FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Gardoş şi-a şocat ieri colegii cînd a ignorat ziua liberă oferită de antrenor » Refuză să se odihnească!

Gardoş a împlinit în toamna trecută 23 de ani, el venind la Steaua în iunie 2010 de la Concordia Chiajna. FOTO Raed Krishan
Gardoş a împlinit în toamna trecută 23 de ani, el venind la Steaua în iunie 2010 de la Concordia Chiajna. FOTO Raed Krishan

Articol de - Publicat duminica, 29 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 28 ianuarie 2012 20:02

Stoperul, care a pierdut în tur primul "11" şi care are acum parte de cea mai dură concurenţă din lot, l-a anunţat pe Ilie Stan că nu are nevoie de pauză şi a mers la antrenament pentru a face toată şedinţa de pregătire


Concurenţa dură de la Steaua a creat în cantonamentul din Antalya un moment fără precedent în istoria recentă a echipei. La antrenamentul de ieri dimineaţă a participat un jucător căruia staff-ul tehnic îi dăduse liber să se odihnească. E vorba despre Florin Gardoş, fotbalist care a revenit chiar ieri dimineaţă în cantonamentul Stelei, după ce a stat o săptămînă cu echipa naţională.

Gardoş a fost anunţat după ce a ajuns la hotel că nu e nevoie să participe la antrenament, la fel ca şi ceilalţi colegi ai săi care l-au însoţit la prima reprezentativă. "Aveţi pauză pentru refacere, pentru odihnă, să vă relaxaţi un pic" a fost mesajul staff-ului tehnic. Gardoş a venit însă după Ilie Stan şi l-a abordat: "Eu nu vreau să rămîn la hotel, nu vreau odihnă, nu am nevoie, vreau să ies la antrenament. Nu vreau să pierd nici o şedinţă de pregătire".

Gardoş n-a glumit şi s-a urcat în autocar, iar la ora 11:00 a participat la antrenament, fiind unul dintre cei mai activi şi mai implicaţi oameni ai lui Ilie Stan. "N-a vrut să rămînă, a zis că el nu-şi permite să stea şi să nu se antreneze, aşa că a venit la antrenament", a comentat Narcis Răducan, directorul sportiv al roş-albaştrilor.

Motivul pentru care Gardoş n-a dorit să aibă liber? Vrea să-şi recîştige tricoul de titular, pe care l-a pierdut în turul campionatului şi care acum e pus sub semnul întrebării şi de concurenţa dură de pe postul de fundaş central, dar şi de achiziţionarea lui Chiricheş, în care Gigi Becali îşi pune mari speranţe.

Cinci stoperi pentru doar două locuri
Steaua are la ora actuală în lot nu mai puţin de 5 fundaşi centrali, al 6-lea, George Galamaz, plecînd la Universitatea Cluj după ce contractul cu Steaua i-a expirat.

Jucător - Vîrsta - Cînd îi expiră contractul
Geraldo - 31 de ani - iunie 2012
Iliev - 31 de ani - iunie 2012
Chiricheş - 22 de ani - iunie 2016
Martinovici - 27 de ani - iunie 2014
Gardoş - 23 de ani - iunie 2015

6 meciuri a jucat Gardoş în prima jumătate a sezonului, în toate competiţiile, adică un procent de doar 20 la sută din toate jocurile oficiale ale Stelei

48 de secunde a jucat Gardoş pentru Steaua cu Ilie Stan antrenor, în debutul meciului cu Maccabi Haifa, de la Bucureşti, cînd a suferit o ruptură musculară

4 luni au trecut de cînd Gardoş a fost integralist într-un meci al Stelei, s-a întîmplat pe 29 septembrie 2011 în AEK Larnaca - Steaua 1-1

A vrut să apeleze la vraci
Din dorinţa lui de a reveni în primul "11" al Stelei, Gardoş a mai fost autorul unui moment inedit. La finalul lui noiembrie, la cîteva săptămîni după ce suferise ruptura musculară, a intenţionat să meargă la Belgrad ca să se trateze prin metode neconvenţionale la vraciul Marijana şi astfel să revină mai repede. A cerut permisiunea lui Gigi Becali, care însă i-a transmis că nu vede cu ochi buni opţiunea lui: "Doar Dumnezeu te poate însănătoşi!". Gardoş a renunţat la plan.

Şase luni horror pentru Gardoş
Pentru Gardoş, prima parte a acestui sezon a fost de coşmar. A alternat accidentările grave cu alte episoade negre pentru el, cum a fost şi fractura de tibie şi peroneu pe care i-a provocat-o lui Băcilă în meciul cu Pandurii Tg. Jiu, dar şi autoaccidentarea suferită la echipa naţională, cînd s-a ales cu o entorsă după ce a şutat în pămînt.

Ceilalţi 4 au rămas la refacere
Dacă Gardoş n-a dorit să aibă pauză, ceilalţi jucători de la lot care au ajuns ieri în cantonamentul Stelei din Antalya au rămas la hotel şi nu au însoţit echipa la antrenament. Tătăruşanu, Tănase, Chiricheş şi Chipciu au efectuat doar refacere, după care s-au odihnit în timp ce Gardoş a lucrat cu mingea timp de 80 de minute. Bourceanu a rămas la dispoziţia lui Piţurcă, el fiind, oricum, suspendat pentru duelul cu Twente, de pe 16 februarie.

Citește și:

Marca, după România - Slovacia: „Un blat disimulat, toată lumea fericită” + Gazzetta dello Sport: „Blatul este gustos, merg la braț mai departe”
Euro 2024
Marca, după România - Slovacia: „Un blat disimulat, toată lumea fericită” + Gazzetta dello Sport: „Blatul este gustos, merg la braț mai departe”
Planul secret în cazul lui Ianis Hagi: „A fost o strategie, da”
Nationala
Planul secret în cazul lui Ianis Hagi: „A fost o strategie, da”
Scandal după Ucraina – Belgia! De Bruyne și-a ieșit din minți
Euro 2024
Scandal după Ucraina – Belgia! De Bruyne și-a ieșit din minți

Dan Șucu nu se oprește! Transfer la Rapid direct de la naționala României, în ziua meciului decisiv cu Slovacia

L'Equipe, reacție incredibilă despre România, posibila adversară a Franței la Euro: „Implacabilă, să se neutralizeze reciproc”


Comentarii (8)
steaua1986forever
steaua1986forever  •  29 Ianuarie 2012, 16:49
Postat de pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

pana atunci esti doar angajat la cfr, votant al lui basescu si .....in general iobag. Vezi ca nu e vorba de un verb aici...

inginerul.
inginerul.  •  29 Ianuarie 2012, 08:57
Postat de legionarul_64 pe 29 Ianuarie 2012, 08:35

Senzational articolul cu PARUL din VIE !!!

SENZATIONAL! INCREDIBIL! STIRE DE INTERES NATIONAL! BEHEHEHEHEEE!

legionarul_64
legionarul_64  •  29 Ianuarie 2012, 08:38
Postat de mooh pe 29 Ianuarie 2012, 03:43

zise udrica si pe urma musca cu pofta din bucata de branza oferita de patronat. OI! OI! OI!

Nu te mira ca PRUNE-N GURA asta este angajat al echipei de langa cimitirul Ghencea !!!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează