FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL

„Vă spun prima decizie pe care am luat-o” » În conferința de prezentare a lui Stoican, Gică Popescu a avut și altă „agendă”

Gică Popescu / FOTO: Ionuț Coman
Gică Popescu / FOTO: Ionuț Coman

Articol de , - Publicat luni, 13 aprilie 2026 16:02 / Actualizat luni, 13 aprilie 2026 17:29

Gică Popescu (58 de ani), președintele și noul acționar majoritar în acte la Farul, a vorbit despre problemele financiare ale constănțenilor.

La conferința de prezentare a lui Flavius Stoican, Gică Popescu a luat cuvântul și a vorbit despre primele măsuri, după ce anul 2025 a fost primul în care Farul nu a fost pe plus din punct de vedere financiar. A transmis că s-au făcut restructurări și se vor face în continuare.

A anunțat și un gest simbolic: renunțarea la propriul salariu.

Gică Popescu: „Vă spun prima decizie pe care am luat-o: am renunțat la salariul meu”

„După cum știți, din 2019, de când am venit eu președinte, exceptând anul trecut, Farul a fost în fiecare an pe plus. Mai mult, cred că suntem clubul din România cu cea mai mare sumă primită de la sponsori. La noi, acel deficit financiar care a existat tot timpul îl acopeream cu sumele venite din vânzarea jucătorilor.

Când am preluat de la Gică pachetul majoritar, primul obiectiv setat a fost să scăpăm de acest deficit bugetar. E foarte greu să stai să aștepți să vinzi un jucător pentru a acoperi acest deficit. A fost nevoie să facem restructurări, probabil vor mai fi. Consider că avem o organigramă destul de stufoasă. Probabil nu am fi luat anumite măsuri, dacă aveam munți de bani prin conturi.

Știți foarte bine că în ultimii ani nu am vândut prea mulți jucători. Eu sunt un tip foarte responsabil și nu îmi permit să pun clubul într-o situație financiară delicată. Iau decizii în funcție de banii pe care îi avem.

Vă spun prima decizie pe care am luat-o: am renunțat la salariul meu pe o perioadă nedeterminată. Nu voi mai lua salariu până când echipa nu va reveni pe plus. Cred că era cea mai normală decizie, este un exemplu pe care îl dau colegilor mei că situația nu este foarte roz. Cel care s-a sacrificat primul am fost eu”, a spus Gică Popescu.

Citește și:
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Superliga
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Superliga
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
Superliga
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Campionate
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (2)
Katalin266
Katalin266  •  14 Aprilie 2026, 06:23

Baaaaa mincinosule...doar in acte nu ai salariu......pe partea cealaltă te descurci (știi tu).

MirTzeA
MirTzeA  •  13 Aprilie 2026, 17:13

"Vă spun prima decizie pe care am luat-o: am renunțat la salariul meu pe o perioadă nedeterminată" Pacat mai avea 2 ani pana la pensie anticipata

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close