR Cluj, FC Vaslui, Steaua şi Rapid mai au 360 de minute pentru a pune mînă pe trofeu.
După 30 de runde Liga 1 a triat pretendentele la titlu pînă au mai rămas numai patru. Dinamo, liderul autoritar al turului, a fost scoasă din joc CFR Cluj. Golul din prelungiri marcat de Kapetanos a trimis-o pe Dinamo la opt puncte de primul loc. Matematica spune că se mai poate, dar logica zice nu.
Derby-ul Clujului e vital
CFR are trei puncte avans faţă de Vaslui şi cinci faţă de Rapid şi Steaua. Grupul urmăritor îşi pune însă mari speranţe în marea rivală a "feroviarilor", Universitatea. Astăzi, de la ora 21:30, va avea loc primul mare derby al Ardealului pe Cluj Arena. Dacă "U" pierde, CFR Cluj poate fi considerată campioană, avînd programul de partea ei.
Rapid stă cel mai bine la directe
Campionatul s-ar putea decide chiar şi la egalitate de puncte. Rapid are cel mai mare avantaj la acest capitol. Poate încheia cu acelaşi număr de puncte ca CFR Cluj şi Vaslui şi ar putea ieşi învingătoare chiar şi în cazul în care 3 sau chiar toate cele 4 candidate ar termina cu un număr egal de puncte. Doar Steaua poate lua titlul la egalitate cu Rapid şi chiar într-un trio din care ar mai face parte şi CFR. "Roş-albaştrii" ar avea însă nevoie de un succes de minimum 5-0 în ultima etapă.
Dacă excludem Rapidul, CFR ar avea avantajul meciurilor directe în faţa Vasluiului şi, pentru moment, în faţa Stelei. "Galben-verzii" sînt peste Steaua, în timp ce "militarii" trebuie să învingă în "Gruia" pentru a-i lua faţa CFR-ului. În cazul în care toate cele trei echipe vor termina la egalitate de puncte, iar Steaua cîştiga meciul cu CFR, în clasamentul partidelor directe toate ar avea 5 puncte. Moldovenii ar fi dezavantajaţi de golaveraj, în timp ce Steaua ar fi obligată să cîştige la două goluri pentru a ieşi campioană. Un 1-0 ar trimite titlul la Cluj.
Meciurile directe dintre favorite

CFR Cluj | FC Vaslui | Steaua | Rapid | Puncte |
|
CFR Cluj |
- |
2-0 (a), 1-1 (d) |
1-1 (d), Et. 34 | 1-1 (d), 0-5 (a) |
6 |
FC Vaslui |
0-2 (d), 1-1 (a) |
- |
0-0 (a), 1-0 (d) |
0-3 (d), 2-3 (a) |
5 |
Steaua | 1-1 (a), Et. 34 |
0-0 (d), 0-1 (a) |
- |
0-0 (a), 1-1 (d) |
4 |
Rapid | 1-1 (a), 5-0 (d) |
3-0 (a), 3-2 (d) |
0-0 (d), 1-1 (a) |
- |
12 |
CFR CLUJ - 61p
Mai are nevoie de 9 puncte din ultimele 4 meciuri pentru a cîştiga cel de-al treilea titlu din istorie. Este singura echipă care depinde exclusiv de rezultatele ei. Programul o dezavantajează însă, avînd de disputat două derby-uri. Ioan Andone a reuşit însă să schimbe faţă echipei după ce l-a înlocuit pe Jorge Costa. Are deja în palmares un titlu cu CFR în 2008, pe care era să-l scape printre degete, deşi a avut şi 13 puncte avans.
Meciuri rămase: U Cluj (d), Voinţa Sibiu (a), CS Mioveni (d), Steaua (a)
Oamenii cheie: Ioan Andone, Pantelis Kapetanos, Ricardo Cadu
FC VASLUI - 58p
Trebuie să termine cu un punct peste CFR, la egalitate de puncte ardelenii avînd avantajul meciurilor directe. Tridentul Sînmărtean - Wesley - Adailton n-a obosit încă. Cea mai ofensivă echipă din Liga 1 are de partea ei toate atuurile. Stilul de joc spectaculos, dar şi eficacitatea golgeterului Wesley pot aduce primul titlu la Vaslui. În plus, "galben-verzii" au în spate un patron care e gata să scoată bani grei pentru a-şi răsplăti jucătorii în cazul unui triumf.
Meciuri rămase: Pandurii (d), Sportul (a), Oţelul (d), U Cluj (a)
Oamenii cheie: Wesley, Adailton, Lucian Sînmărtean
STEAUA - 56p
Chiar dacă vor reuşi să cîştige toate cele patru partide rămase, "roş-albaştrii" nu sînt siguri de titlu. Pentru ca trofeul să ajungă în Ghencea, CFR şi Vaslui nu trebuie să acumuleze maximum de puncte. Ultimele meciuri sînt însă foarte grele pentru trupa lui Stoichiţă. Steaua întîlneşte în ultimele două etape Dinamo şi CFR Cluj, dar mai întîi trebuie să treacă de hopurile Ceahlăul şi Braşov, două echipe aflate în lupta pentru retrogradare. Apărarea este cel mai mare atu, dar şi capacitatea de mobilizare în meciurile importante. "Militarii" au pierdut o singură partidă cu echipele de pe primele şapte locuri.
Meciuri rămase: Ceahlăul (a), FC Braşov (d), Dinamo (a), CFR Cluj (d)
Oamenii cheie: Geraldo, Vlad Chiricheş, Cristi Tănase
RAPID - 56p
Giuleştenii au cel mai uşor program dintre favorite, dar au nevoie ca toate cele trei rivale să facă paşi greşiţi. Cele trei înfrîngeri la rînd cu Chiajna, Ceahlăul şi Braşov au tras înapoi Rapidul, care ar fi putut să fie pe primul loc fără aceste sincope. Chiar dacă păstrează şanse, "alb-vişiniii" sînt cu moralul la pămînt după egalul cu Tg. Mureş şi s-ar putea concentra mai mult pe Cupa României, unde sînt calificaţi în finală.
Meciuri rămase: Gaz Metan (d), Pandurii (a), Sportul (d), Oţelul (a)
Oamenii cheie: Daniel Pancu, Vladimir Bozovici, Ovidiu Herea
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro