Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 25 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 25 ianuarie 2013 21:46
Eduard Schuller speră să ajungă la Dinamo. În caz contrar, fotbalistul de 18 ani spune că vrea să rămînă la Alba Iulia.
Stoperul a intrat şi în atenţia altor echipe din Liga 1, dar e decis să semneze doar cu formaţia roş-albă. "Fie rămîn la Alba Iulia, fie vin la Dinamo. Altceva nu doresc", a declarat Schuller pentru GSP.RO.
Gazeta a scris în nenumărate rînduri despre interesul "cîinilor" pentru tînărul fotbalist. Jucătorul este neplătit de luni de zile la Alba Iulia, astfel că a depus memoriu la FRF pentru a deveni liber de contract. Pe 29 ianuarie, adică marţea viitoare, cazul acestuia va fi judecat de Comisia de Soluţionare a Litigiilor din cadrul FRF, iar "cîinii" au semnale că fotbalistul va fi declarat liber. (Detalii aici)