Articol de Florin Dincă - Publicat duminica, 31 mai 2015 13:04
Steaua joacă de la ora 21 finala Cupei României în faţa celor de la Universitatea Cluj, iar oficialii din Ghencea au decis să îşi amîne plimbarea înaintea meciului şi să petreacă alături de fani, la un centru comercial de lîngă Arena Naţională.
Varela, Ţucudean, Papp şi restul jucătorilor campioanei au stat aproape o oră cu fanii și au participat la o sesiune de poze şi autografe la magazinul sponsorului tehnic, Nike, din Mega Mall. Peste 500 de suporteri au blocat etajul 1 al centrului comercial, fotbaliștii fiind surprinși de numărul mare de suporteri prezenți.
Roş-albaştrii au expus în magazin şi cele două trofee cîştigate pînă acum: Cupa Ligii în faţa celor de la Pandurii, dar şi cel de-al 26-lea titlu de campion din istoria clubului din Ghencea. Fanii au avut posibilitatea să facă poze cu cele două trofee, iar la final să plece acasă cu un autograf de colecţie din partea steliştilor.
"După meciul cu U Cluj sper să ne bucurăm împreună cu suporterii, apoi să avem parte de o binemeritată vacanţă"
Adi Popa, mijlocaş Steaua