FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

EXCLUSIV Gabi Tamaș a răbufnit la GSP Live: „Hai să rupem carnetele și să plecăm acasă!”

Gabi Tamaș, la GSP Live
Gabi Tamaș, la GSP Live

Articol de , - Publicat joi, 20 august 2026 12:17 / Actualizat joi, 20 august 2026 13:09

Fostul fundaș Gabi Tamaș (42 de ani), acum manager executiv la ASA Târgu Mureș, a participat astăzi la GSP Live. În cadrul emisiunii, a avut un discurs dur la adresa celor de la CFR Cluj.

Cu CFR Cluj într-o situație financiară delicată, așteptând să afle dacă i se acceptă intrarea în insolvență, rezultatele sportive din ultima vreme au fost catastrofale: 3 înfrângeri în primele 4 meciuri din noul campionat, respectiv o eliminare rușinoasă din preliminariile Conference League, după 1-7 la general cu Tromso.

Gabi Tamaș a răbufnit despre CFR Cluj: „Hai să rupem carnetele și să plecăm acasă!”

Întrebat despre situația din Gruia, Gabi Tamaș nu i-a menajat pe jucătorii CFR-ului.

„Aici ar trebui să își asume cei care merg acolo, dacă merg. «Hai să facem ceva, să încercăm să remediem problema, să aducem CFR-ul pe linia de plutire». Și jucătorii să nu mai fie mercenari. Când a fost bine și mergeau acasă cu sarsanaua plină nu mai ziceau nimic. Acum, când trec printr-o perioadă mai grea, gata, ne luăm jucăriile și plecăm.

OK, înțeleg, dar nu sunt muritori de foame. Au avut salarii de 20 de mii de euro și acum ce faci? «Stai, că nu mi-au dat banii de 3-4 luni». Eu, când jucam la Astra, n-am luat banii 5 luni. Și tot jucam. Și cu puncte luate, și cu probleme, și tot am terminat pe locul 3. Făceam atmosfera de așa natură încât jucătorii să nu se mai gândească la asta.

Dacă jucătorii de la CFR sunt caractere, ar putea să pună umărul la aducerea echipei pe linia de plutire. Jucătorii își caută un alibi de fiecare dată. Ei nu înțeleg că se fac de râs sâmbătă de sâmbătă? Dacă așa ajungi, să te faci de râs sâmbătă de sâmbătă că iei bătaie de la ăia cu 5, de la alții cu 3...

Cu tot respectul pentru Corvinul și ce face acolo Maxim, băi, e CFR. Un egal, o înfrângere mai strânsă. Dar să iei 3, 5, 10... Hai să rupem carnetele și să plecăm acasă! E urât, nu-mi place, dar asta e situația. Caracterele se văd în momentele grele”, a afirmat Tamaș la GSP Live.

A stat doar 6 zile la CFR Cluj

Tamaș a fost legitimat pentru scurt timp la CFR Cluj, 6 zile în octombrie 2013. A plecat cu scandal, iar acum și-a amintit despre scurta perioadă din Gruia:

„Mișto tare a fost, am și tricou acasă. Am avut niște antrenamente... Nici când aveam 19 ani nu m-au alergat așa. Petre Grigoraș era antrenor atunci, dar erau plecați în cantonament și mi se pare că am făcut cu Panin, sau cu cineva de acolo. Aveam două antrenamente pe zi, alergam de dădea boala în mine.

Am stat foarte mult, o săptămână. Mi-a plăcut Clujul, mișto. Am făcut cunoștință cu el un pic mai încolo, când am fost la U Cluj. Nu vreau să spun ce s-a întâmplat. Să vă spună fostul președinte, dacă știe el ce s-a întâmplat (n.r. - Iuliu Mureșan)”.

  • La acea vreme, Iuliu Mureșan a dat vina pe viața extrasportivă a lui Tamaș: „A venit, a băut şi a plecat. S-au întâmplat mai multe lucruri pe care nu vreau să le fac publice”.

Citește și:
„Trebuie să știi română!” » Ce s-a întâmplat la antrenamentul oficial al naționalei pentru duelul cu Suedia
Nationala
„Trebuie să știi română!” » Ce s-a întâmplat la antrenamentul oficial al naționalei pentru duelul cu Suedia
„Nu poți să-l întrebi așa ceva pe Hagi” » Radu Naum l-a pus la punct în direct: „Îl trimitea să stea la coadă să-i dea Ianis autograf!”
Nationala
„Nu poți să-l întrebi așa ceva pe Hagi” » Radu Naum l-a pus la punct în direct: „Îl trimitea să stea la coadă să-i dea Ianis autograf!”
Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea » Primele imagini de la cununia civilă a atacantului Generației de Aur
Stiri extrasport
Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea » Primele imagini de la cununia civilă a atacantului Generației de Aur
Giovanni Becali numește „un singur câștigător” din eșecurile pe linie ale României: „Ce mai vreți?”
Nationala
Giovanni Becali numește „un singur câștigător” din eșecurile pe linie ale României: „Ce mai vreți?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”


Comentarii (6)
dobrin
dobrin  •  20 August 2026, 16:56

Bine ca n-a zis: „Hai să spargem sticlele și să plecăm acasă!” Sticlele goale, desigur.

francklin67
francklin67  •  20 August 2026, 15:45

Hai Tamas,la treaba ca ASA Tg -Mures are probleme mari de exprimare ín teren ,e ciuca batailor si tu te dai mare expert ín privire la Dinamo si CFR Cluj.Ai treburi de rezolvat la Tg- Mures,hai pe cai maestre

florinberceni
florinberceni  •  20 August 2026, 14:01

Bravo Tamaș! Mare adevăr a spus! Niște ordinari jucătorii CFR-ului! Bine, nu toți, dar majoritatea.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează