Articol de Alexandru Răducanu, Cătălin Popescu - Publicat duminica, 31 ianuarie 2010 00:00
Gauracs, ultima achiziţie a Rapidului, vorbeşte patru limbi străine şi promite să înveţe şi româna în scurt timp
Edgars Gauracs (21 de ani), cea mai recentă achiziţie a giuleştenilor, nu a ignorat şcoala pentru a ajunge fotbalist. Pe lîngă limba sa maternă, letona, internaţionalul de tineret vorbeşte fluent patru limbi străine: engleza, rusa, spaniola şi italiana. "Tata e rus şi el m-a învăţat limba. Italiana am dobîndit-o cît timp am fost la Ascoli, iar engleza şi spaniola le ştiu de la şcoală", explică el. Atacantul nu crede că va avea probleme în a se înţelege cu colegii săi: "Dacă ştii italiana, înveţi repede româna. Cele două limbi se aseamănă".
Sosit vineri seara la Bucureşti, Gauracs a semnat ieri contractul cu Rapid. Atacantul leton a fost împrumutat pentru 50.000 de euro de la Ventspils pînă la vară, cînd giuleştenii au prima opţiune de transfer pentru încă 450.000 de euro. Vîrful nu crede că va avea mari probleme de acomodare, el evoluînd deja trei ani în străinătate, la echipa secundă a italienilor de la Ascoli.
5 atacanţi are Rapidul în lot: Ioniţă, Răduţă, Gauracs, Dobroiu şi Creţu. În tur, rapidiştii au evoluat într-un sistem cu un singur vîrf
10 goluri a marcat Gauracs în 12 partide disputate pentru echipa naţională de tineret a Letoniei
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!