FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Genunchiul blestemat » Ciprian Deac s-a accidentat din nou la genunchiul drept: final de carieră?

Ciprian Deac are șanse minime să mai evolueze în acest sezon, dar riscă și să pună ghetele în cui // Foto: Zoltan Cantor
Ciprian Deac are șanse minime să mai evolueze în acest sezon, dar riscă și să pună ghetele în cui // Foto: Zoltan Cantor

Articol de - Publicat marti, 24 martie 2015 00:00 / Actualizat luni, 23 martie 2015 22:41

Ciprian Deac s-a accidentat pentru a treia oară la genunchiul drept şi riscă să-şi încheie cariera la 29 de ani.

CFR-ul a fost învinsă de Petrolul, dar cea mai mare pierdere este cea a lui Ciprian Deac. Mijlocaşul pare urmărit de ghinion, după ce în minutul 19 a fost nevoit să părăsească terenul accidentat.

În urma unui duel cu Teixeira, fără a fi faultat, Deac s-a prăbuşit pe gazon. Ulterior s-a ridicat, a încercat să mai joace, dar a realizat că este vorba de o accidentare. Fotbalistul lui CFR Cluj a mers la vestiare cu ochii în lacrimi.

Pentru a treia oară în ultimii doi ani şi jumătate, Ciprian a suferit o accidentare la genunchiul drept, acelaşi la care a mai suferit două intervenţii chirurgicale. Prima în august 2012, iar cea de-a doua în septembrie 2014.

Ultima oară a revenit pe gazon în decembrie, după ce s-a recuperat după o operaţie efectuată la Dortmund, în Germania, unde medicii i-au fixat ligamentul coleteral intern cu o agrafă specială. Atunci, doctorii i-au spus că o nouă accidentare similară ar însemna finalul carierei sale!

Azi, căpitanul CFR-ului va efectua un control medical amănunţit, unde speră să afle că nu e vorba de acelaşi ligament.

700.000 de euro a plătit CFR în vara lui 2012 pentru a-l răscumpăra pe Deac de la Schalke 04

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Nationala
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (3)
haideusicfr
haideusicfr  •  01 Aprilie 2015, 11:03
Postat de albusibiu pe 27 Martie 2015, 10:50

"În urma unui duel cu Teixeira, fără a fi faultat, Deac s-a prăbuşit pe gazon. ". Serios?!?! Adica il loveste in spatele genunchiului ( ligamentele operate nu rezista la asa ceva) , se dicteaza si fault, dar tot n-a fost nimic? Nu mai spunem ca Teixeira avea deja galben in acel moment. Saracu' Deac tot de vedete de astea e rupt. Prima data a fost rupt de Sanmartean, intr-un meci cu Vasluiul, la scorul de 3-0, in minutul 91. Si stim, ziaristi dă Bucuresti: Gabi Muresan este killer-ul fotbalului romanesc.

Exact ,doi derbedei pe nume Sanmartean si Texeira l-au *aranjat* de Deac pentru ca le-a fost frica de el.Rezultatul? Primul a ajuns la Nationala (via Steaua!) ,al doilea este unul dintre cei mai * apreciati* jucatori straini de la noi. Texeira era la al treilea fault consecutiv asupra lui Deac.L-a lovit mereu in piciorul la care Deac avusese probleme. Sanmartean i-a pus piedica pe la spate lui Deac aproape de marginea terenului si l-a nenorocit cu urmari pe viata pe atunci tanara speranta clujeana.

albusibiu
albusibiu  •  27 Martie 2015, 10:50

"În urma unui duel cu Teixeira, fără a fi faultat, Deac s-a prăbuşit pe gazon. ". Serios?!?! Adica il loveste in spatele genunchiului ( ligamentele operate nu rezista la asa ceva) , se dicteaza si fault, dar tot n-a fost nimic? Nu mai spunem ca Teixeira avea deja galben in acel moment. Saracu' Deac tot de vedete de astea e rupt. Prima data a fost rupt de Sanmartean, intr-un meci cu Vasluiul, la scorul de 3-0, in minutul 91. Si stim, ziaristi dă Bucuresti: Gabi Muresan este killer-ul fotbalului romanesc.

bumix
bumix  •  24 Martie 2015, 16:11

astai ionica mincinosul

Vezi toate comentariile (3)
Comentează