Articol de GSP - Publicat joi, 21 mai 2009 00:00
Actualul director general al Timişoarei a apărat timp de doi ani poarta adversarului de mîine între 1973-1975. "Apăram ca Lobonţ", a glumit Chivo :)
Actualul director executiv al Timişoarei, Gheorghe Chivorchian a jucat fotbal în tinereţe, pe postul de portar. Ba mai mult, Chivo a dezvăluit că, timp de doi ani, a apărat buturile Stelei, adversara de mîine a actualei sale formaţii. "Eram foarte tînăr atunci, iar în 1973 am fost luat la «tineretul» Stelei. Eram eu şi Moise la tineret. După vreun an, înainte de un Steaua-Dinamo, toţi portarii erau accidentaţi şi am fost chemat la echipa mare. Trebuia să apăr atunci, dar din păcate am fost operat de peritonită. Am plecat apoi, pentru că nivelul era foarte înalt şi am realizat că nu pot juca acolo, iar Moise, colegul meu a plecat chiar la Timişoara. Am ajuns la Sportul, unde am avut «norocul» să dau peste Rică Răducanu", a rememorat oficialul Timişoarei.
Chivorchian spune că dintre actualii portari ai Ligii 1, goalkeeperul naţionalei şi al lui Dinamo, Bogdan Lobonţ, îi seamănă cel mai mult ca stil de joc. "Mă asemănam cu Lobonţ. Aveam joc de picioare foarte bun şi reflexe. Repet, doar ca stil de joc, pentru că Lobonţ e mult peste mine":), a glumit Chivo.
“Trebuie să batem Steaua și să uităm episodul nefericit din Ștefan Cel Mare pentru a putea spera la titlu”
Gheorghe Chivorchian, director executiv Poli
"Deficitar pe stînga"
Chivo a dezvăluit care erau atuurile sale ca portar. "La jocul aerian eram imbatabil. Dacă vreo echipă avea proasta inspiraţie să joace cu centrări, îi mîncam. Rupeam o coastă sau degajam mingea, una din două, dar la faze din astea nu luam gol. Eram deficitar însă la plonjonul pe dreapta, pe stînga eram şef :) ", s-a amuzat Chivorchian, supervizat de "Sfinx" în Ghencea: "Ioan Alexandrescu stătea pe scăunel la antrenamente şi nu scotea o vorbă. Ne urmărea fiecare mişcare, iar apoi discuta fazele cu Titi Teaşcă".
S-a retras la 31 de ani
"Chivo" a debutat la Voinicelul Bucureşti, a continuat la Letea Bacău după care a ajuns la Steaua. S-a transferat după doi ani la Sportul Studenţesc, după care a ajuns la Metalul Plopeni. Finalul de carieră l-a găsit la Ceahlăul: "M-am retras la 31 de ani, după o leziune la ligamente. Am jucat aşa un an şi după aia nu mai puteam călca pe picior. Atunci, dacă aveai leziuni la ligamente te duceau la Băile Felix iarna şi la Eforie vara" :), a rememorat Chivorchian.
FLASH
Curtean, incert pentru Steaua
Mijlocaşul Alex Curtean, accidentat la antrenamentul de marţi la genunchiul stîng, nu s-a antrenat nici ieri, acuzînd în continuare dureri la genunchiul afectat şi e încă sub tratament medical. Ex-medieşeanul are puţine şanse de a fi apt pentru partida cu Steaua, mijlocaşul urmînd să efectueze un control RMN abia astăzi, care să releve gravitatea accidentării. (Dana Surulescu)
Lato, dorit de Panduru la Steaua
Iasmin Latovlevici, fundaşul stînga al Timişoarei, e pus de Basarab Panduru pe lista jucătorilor pe care şi i-ar dori în Ghencea, în eventualitatea în care ar ajunge antrenorul Stelei din vară. "Florin Costea, Adrian Cristea şi Costin Lazăr sînt jucătorii pe care i-aş aduce la Steaua. Latovlevici, Roman şi Curelea ar mai fi, de asemenea, soluţii", a declarat fostul antrenor al Politehnicii Timişoara. (Mihai Mateaş)