Articol de GSP - Publicat joi, 19 iunie 2008 00:00
Învoit de Uhrin pentru a-şi rezolva unele probleme personale, Ionel Ganea s-a alăturat marţi seara alb-violeţilor în cantonamentul de la Debrecen. Atacantul a efectuat un antrenament uşor, neparticipînd la meciul-şcoală programat de ceh. Tot ieri, Pantilimon le-a dat ceva emoţii medicilor, acuzînd dureri la unul din degetele mîinii drepte după un duel cu unul din colegi, însă în cele din urmă s-a dovedit a fi doar o alarmă falsă. Altfel, Taborda a fost învoit de Uhrin pentru a merge în Portugalia, pentru un deces în familie.