Articol de GSP - Publicat sambata, 04 iunie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 04 iunie 2011 15:12
Aşa cum Gazeta v-a anunţat în exclusivitate pe 29 mai, Rapidul a rezolvat ceea ce-şi propusese, achiziţionarea lui Surdu şi a lui Alexa. Lovitură după lovitură » Copos bagă mîna în buzunar pentru achiziţii de la rivale
UPDATE Dinu Gheorghe, preşedintele Rapidului, a confirmat că echipa din Giuleşti a obţinut semnăturile lui Dan Alexa şi Romeo Surdu.
"Ambii jucători au semnat cu Rapid din postura de fotbalişti liberi de contract. Eu sper ca aceste două transferuri să-l convingă pe Răzvan Lucescu. Negociem cu alţi doi jucători şi sperăm să rezolvăm transferurile lor în următoarele zile. Trebuie să aducem neapărat un fundaş central, pentru că Marius Constantin rămîne la echipa a doua şi avem nevoie de mai multe soluţii", a spus Dinu Gheorghe la televiziunea sportro.
Oficialul giuleştean a declarat că, în aceste condiţii, obiectivul echipei în sezonul viitor va fi titlul
"Ţintim titlul, e normal. Anul acesta ne-am realizat obiectivul, am profitat şi de şansa eliminării Timişoarei din Europa, iar anul viitor vrem mai mult. Vrem titlul, iar dacă vom avea stabilitate financiară cred că vom fi una dintre favorite".
George Copos se ţine de cuvînt şi întăreşte serios echipa pentru sezonul de Europa League.
După transferurile lui Oros, Ciprian Deac şi Iulian Apostol, giuleştenii i-au convins şi pe Romeo Surdu şi Dan Alexa, ambii aflaţi la final de contract cu Steaua, respectiv Poli Timişoara. Cei doi au fost aseară în Giuleşti, fiind selecţionaţi de Răzvan Lucescu pentru meciul cu Bosnia. De altfel, fostul jucător al Stelei a şi apucat să joace cîteva minute, el întrînd pe final de partidă în locul lui Adrian Mutu.
Cei doi au fost convinşi de Răzvan Lucescu să semneze cu echipa de lîngă Podul Grant, mai ales că selecţionerul are de gînd să renunţe la echipa naţională pentru a lua loc pe banca tehnică a giuleştenilor.
Surdu va primi în în grant un salariu de două ori mai mare decît primea la Steaua, adică 250.000 de euro pe sezon. Fotbalistul de 27 de ani voia să semneze prelungirea contractului cu Steaua şi i-a spus lui Becali că va rămîne în Ghencea dacă i se oferă aceeaşi sumă ca la Rapid, dar patronul a refuzat.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”