Articol de Eduard Apostol - Publicat duminica, 08 mai 2011 00:00 / Actualizat sambata, 07 mai 2011 22:00
Găman nu doreşte să joace mîine în Bănie, considerînd că ar fi nepotrivit ca el, oltean get-beget şi fost căpitan al Craiovei, să contribuie la decăderea "juveţilor"
Roş-albii joacă mîine seară în Bănie, de la ora 20:00, în direct la Antena 1, un meci al orgoliilor, iar dacă bat, oltenii sînt retrogradaţi. A început deja războiul psihologic, Adrian Mititelu avertizîndu-i pe Găman şi pe Bărboianu să nu aibă curajul să joace împotriva fostei lor formaţii. Pentru a evita eventuale conflicte, dar mai ales din raţiuni tactice, nici unul dintre cei doi apărători nu va juca împotriva Ştiinţei! Amîndoi s-au antrenat ieri cu echipa, au fost în cantonament, ar putea să facă deplasarea, deşi asta se va decide abia azi, dar au şanse minime să apară pe gazon. Bărboianu va fi înlocuit cu Rubio, mai ales că a bifat ca titular ultimele meciuri şi s-a acumulat oboseală fizică, în condiţiile în care n-a făcut organizat pregătirea de iarnă. Găman urmează să fie şi el menajat, el explicînd cititorilor Gazetei de ce nu ar vrea să joace mîine pe arena "Ion Oblemenco".
- Valerică, probabil ai auzit de avertizările lui Mititelu vizavi de tine şi de Bărboianu. Joci sau nu joci luni la Craiova?
- O să discut cu şefii de la Dinamo, cu domnul antrenor, dînşii decid.
- Dar tu ce simţi?
- Eu?! Sincer?! Eu nu aş vrea să joc!
- De ce?
- Din respect pentru Oltenia, pentru oamenii de acolo. Nu pentru Mititelu! Eu nu aş vrea să particip la retrogradarea Universităţii, fiindcă dacă Dinamo bate acolo, clubul din Bănie va retrograda. Şi cred că Dinamo are valoarea să învingă luni. Am fost căpitanul acelei formaţii, sînt craiovean, respect Ştiinţa oriunde aş fi! Oricum, dacă se va hotărî să joc, o voi face. Sînt profesionist şi joc oriunde îmi cere clubul cu care sînt sub contract.
- Şefii din Ştefan cel Mare afirmă, neoficial, că au rezolvat transferul definitiv al tău şi al lui Bărboianu, din vară rămîneţi la Dinamo. Aşa e? Care mai e situaţia procesului vostru cu Mititelu?
- Noi ne-am concentrat doar pe fotbal, nu ştiu alte detalii. Nu ştiu dacă vor mai fi procese. Sîntem la Dinamo, ne simţim bine, sîntem cu mintea doar la antrenamente şi la meciuri.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor